Departe de mine gandul de a incerca sa socotesc mita, traficul de influenta, hotia, smenurile mici si mari, firesti, sa incerc sa le obiectivez existenta in vietile unei natii tarata, imbolnavita, infectata de normalitatea nefirescului.
La nivel teoretic, toata lumea stie ce este normal si ce este anormal, dar acel „ceva” interior, intim care sa ne faca sa traim in limitele normalitatii, in limitele firescului omenesc, daca l-am avut vreodata (cu toate ca ma indoiesc), acum sigur nu il mai avem. Vreau sa ridice cineva piatra si sa dea in mine daca gresesc.
Personal, nu cred sa existe un singur om matur care sa nu fi dat sau sa fi luat mita, sa nu fi facut sau sa nu fi fost subiectul unei forme de trafic de incluenta. Nu, nu ma gandesc neaparat la limitele legale ale termenilor. Ma refer la absolut orice gest prin care un om vrea sa oblige un alt om sa faca sau sa nu faca ceva (inclusiv de natura afectiva), ma refer la acele gesturi sau actiuni prin care vrem sa ne apropiem bunavointa cuiva, ma refer la minciunile la care apelam in diverse situatii (inclusiv la cele pe care le folosim ca sa simplificam lucrurile, sa nu ranim pe cineva, sa ne cream o perceptie edulcorata legata de cineva anume sau, dimpotriva, sa ne inducem o perceptie demonizata asupra cuiva). Multe asemenea concepte pe care le valorizam la modul absolut ca fiind inacceptabile, le folosim la modul factual zi de zi. Ridica piatra si da in mine!
Sa mai vorbim si despre tradare? Sa mai vorbim si despre lacomie (de orice fel)? Sa mai vorbim si despre… Cum ar fi sa vorbim putin despre om, omule? Suntem o natie complet bolnava. Suntem o natie imbolnavita de partizanat. Suntem o natie imbolnavita de parti-pris-uri. Suntem o natie imbolnavita de fatarnicie. Intotdeauna condamnam faradelegea dar numai atunci cand este relevata la cei impotriva carora noi insine suntem porniti, dar o socotim fireasca sau macar o gasim justificabila sau macar o bagam sub pres atunci cand ea este manifesta (chiar daca la modul personal un individ oarecare nu are niciun fel de avantaj) la cei catre care se indreapta atasamentul nostru sau preferintele noastre. Da, suntem eminamente o natie care ridica piatra. Si ne plac al dracului de tare cei care ne pun piatra in mana. Traim cu o voluptate complet nefireasca minciuna, traim cu voluptate acceptarea manipularii tocmai pentru ca lucrul asta ne face acceptabila, in ochii nostri, propria micime, propria saracie morala, propria finitudine si propriile limite. Suntem eminamente o natie de pigmei razvratiti impotriva dumnezeirii care ar trebui sa existe in noi. Pentru prea multi dintre noi, ura a devenit ratiune de a fi. Si ne plac al dracului de tare cei care ne cultiva zi de zi ura din noi. Priveste in jurul tau si ridica piatra la mine! Dar nu uita (cu toate ca iti cer imposibilul) ca inainte de a ridica piatra, sa gandesti…
Suntem o tara in care oamenii mari-mici, pastoresc o tara de oameni mici, murdari, ipocriti, imbolnaviti, narcisisti, tiganizati, vulgari, fara repere, o tara frumoasa cu oameni urati. O tara in care ura este masura firescului. Sa fim mandri ca suntem romani, nu-i asa? Daca Romania ar avea gura sa vorbeasca, tare as fi curios sa ne spuna daca ea este mandra ca noi suntem romani… Paradoxal este ca foarte multi dintre noi simtim ca o iubim. Numai ca aici este alta poveste… Din cauza micimii noastre, nu o iubim cu darnicie, nu o iubim cu generozitate, nu o iubim venerand-o, nu o iubim cu sacrificiu. O iubim asa cum majoritatea barbatilor iubesc femeia: vor sa le stea la dispozitie, vor sa le satisfaca poftele sexuale (normale, orale, anale) fara sa ii mai intereseze daca ea are chef sau vrea sau poate, vor sa le spele ciorapii, vor sa fie respectati fara insa sa o respecte, vor sa le dea toate bunurile ei materiale, trupesti si spirituale fara sa ii dea la randul lor nimic, vor sa faca totul pentru ei fara ca ei sa faca ceva pentru ea. Si apoi se mira nedumeriti ca a imbatranit, ca a inceput sa nu mai aibe sclipire, ca a inceput sa se ofileasca, sa se buhaie, sa se inchida in sine. Dar nu cumva sa o vrea altul sau ea sa se sature si sa plece in lume. „Este a mea si numai a mea”, isi zice orice om care o uraste-dispretuieste (fara motiv) pe aceasta femeie. Chit ca nu are ce face cu ea… Egoism patriotard.
Cand o tara intreaga, sau un sus-pus, sau un descreierat, sau un nevolnic interesat, sau un fost securist, sau un fost nimeni ce simte nevoia sa urasca si sa propovaduiasca ura dintr-un amvon egalitarist isi iau ca reper si arhanghel al dreptatii un infractor, un boschetar doar ca isi obiectiveze, sa isi etaleze, sa isi exhibeze nevoia de ura, eu unul pot spune ca inca o data l-ati omorat pe Dumnezeu.