Cum perioada strangerii semnaturilor de sustinere se apropie de sfarsit, cei care vor candida pentru prezidentiale sunt cunoscuti intr-o mai mica sau mai mare masura. Nu am sa ma refer la outsiderii a caror intentie de a candida este doar o pata de culoare pe cenusiul vietii romanesti ci doar la cei care, din punctul meu de vedere, au toate sansele sa ajunga in cursa prezidentiala. Am sa ii iau si eu in ordinea procentelor cu care sunt creditati in ultima vreme. Evident nu am sa o fac de pe pozitia analistului ci de pe pozitia celui care va merge la vot. In consecinta, imi acord singur prezumtia de subiectivism.
Victor Ponta
Victor Ponta se afla intr-o continua scadere de popularitate dincolo de sforaitoarele si festivistele prezentari ale maretelor lui realizari. Nu scapa nicio ocazie sa arate ca el a facut, el a dat, el a rezolvat. De parca ar fi singurul din tara asta care are, care stie, care poate. Adevarul este ca a dat infinit mai putin decat a stricat. Marsul lui triumfal, la o analiza mai atenta, seamana din ce in ce mai mult cu defilarea unui dric pe care s-au cocotat o mana de circari furiosi care se indreapta spre cel mai apropiat birt in care spera sa isi poata extroverti frustrarile violente. Este din ce in ce mai clar ca Victor Ponta, incapabil sa elaboreze si sa propuna teme electorale viabile, lanseaza fumigene lipsite de substanta sperand ca opozitia si contracandidatii sai ii vor oferi motive sa ii atace pe ei ca persoane si nu programele lor. Nu incearca absolut deloc sa se prezinte romanilor cu un program pentru Romania avand in vedere ca majoritatea promisiunilor facute in campania electorla pentru alegerile parlamentare au fost negate de exact masurile pe care le-a luat ca premier sau au fost negate de realitatile care au urmat lipsei lui de competenta. Temele fluturate predilect sunt cele legate de nenorocitul regim Basescu si de lipsa de patriotism a opozitiei. Monstruozitatile afirmatiilor sale, dincolo de faptul ca nu au niciun fel de legatura cu realitatea, nu fac altceva decat sa ii deprecieze si mai tare perceptia si asa proasta pe care o are in fata partenerlor nostri europeni si americani. In paralel intreprinde o multime de masuri, pe fata sau pe sub masa, prin care intentioneaza sa isi salveze de la puscarie apropiatii si pe cei care ii pot asigura voturi. Din pacate singurul partid mare de centru-stanga din tara este dominat de un grup destul de consistent de politicieni parveniti si hrapareti care nu se dau inapoi de la nimic ca sa isi satisfaca arivismul fara limite. Pozitionarea lui ambigua si incerta vis a vis de parteneriatele strategice (sa nu uitam atractia aproape bolnavicioasa fata de regimul POLITIC chinezesc si rusesc exprimata fara rezerve si dubii in cel mai prostesc si inabil mod cu putinta) fac din Victor Ponta un potential partener din ce in ce mai indoielnic si indezirabil pentru restul Europei. Faptul ca inca este tolerat se datoreaza numai interesului (chestie doar de pragmatism economic si geostrategic nicidecum datorat unei simpatii fara margini pentru Romania si romani) acestora pentru Romania si sperantei ca nu se va atinge de punctele cheie ale unei democratii: justitia si principiile statului de drept. Chiar daca pare ca toata lumea buna din vest a uitat, eu sunt sigur ca toti, intr-o situatie sensibila, si-ar aduce aminte doctoratul plagiat, abuzul de putere din 2012 si pana azi, luarile de pozitie impotriva actului de justitie, circul mediocru cu privatizarea Oltchim sau CFR Marfa si inca multe alte spectacole care daca nu ar fi jalnice ar reusi sa fie grotesti. Este de luat in seama totusi disperarea si furia puscariasilor si puscariabililor impotriva actului de justitie, exact acei puscariasi si puscariabili care ii pot fabrica lui Victor Ponta, la comanda si pe banda rulanta, voturi.
