Restauratia si amnezia care naste amnistia

Imediat dupa terminarea celui de al doilea razboi mondial s-a inceput cu o intensa campanie de denigrare a clasei politice traditionale. Drept este ca nu era nici aceasta chiar Alba ca Zapada iar majoritatea populatiei era infometata, saracita, disperata. Cum partidele traditionale nu au reusit sa simta proportiile pericolului care tot venea dinspre est dar si cu concursul pasivitatii fortelor aliate (lumea deja se impartise in secret), principiile democratice (atat cat puteau functiona la acea vreme) au dat voie unor indivizi sa se manifeste  extrem de agresiv si la fel de bine pregatiti de catre Moscova. Cum foametea si neincrederea in capacitatea statului de a stapani procesul cresteau in aceeasi masura cu slabirea institutiilor statului si capacitatii lui de a reactiona, nu a fost deloc greu ca agresivitatea din ce in ce mai mare a unei extrem de mici parti a societatii, sustinuta de asa zisi patrioti scoliti intens la Moscova, sa gestioneze un simulacru de alegeri „democratice” in urma carora, cu ajutorul unor fraude electorale de proportii (nu stiu daca atunci au votat si mortii din Teleorman), sa se instaureze un regim politic abuziv si discretionar chiar daca in prima faza nu era perceput ca atare. Ce a urmat, se cunoaste. Nu, eu nu am sa abordez problematica din perspectiva istorica pentru ca nu sunt istoric si ar fi chiar nefirsc sa ma substitui profesionistilor. Eu am sa abordez evenimentele din perspectiva cetateanului.
Masurile prioritare au fost cele care erau impuse de necesitatea noului regim de a elimina toate varfurile societatii care nu erau cooperante. Pentru inceput. Pentru ca ulterior au fost eliminate absolut toate „elementele” care aveau cat de cat legatura cu regimul (suna cunoscut termenul?) burghezo-mosieresc. Dupa eliminarea acestora (si iarasi imi vine in minte amenintarea de ieri a premierului Ponta „cei care au gresit fata de Romania, vor plati”; cumva doar pentru ca asa vrea premierul? fara judecata sau cu sentinte ale unor tribunale populare desfasurate in studiouri tv?), s-a trecut la anihilarea oricarei forme de opozitie venita din societate. Erau considerati dusmani ai poporului si ai Romaniei absolut toti cei care nu erau fatis macar simpatizanti ai noului regim. Si iarasi imi aduc aminte de amenintarile premierului Ponta sub simbolistica prezentei soarelui. Ca si in acei ani.
Cum a fost posibil ca o mana de oameni, incomparabil mai redusa numeric decat restul populatiei, sa faca ce vor? Majoritatea populatiei, si atunci ca si acum, nu era foarte interesata de politica. Mai toti micii meseriasi, mici proprietari agricoli, muncitorii si intelectualitatea de nivel mediu au ramas intr-o pasivitate (vinovata) adoptand o pozitie fatalista de sorginte mioritica fata de ceea ce se petrecea, iar varfurile politice si intelectuale au adoptat o pozitie de acceptare vinovata. Vreo similitudine cu ziua de azi, domnilor Radu Beligan, Irinel Popescu si multi alti domni si doamne? Si atunci ca si acum toti isi spuneau ca ei sunt prea mici ca sa poata schimba ceva. Da, fiecare luat individual nu avea cum sa faca fata cohortelor de activisti care s-au pus la dispozitia noii puteri. Unii din convingere ideologica (foarte putini) altii doar din oportunism. Fara aceste cohorte si fara pasivitatea populatiei, nimic nu ar fi fost cu putinta. Dar din cine erau copuse aceste cohorte? In general din tot felul de neispraviti care nu-si gaseau in munca propriul drum in viata, tigani fara capatai, fosti puscariasi de drept comun, in general oameni care, o viata intreaga traind la periferia societatii, au fost mai mult decat bucurosi sa fie in situatia sa comande si ei altor oameni. In timp acestia, „scoliti” in universitati populare care nu cereau studii liceale ca sa fie promovati, sau in scoli de partid, au devenit noua elita a tarii. In general este aceeasi elita sociala care s-a mentinut dupa `89. Prin urmasii lor directi si prin cei ademeniti de partea acestei elite. Nu-i asa ca Brucan a fost optimist?