Quo vadis, vox populi?

Scriam cu ceva timp in urma “Stanga da-n dreapta,/Si-ntinde plasa minciunii,/ Cu stangu` in dreptu`, la randu-i, da dreapta,/ Risipitele vise in taina furtunii.”. Ne risipim argumentele in jigniri degradante, ne hranim orgoliile murinde cu “demascari” fara miza doar din nevoia de a culege cateva aplauze tembele. Scopul, ideea, tinta se dovedesc a fi doar paliative verbale (de multe ori bine incropite) ale nevoii noastre bolnave de notorietate, glorie involburata intr-un pahar cu apa, recunoastere tarzie a unei nevolnicii purtate cu greu si obida in timpul unei vieti intregi.
Plecaciunea umila in fata eternitatii nu se regaseste un nicio galceava derizorie, efemerida al carei unic efect este satisfactia gafaita a unuia sau altuia care parca nu vor de la viata proprie decat sa aplaude circul instalat la marginea santului si sa ii potenteze aspectul grotesc cu inca o cascada de insulte si venin turnat peste rana. Nici macar nu are importanta cine este andrisantul. Important este sa dam drumul la cat mai multa mizerie existenta in noi in stare clocotinda. Bruma de manifestare a supraeului, si asa atrofiat la cote infinitesimale, nu vrea decat un sfincter prin care sa se reverse catre ceilalti. Fara motivatie temeinica, fara convingeri ferme, fara doctrina, fara miza. Important este doar sa ne deversam negurile din noi, gunoiul acumulat in noi.
Vocatia constructiei, daca am avut-o vreodata, am pierdut-o odata cu trecerea in folclor a lui Manole daca nu chiar cu incercarea incrancenata si plictisitoare (pentru privitori) a lui Sisif. Simtim si traim o atractie ludica (dar, ca esenta, furioasa in acelasi timp) catre distrugere, demolare a oricarei idei de constructie si subordonam orice scop, declarat si declamat, nevoii de a ne obiectiva orgoliile, egolatriile si narcisismul bolnav, in zgomotul sacadat al aplauzelor admiratorilor de ocazie, pe cat de grotesti cu totii, pe atat de putin interesati real de propriile noastre existente sordide. Ca sigur scopul general, ideea, constructia in sine, idealul ii intereseaza si mai putin.
Si atunci ce ne mai ramane dincolo de “jigodie, javra, imbecilule, curva, muie, mortii ma-tii, mizerie, isteric, basist, uselist, gurist, antenist, manelist, cacanar, securist, anarhist, iubitor de animale, roman imputit”? Desert moral, singuratati murdare, existente atrofiate deasupra carora tropaie cadentat impostura, arivismul, idolatria gaunoasa, ipocrizia endemizata la nivelul unei intregi tari, pamfletul de dragul pamfletului si nu in slujba corectarii strambatatii,  partizanate oarbe, goana dupa aplauzele maimutelor agresive… balciul desertaciunilor.
Incotro ne duci, Doamne? Sau si tu privesti la tv spectacolul asta grotesc, distrandu-te?

Acest articol a fost publicat în pamflet/social/comentarii. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *