Fragilitate si pauperizare

Foarte putini dintre noi suntem dispusi sa acceptam (la modul intim si nu doar principial) ca suntem complet diferiti de toti ceilalti oameni pe foarte multe segmente. Si vorbesc inclusiv despre mine. Incepand cu maruntele porniri, tipare si clisee comportamentale si terminand cu felul in care simtim si reactionam in fata unui aceluiasi lucru sau eveniment. De prea multe ori ne asteptam ca celalalt sa faca ceea ce  facem noi insine (si in bine dar si in rau) sau sa simta ceea ce simtim noi fara sa fim in stare sa acceptam ca de cele mai multe ori lucrul asta este imposibil chiar daca noua insine ni se pare ceva in firea lucrurilor. Ceea ce unui om oarecare ii este un fapt banal de viata in alt om poate capata dimensiuni catastrofice sau, dupa caz, exaltante. Si atunci ce ii face pe doi oameni sa realizeze un intreg format din doua entitati atat de diferite? Din punctul meu de vedere un ceva de dincolo de noi si experientele noastre dobandite in timpul cat traim: o subtila, inexplicabila, as spune divina legatura intre sufletele subiectilor care nu tine de inteligenta subiectilor, de statutul lor social, marital, profesional s.a.m.d. Iar aceasta legatura daca exista cu adevarat, este pentru totdeauna. Daca nu,… nu. Doar trecem de la un om la altul fara sa intelegem mai nimic si administrandu-ne nemultumiri, dezamagiri si deziluzii fara sa acceptam ca sursa acestora este in noi insine, incercand doar sa ne umplem timpul cu momente de satisfactie trecatoare, cu placeri la fel de trecatoare fara substanta. Iar daca celor doua suflete le-a fost „scris” sa fie impreuna, sigur se vor regasi in cazul in care se ratacesc unul de celalalt. Daca nu, a fost doar pierdere de timp si irosire si indiferent ce ai face, ce ai simti, indiferent de cat de mult iti doresti sa fie in alt fel, nu va fi. Ai Doamne grija de suflete!