Romania, „tara mea de glorii, tara mea de dor”…

„Noi suntem cei mai cei” spune Puia intr-o melodie de un sarcasm fara pereche. Dar dintre cei mai cei imprastiati prin toata lumea, trebuie sa scadem cateva procente care au uitat, care vor sa uite, care nu mai vor sa stie sau carora le este rusine sa isi recunoasca nationalitatea. Dintre cei ramasi, cateva milioane, undeva la nivel de 15-20 de procente, au plecat in lumea larga manati de nevoia de a trai decent, de a castiga omeneste si intre doua salarii sau in vacante sau atunci cand injura cu naduf, privesc in urma cu tristete sau nostalgie catre tara pe care inca o simt si a lor dar care nu pot influenta in niciun fel viata Romaniei si a romanilor. Din numarul celorlalti, cam 60% sunt complet absenti din viata Romaniei, nu ii intereseaza nimic, detesta pe toata lumea sau isi stiu numai viata de zi cu zi, cariera, cei apropiati, de nevoile lor de oameni saraci sau foarte saraci (astia sunt cam 20% din totalul romanilor) pentru care viata inseamna doar groapa de gunoi in care zgarma zilnic, sau catacombele sistemelor de termoficare, cladirile parasite, cocioabele darapanate, cosmeliile uitate pe la cine stie ce margine de oras sau de sat. Mai raman cam 30% din totalul romanilor care, manati de altii sau chiar preocupati de ceea ce se intampla, manipulati sau doar injectati zilnic cu ura, se pronunta intr-un sens sau altul. Dintre astia cam doua treimi nu au reusit niciodata sa se desprinda de mentalitatea intoleranta, discretionara, care au devenit un soi de sclavi ideologici a tot ceea ce a insemnat si inseamna ca principiu (sau lipsa principiilor) Iliescu, Nastase, Voiculescu, Ponta, Hrebenciuc, Vlasov (imi cer scuze celor pe care nu ii numesc, indiferent de partidul din care au facut sau fac parte – sper sa nu se simta nedreptatiti – dar sunt cam multicei si nu am chef sa imi irosesc timpul, sa imi murdaresc timpul mentionandu-i pe toti, dar am sa ma opresc doar la mentionarea astora). Mai raman cam 10% din numarul total al romanilor din lumea asta care se duc cu preferintele in cealalta parte doctrinara (sau care au o atitudine dreapta, normala fata de ceea ce se intampla cu ei si cu tara lor, in interiorul ei fiind; drept este, normalii sunt destul de putini). Astia la randul lor sunt imprastiati in mai multe grupuscule (la procente ma refer) care nu se accepta unii pe ceilalti, care ar fi in stare sa isi dea in capete, uitand de ceea ce ii „mana-n lupta”, doar pentru ca visceralitatea (aidoma visceralitatii celor doua treimi iubitori de Ponta) ii face sa rosteasca doar un nume sau altul, ii face sa de dedice trup si suflet, renuntand la minte, unui anumit personaj negand, demonizand, desfiintand celelalte personaje.
Un procent cam de 0,1% (in jur de 25-30 000) sunt cei care se bucura, care profita din plin de toata aceasta bulibaseala romaneasca.
Mai are tara asta vreo sansa sa fie ce ar fi putut si ce ar putea sa fie? Noi ca populatie cand am putea deveni popor?