Cu certitudine Victor Ponta nu ar reusi sa fie presedintele Romaniei ci doar presedintele aliantei PSD-UNPR-PC. Iar Romania are nevoie de un presedinte al Romaniei nu de un presedinte care sa provoace si sa sustina revansa si prigoana impotriva tuturor celor care nu neaparat ca s-au manifestat impotriva lui ci impotriva tuturor celor care nu i s-au alaturat, toata activitatea lui Victor Ponta fiind dominata de sloganul, nerostit dar evident in toata activitatea sa, “cine nu este cu mine, este impotriva mea”. Victor Ponta a reusit, fara niciun fel de efort, sa se transforme dintr-o speranta pentru Romania in cea mai neagra perspectiva a Romaniei.
Klaus Johannis
Este deocamdata cel mai bine pozitionat candidat din partea dreptei politice si nu pentru ca ar fi aratat ceva de substanta ci doar pentru faptul ca este candidatul unei aliante care reprezinta un procent deloc de neluat in seama al politicului institutionalizat. Cu o prezenta “in alt fel” decat politicianul guraliv si ipocrit cu care ne-a obisnuit revarsarea si deversarea damboviteana, a reusit performanta ca in foarte scurt timp sa fie atacat si din stanga si din dreapta. Discursul lui continua sa fie neconvingator iar mediatizarea este, dupa parerea mea, inadecvata si insuficienta. Cel putin principial vorbind, ca “neamt” ar trebui sa aibe mari sanse numai ca, deocamdata, nu reuseste sa atraga votanti prin sine ci doar prin activitatea celor doua partide pe care le are in spate si prin disciplina electiva a votantilor devotati ai celor doua partide. Eu unul as nota cu o nota mediocra activitatea de promovare a colegilor lui politici din cadrul aliantei. De fiecare data cand apar pe sticla sau sunt preluati in presa scrisa, dau certitudinea ca citesc pur si simplu, pe furis, o poezie scrisa neglijent, pe o bucatica de hartie, la ultima sedinta de partid si invatata in graba inainte de transmisia in direct. Niciun pic de imaginatie, niciun fel de variatiuni pe aceeasi tema, doar un text recitat cu un timbru impersonal si inflexibil. Parca ar vrea sa scape de o obligatie. Johannis lasa deocamdata impresia candidatului sters care nu este in stare sa devina locomotiva si cu atat mai putin explozia care sa lase electorul cu gura cascata de admiratie si uimire. Or in atare situatie, a miza doar pe electoratul fidel celor doua partide, poate sa reprezinte, pe sprintul final, calul care pierde la o lungime. Pentru ca deocamdata nu mi-a spus prea multe iar ceea ce pot spune eu este doar ceea ce observ.
Elena Udrea
Eterna promisiune nefinalizata, Elena Udrea reuseste ca nimeni altcineva sa atraga antipatie si barfe cu nemiluita. Drept este ca timbrul vocii nu prea o ajuta dar atractia pe care poate sa o exercite, admiratia si invidia au facut din ea un personaj extrem de controversat caruia i se atribuie toate relele si fenomenele de coruptie cu putinta. Evident pana acum nimeni nu a dovedit nimic. Si nu datorita protectiei prezidentiale. Numai ca absolut toate realizarile ei din anii in care a activat in politica sau in functii guvernamentale sunt total estompate de imaginea negativa construita cu sarg in mintea sau sufletul alegatorului mediu. Dar ca orice barfa insotita de manipularea care speculeaza invidia si resentimentul, notorietatea ei a reusit sa devina in perceptia publica preponderant negativa. Fiind crescuta la aceeasi scoala politica cu Ponta si traindu-si ultimii 15 ani in politica damboviteana, eu unul cred ca este singura in stare sa faca fata marlaniilor si grobianismului agresiv al acestuia. Dar tocmai aceeasi formatie cu cea a premierului o fragilizeaza in aceasta competitie pentru ca, orice ar face, oricat de multe argumente logice sau de bun simt ar aduce in dezbatere, nu poate sa depaseasca totusi si sa domine mitocania contracandidatului Ponta, mitocanie care prinde al dracului de bine la electorul mediu dornic de circ si invective. Chiar daca presedintele a desemnat-o succesoare politica a sa, dincolo de civilitatea discursului, nu are nici pe departe forta acestuia. Acest fapt, chiar si neconstientizat, face ca alegatorul analitic al lui Traian Basescu sa nu fie in totalitate si alegatorul Elenei Udrea. Iar acest lucru ii limiteaza drastic bazinul electoral. Din punctul meu de vedere Elena Udrea ar fi trebuit sa incerce, in precampanie, sa explice cat mai bine si sa demonteze acuzele inoculate in mintea alegatorului mediu in parallel cu o critica si mai dura a tuturor actiunilor acestuia in calitate de premier. Spre deosebire de Johannis, o vad mult mai predispusa spre compromisul politic dambovitean dar si mult mai hotarata si mai greu de manipulat.
Monica Macovei
Nimic din aparentele fizice nu poate face din ea preferata electorului. Este antipatica prin prezenta, este departe de a fi o femeie atragatoare dar este unul dintre politicienii care nu a ezitat sa i se opuna si lui Traian Basescu si lui Adrian Nastase si lui Dan Voiculescu si altor personaje sau personalitati socotite (uneori pe nedrept) puternice. Evident este complet nepregatita pentru atacurile suburbane ale staff-ului de campanie al lui Victor Ponta. Obraznicia unui Sova, mitocania si limbajul de cartier al intregii gasti o surclaseaza de departe. Mai activa in executiv decat in viata politica damboviteana, cu un palmares de exceptie ca eurodeputat, nu reuseste totusi (sau poate tocmai din aceasta cauza) sa depaseasca handicapul unui discurs greu de asimilat. Nu o ajuta nici dictia nici prezenta. Cu toate astea are cel mai clar, documentat si credibil mesaj atunci cand este vorba despre justitie si statul de drept. Faptul ca a reusit sa impuna votarea in Parlamentul European a confiscarii extinse imi spune ca are foarte mari posibilitati in a negocia si a impune o tema majora care necesita o mare abilitate a compromisului constructiv dar si o tenacitate iesita din comun. Evident barfele si abjectia insinuarilor niciodata dovedite nu au ocolit-o nici pe ea. Ceea ce o diferentiaza insa de ceilalti doi candidati ai dreptei este faptul ca noroiul cu care diversi formatori de opinie au incercat sa o improaste, nu a continut niciodata elemente legate de coruptie, trafic de influenta sau orice alta incriminare cu iz penal. Personal cred ca Monica Macovei are cel mai mare potential de crestere in urmatoarea perioada dar numai daca staff-ul ei este suficient de onest cu ea si nu o lasa sa se desfasoare acolo unde ceilalti o surclaseaza detasat. Ceea ce mie mi-a atras atentia este faptul ca a fost singura care a perceput aversiunea societatii civile fata de politic si a stiut sa se apropie de acest segment (extrem de numeros de altfel) al societatii si a avut curajul sa se departeze de politic. Un politic dominat de mediocritate, dominat de nevoia de a satisface in primul rand interesele propriului grup. Risc sa afirm ca Monica Macovei devine in felul asta candidatul societatii civile si nu incearca sa fie presedintele unui partid. Este de apreciat ca este inflexibila atunci cand este vorba despre principiile statului de drept si despre justitie. Iar societatea romaneasca are in primul rand nevoie de justitie mai mult decat de orice. Singurul lucru pe care trebuie sa il faca este sa isi faca cat mai vizibil mesajul in societatea civila, acea parte a societatii care nu face parte din bazinul electoral al nimanui.
Tariceanu, Dan Diaconescu, Ghise si cine o mai fi
Pe scurt in ordinea prezentata:
-un papagal impotent care niciodata nu a reusit sa faca ceva de unul singur sau sa se impuna de unul singur ci in permanenta la umbra cuiva sau impins de cineva de la spate
-un Ponta la fel de lipsit de continut dar mai simpatic si mai greu de scos din liniaritatea lui gaunoasa
-un nesedat la timp care confunda tara cu holurile sectiei de boli agitate
-restul? petarde, fumigene sau indivizi care nu isi dau seama ca nu au niciun fel de sanse
In acest tablou eu unul as recomanda candidatilor dreptei sa adopte o atitudine nu neaparat de non-kombat unul fata de celalalt dar oricum rezervat pentru a nu inchide portile catre electoratul celorlalti. In turul doi vor avea nevoie si de acestia.