Mama cat imi place omul din tara asta! Prost, guraliv, influentabil, fanfaron, parvenit (ii pute totul, de la mirosul de mici pana la rododendronul aclimatizat dar ar manca si cacat pe paine ranceda daca ar scrie pe el Prada sau Armani), dispretuieste fitzele dar viseaza in taina la ele, detesta bogatia altora dar ii curg balele in somn la gandul visat al averilor pe care le-ar putea face inseland pe cineva, viteaz in cuvinte, vested in atitudine, bigot (ar pupa moaste toata ziua), cu frica lui Dumnezeu (frica pe care si-o invinge marturisindu-si pacatele dupa care o ia de la capat), priceput la absolut tot ce indrazneste sa miste, hot (fura mireasa, fura meseria, fura oul si boul cu aceeasi nonsalanta si indiferent de palierul social pe care isi scurge viata), betiv (nici macar lichibul de frana nu ii este indestulator), puritan dar se stimuleaza manual in autobuz cu gandul la nurii vecinei de bloc, patriotard cu gandul la cei cativa euroi pe care este dispus sa se vanda (si sa vanda pe oricine) pe centura, in guvern, parlament, la servici sau numai intre prieteni la o barfa temeinica, invidios de la “sa moara capra vecinului” pana la “ce tie nu-ti place altuia fa-i cat incape”, violent de la “sa moara mama” pana la “ba, tu stii cine sunt io?” (aici nu incape chestia cu “sunt cetatean european si am drepturi”ca asta nu merge decat in reclame involuntare cu iz cosmopolit), lozincard (nu ezita sa treaca de la plansul amar pe marginea hartii la laborioasa actiune de a se pisa pe ea cu fervoare dupa ce si-a revenit din betia cuvintelor), vanitos de nici buricul pamantului nu ii ajunge la nasul care nu se ridica niciodata mai sus de genunchiul broastei, lacom pana la colica biliara, conturi pe care fiscul nu vrea sa le cerceteze niciodata sau autodistrugere, ca na, “dupa buget, coane Fanica”… Si cate nu mai este omul asta… Dar este si sociabil, avid de integrare printre semenii sai sau doar printre picioarele vreunei femei mai rea de musca! Nu este sarbatoare religioasa (da Doamne sa fie cat mai multe din astea ca nu ii ajung toate zilele unui an ca sa aibe motiv sa mai cheltuiasca si sa chefuiasca pana la coma chiar daca se vaita ca este sarac lipit pamantului) sau nationala sau de bloc sau fo zi a orasului in care sa nu dea navala peste toata lumea cu felicitari. De preferinta sms, la toata lista o singura data (ca este si econom) sau pe facebook, cu floricele reale doar in fotografii, care invariabil incep cu “fie ca” sau “lumina” sau “sfintele sarbatori” sau “Domnul sa va” sau “romani” sau “compatrioti” in functie de cat de important se vede el in oglinda oglinjoara (sparta) in care se priveste cu drag, in fiecare dimineata, cu aceeasi fata satisfacuta de ai zice ca este gata gata sa si-o traga singur chiar in secunda aia. Si mai este si ipocrit (cam ca in bancul ala cu cei doi romani naufragiati pe o insula cu o singura femeie pe care seara o implorau sa faca sex cu amandoi in acelasi timp iar ziua o criticau in sedinta de partid ca este curva) pana la mitomanie de nu stii daca aceasta este un simplu banc rasuflat sau doar virtute nationala.
Paradoxul face ca acelasi om sa fie bun, sa fie creativ, sa fie milos fara scop, sa fie poet si cantaret la un loc (ca tot romanul), sa fie saritor, sa aibe simtul umorului, sa fie perseverent uneori pana la “diabolicum”, sa se sacrifice cu aceeasi usurinta cu care scuipa seminte, sa fie inteligent pana la a-i enerva pe angajatorii lui de la Microsoft, sa fie discret pana la a-si scoate din sarite chiar si sotia sau sotul care nu afla niciodata ce stie tot satul, sa fie enervant de rabdator, sa scoata apa si din piatra seaca, sa fie ingaduitor, sa fie tolerant, sa fie primitor (uneori pana dincolo de limitele agasantului), sa fie vesel chiar si atunci cand are toate motivele sa faca doar caz de necaz.
Nu stiu ce as putea omora in omul asta pentru ca apoi sa il rezamislesc si sa il fac eminamente bun. Bleahhhh!!! Ar fi prea plictisitor sa fie numai bun. Il las asa. Cand o sa ii vina momentul, cand va fi pregatit, va sti el singur sa fie in primul rand bun.