Saptamana paralela

      Asa cum am mai afirmat cu vreo cateva luni in urma, reafirm acum: singurii doi oameni politici de anvergura pe care tara asta i-a avut in ultimii 23 de ani (cel putin) au fost Iliescu si Basescu. Din punctul meu de vedere ar fi putut fi ceva mai multi daca modul de functionare, organizare si selectie a “cadrelor” la nivelul   partidelor (TOATE!!!) nu ar fi tributare modului de organizare al PCR. Modul de organizare piramidal duce la mari sincope in comunicare intre varf si baza, ceea ce face ca, pe de o parte, informatia sa circule deficitar iar pe de alta parte selectia valorilor sa fie impiedicata de tot felul de arivisti sau pupatori de dosuri care isi vad in felul asta amenintate pozitiile in structura. Hai sa fim onesti si sa spunem ca in absolut toate partidele ascensiunea s-a bazat pe un soi sau altul de mita, de apartenenta la grupuri autarhice sau pe obedienta, dublata de curvaraseala, fata de seful din esalonul imediat superior. Iar toate astea sunt posibile doar pentru faptul ca majoritatea covarsitoare a celor care vor sa faca politica, au in vedere doar propria parvenire, propria ascensiune intr-o pozitie de forta si nu interesele tarii si cetateanului, de pe pozitia unei ideologii. Asta este motivul pentru care majoritatea parlamentarilor nu sunt specialisti in nimic ceea ce duce indubitabil la legi incropite, legi incomplete, legi care sa favorizeze pe cineva anume (de obicei pe cei care detin majoritatea) si nu legi care sa serveasca ROMANIEI pe termen lung.  S-a ajuns in felul asta ca inclusiv CONSTITUTIA sa deserveasca in primul rand interesele gruparii majoritare, aceasta uitand ca la un moment dat nu se va mai afla la putere iar toate acele prevederi legale se vor intoarce impotriva ei. Asa s-a intamplat cu USL pentru ca au avut o constitutie favorabila presedintelui de atunci si celui care, credeau ei, urma sa fie presedinte (i-am numit pe Iliescu si pe Nastase), asa s-a intamplat si cu felul in care au gandit componenta unor foarte importante institutii ale statului. Ulterior au constatat ca exact aceste lucruri au actionat impotriva intereselor lor si au avut proasta inspiratie sa le nege si sa le nesocoteasca. Urmarea? Tot circul josnic si periculos de asta vara. Pe de alta parte PDL si celelalte partide care l-au sustinut la guvernare, au luat o multime de masuri legislative de care apoi USL s-a folosit la greu chiar impotriva PDL. Acum urmeaza o alta suita de acte normative pe care un parlament dominat de impostori si neispraviti le va impune uitand ca peste niste ani chiar ei vor fi victime. In contextul asta sunt chiar curios cum niste neprofesionisti (in frunte cu paranoica adormita) vor concepe noua Constitutie. Probabil va trebui schimbata peste inca zece ani. Imbecili lipsiti de viziune. Cand mult mai normal (asa cum am mai afirmat-o) ar fi ca in spatele oricarei comisii parlamentare sa stea un corp de specialisti recunoscuti, nu autointitulati. Politicienii neavand alt rol decat acela de asumare politica.
      Si pentru ca tot  gandesc (in) paralel, chit ca voi soca pe cineva, am sa remarc situatia complet nefireasca in care s-a aflat Gigi Becali. Si nu abordez problema din punct de vedere legal ci din punctul de vedere al celui furat, nedreptatit, agresat. Mie unul mi s-a intamplat de cateva ori ca un politist sa imi spuna “prindeti-i dumneavoastra si dati-ni-i noua” . Asemenea mesaj neputincios l-am auzit inclusiv la televizor. Adica cum? Si atunci cum sa nu iti faci singur dreptate? Pe de alta parte, nu ne indeamna oare politicienii (prin ceea ce au facut si fac) la haiducie? Nu suntem continuu expusi la abuz si bun plac? Nu suntem continuu spectatori neputinciosi la nedreptate si arbitrar? In contextul asta mi se pare ca pretentiile procurorilor de marire a pedepsei lui Becali pot fi socotite, in cel mai bun caz, exces de zel.
     Nu pot sa trec cu vederea (si iarasi am sa sochez mintile fariseic si ipocrit virginale) aparitiile lui Dan Diaconescu. Dincolo de faptul ca este singurul politician si partid care face astazi opozitie, nu poate fi trecut cu vederea faptul ca omul asta (asa fara mesaj doctrinar clar, cu promisiuni complet lipsite de continut) chiar are idee (sau simt exersat) de marketing politic. Si as mai remarca ceva (cine nu crede, il sau o indemn sa ii urmareasca “discursurile”): omul asta nu reactioneaza niciodata la duritati si agresiuni verbale cu duritati si agresiuni verbale. Este jignit, este terfelit, este bagatelizat, el contiua sa vorbeasca, sa turuie, sa-si debiteze ineptiile lozincarde, imperturbabil, fara sa raspunda la jigniri, continuand sa se adreseze cu condescendentul “domnul” sau “doamna”. Nu, nu il iubesc. Chiar ma face sa rad (la modul “mare este gradina”) de fiecare data cand il ascult. Dar nu pot sa nu remarc toate astea.
     Toata lumea se refera la ce a spus presedintele Basescu dar absolut nimeni la ceea ce NU a spus. Eu am sa continui sa gandesc paralel si am sa ma refer exact la ce nu a spus. Am remarcat, de exemplu, faptul ca Presedintele nu s-a referit nici macar o secunda la o posibila alternativa de dreapta in afara PDL. Stie ceva sau are doar o analiza dominata de afectiv? Apoi… in vara i-am scris un measaj in care il indemnam “Traiane, spune tot ce stii pentru ca altfel astia ne incaleca pe toti”. Nu a facut-o. Acum insa NU a spus cu vorbe (dar a spus-o din priviri) cum ar avea de gand sa se bata in cazul inca unei suspendari. Si de stiut sigur stie multe despre multi. Continui sa cred ca ne este dator, noua romanilor, indiferent de optiunile noastre doctrinare (si cum nu exista doctrine, hai sa le spunem doar politice) tot ce stie.  Pana la urma, daca vrem normalitate, apele trebuie sa se limpezeasca.

Una peste alta, asa cum nemtii i-au adus pe rusi in Europa, tot asa PDL, ratand ocazia, a adus USL la guvernare. Dar despre asta, alta data.

Acest articol a fost publicat în pamflet/social/comentarii. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *