Toata lumea dispretuieste pe toata lumea. Bogatul pe toti ceilalti, avocatul pe toti ceilalti, medicul pe toti ceilalti, politicianul pe toti ceilalti, bugetarul pe toti ceilalti, judecatorul pe toti ceilalti, intreprinzatorul pe toti ceilalti, cocalarul pe toti ceilalti, boschetarul pe toti ceilalti, alegatorul pe toti ceilalti alegatori, jurnalistul pe toti ceilalti, artistul pe toti ceilalti, muncitorul pe toti ceilalti si pe sine, jmecherul pe toti ceilalti jmecheri, desteptul pe toti ceilalti destepti, prostul pe toti ceilalti prosti, militarul pe toti ceilalti, politistul pe toti ceilalti, saracul pe toti ceilalti la un loc. Toata lumea pe toata lumea. Omul nou, temenic construit in spiritul cultului personalitatii, fiecare “cel mai tare din parcare”, se pricepe la absolut tot ce fac ceilalti numai la ce ar trebui sa se priceapa el insusi, nu. Stiu, pare utopic sa ii faci pe toti sa renunte la dispretul lor, dispret care ii hraneste, ii tine in viata, le da un scop in viata, le motiveaza existentele, chiar daca toti au un interes comun: viata impreuna si Romania. Stiu, pare naivitate, lipsa de realism si lozinca sa iti pui problema in felul asta. “Ma lasi?”, ar spune superior si bogatul si avocatul si jurnalistul si politicianul si alegatorul si saracul si bolnavul si artistul si judecatorul si toti ceilalti, plini de dispret. Crescuti intr-un climat in care munca este o prostie iar bogatia dobandita prin munca, o rusine, toti, organizati in caste neinstitutionalizate (dar fiecare membru al castei dispretuindu-i, negandu-i, sapandu-i pe ceilalti membri ai castei), in spiritul egalitarist dar nu al egalitatii in drepturi si sanse, crescuti sub lozinca subliminala (isi mai aduce cineva aminte de protocronismul anilor `70-`80?) “noi suntem cei mai”, au transformat “generoasa” idee a socialismului multilateral dezvoltat, aceea a constructiei “omului nou”, au modernizat lupta de clasa transformand-o in LUPTA OMULUI IMPOTRIVA OMULUI. Omul nou caruia ii este frica sa accepte regulile atat pentru sine cat si pentru ceilalti, in aceeasi masura, omul nou complet depersonalizat dar vanitos in nemenicia lui pana peste poate, omul nou incapabil sa isi foloseasca propriul cap mai mult decat pentru satisfacerea nevoilor organice imediate, omul nou invizibil ca individualitate dar extrem de feroce ca masa informa supusa manipularii, omul nou care cumpara orice sub-produs doar pentru ca reclama il dreseaza suficient de bine, omul nou fara simt civic dar avid de festivism si lozincard, omul nou pentru care dreptul la opinie ii apartine numai lui nu si celorlalti, omul nou pentru care drepturile nu sunt drepturi constitutionale si legale ci doar cele la care el insusi emite pretentii, omul nou dispus in orice moment sa nege absolut orice nu este el insusi, omul nou las, descurcaret, hraparet, lenes, hotoman, mincinos, lacom, arogant, gaunos, oportunist, lipsit de onoare, lipsit de civism, lipsit de vointa, lipsit de orizant, lipsit de perspectiva, lipsit de minte, lipsit de morala, manipulabil, iubitor de hoti si borfasi (indiferent de nivelul lor), intolerant, dogmatic, fudul ca sa fie prost destul, parvenit din cauza lipsei reperelor, trufas, superficial. Omul la care Ceausescu nici macar nu ar fi indraznit sa viseze chiar daca si l-ar fi dorit din tot sufletul. Se bucura insa de realizarea asta toate mizeriile care i-au succedat prin filiatie directa, dobandita de la parinti sau ca mentalitate transformata in informatie genetica la nivelul unei intregi tari. Eroii nu mai sunt cei care construiesc ci cei care darama. Eroii nu mai sunt cei care daruiesc ci cei care fura. Eroii nu mai sunt cei care se sacrifica pentru binele obstei ci cei care praduiesc in numele ei. Eroii nu mai sunt cei care au onoare, demnitate si curaj ci cei care mint zambind din fata televizorului, cei care se imbolnavesc subit in fata aplicarii legii, cei care incurajeaza subvaloarea prin propriul exemplu. In felul asta o tara intreaga devine o imensa casta a eroilor iar tara insasi un imens mormant ca o groapa comuna.