Razboiul televiziunilor

Cum originalitatea a fost impusa in tara asta inca din anul 1990 de catre tatucul cu fata umana de tot rasul, Ion Iliescu, devenind piatra de hotar, reper pentru tot ceea ce urma sa se faca cu dosul, era imposibil ca in domeniul televiziunilor competitia sa nu decurga tot in limitele cutumei devenita dogma: nu mai bun ci doar mai injurios la adresa celorlalti care “evolueaza” pe acelasi palier media. Media, in general, si televiziunile, in special, in goana lor dupa contracte de publicitate, au pus in centrul activitatii lor ratingul cu orice chip, cheltuieli cat mai mici pentru atingerea cotei de rating pe care si l-au propus in detrimentul informatiei, investigatiei, educarii privitorului. Reteta a devenit destul de simpla: preluarea unui format verificat deja de altii pe alte meridiane, cat mai putina productie proprie, sferturi de adevar, dezbateri partizane, profesionalism incropit, poleiala care sa ia ochii privitorului, promovarea nonvalorilor, “fabricarea” de notorietati socante dar cu autoritate complet indoielnica, promovarea unei pseudo-elite a carei dominanta este averea si nu valoarea, in timp ce existentele cu real potential de a deveni repere in societate (arte vizuale, teatru, literatura, domeniul tehnic sau economic, social sau politic, civic sau din cercetare, ganditori sau cercetatori) sunt trecuti intr-un subsol invizibil de stiri si analize, in cel mai bun caz aparand accidental la rubrica “si altii”. In felul asta s-a indus incet incet convingerea, in subconstientul colectiv, ca tara asta, ca intreaga populatie este doar murdara, dizgratioasa, diforma, amputata. S-a indus in felul asta falsa concluzie ca nu mai exista altii mai buni in afara de cei vizibili. Evident ca totul porneste de la goana bolnava dupa doar notorietate cu o investitie valorica cat mai mica cu putinta si o teama viscerala de competitie reala.
Jurnalismul de investigatie a fost inlocuit de comentarii pe tema zilei. Din ce in ce mai rar actiunea jurnalistului produce evenimente care, datorita investigatiei, sa intre apoi in atentia dezbaterii publice sau unor organe de cercetare ale statului. Jurnalistul s-a transformat, in majoritatea cazurilor, doar in simplu comentator al informatiilor sau evenimentelor generate de segmentul politic sau moden sau social. Iar asta il face extrem de vulnerabil la manipulare si intoxicare, manipulare sau intoxicare pe care apoi o transmite cititorului, ascultatorului sau privitorului. Sa mai punem la socoteala cazurile in care un jurnalist genereaza, cu buna stiinta, manipulare si intoxicare? Ca si cand nimeni nu ar sti ca in presa se practica intens santajul sau se promoveaza interese sau se “produc” notorietati pentru ca la mijloc sunt bani sau diverse interese, toata presa comenteaza de da in clocot procesul de santaj in care este implicat turnatorul viitor puscarias (sa speram) Voiculescu si rahaturile 1, 2 si 3. Ca sa vezi! Pana acum nu stia niciun jurnalist absolut nimic. Deontologii si da-i si lupta, altii, sub presiune sau cu musca de pe caciula tac in papusoi discret si vinovat.
Moderatorul unei emisiuni, in loc sa isi provoace invitatii sa dea tot din ei, fac pe dracu in patru sa isi impuna propriul punct de vedere si propriile pareri cat mai mult din timpul alocat emisiunii sau din spatiul acordat articolului, fara insa sa aibe forta sa faca din ora aia un one man show. Personal nu stiu decat cativa jurnalisti care se limiteaza la a infatisa fapte si documente fara sa isi cenzureze decent nevoia sa comenteze si sa comenteze, si sa comenteze fara sa mai acorde nici cea mai mica atentie si altor posibile comentarii, pareri, opinii. Egocentrism dublat de egolatrie. Preferatii mei sunt Ondine Ghergut, Sabin Orcan, Sorina Matei, Catalin Prisacariu si mai sunt cativa al caror nume imi scapa in momentul asta. Drept este, nici nu sunt un consumator infocat de presa scrisa sau video. Mai sunt sunt si altii buni dar prea adesea prestatia lor are la baza o dorinta aproape bolnavicioasa de a arata lumii intregi cine sunt ei si nu ce produc ei sau nu isi respecta prea mult profesia ca sa aibe curajul sa iasa din rand. Pornind exact de la mentalitatea “ma, tu stii cine sunt eu?”, majoritatea jurnalistilor au ajuns sa uite sa isi respecte cititorul sau ascultatorul sau privitorul, cel care, in ultima instanta, cumpara produsul jurnalistului. Profesionalismul si respectul pentru conditia de jurnalist sunt sacrificate pe altarul interesului patronului din media in schimbul unei simbrii consistente sau in schimbul unei notorietati fara vlaga. Nulitati absolute reusesc in felul asta sa devina repere sociale si formatori de opinie. In narcisismul lor complet bolnav ajung sa se creada deasupra legilor firii, fizicii si dumnezeirii. Bunaoara priveam aceasta nulitate absoluta, Mihai Gadea, cum incerca sa filozofeze pe teme existentiale in fata microfonului unei jurnaliste de la TVR care mima grotesc orgasmul intelectual in fata acestui pigmeu cu aripi ce nu ii vor creste niciodata dar pe care el insusi si le vede inaltate pana la cer. Jurnalism? Doar paranoia.
Hai sa ne inchipuim o trupa de actori care, pe scena, nu fac altceva, timp de doua ore, decat sa se injure unii pe ceilalti, sa isi arate organele nereproducatoare lipsite de consistenta, unii altora, al caror unic mesaj sa fie proslavirea propriului patron, al caror singur act de creatie artistica sa fie scuipatul, dejectia sau invectiva lansata catre public. Ati fi siderati, ma, jurnalistilor? V-ati revolta, ma, moderatorilor? V-ati scandaliza daca ati primi o flegma in mecla, ma, deontologilor? Da? Voi de ce o faceti?
Pana la urma insa profesionalismul precar din presa este cerut chiar de catre consumator. Drept este insa ca nici constiinta de breasla a jurnalistului nu il indeamna pe acesta sa faca absolut nimic menit sa ridice nivelul cererii cititorului sau ascultatorului sau privitorului. Iar dispretul unuia ca mine, sau al inca multor altora, nu este de natura sa il puna pe ganduri ci il fac doar sa imi rada in nas arogant, suficient, convins fiind de superioritatea lui fata de mine. Ce ii da dreptul sa faca lucrul asta? Faptul ca stie ca isi castiga banii (uneori chiar foarte multi) din razboiul dintre ei, din razboiul cetateanului cu cetateanul, din razboiul de suprafata al nulitatilor cu pretentii de elite. Elite schioape, elite imbolnavite, elite de mucava.