Destul de tarziu in viata, total intamplator dar in legatura cu nevoia de comunicare, m-am intrebat ce drac de talc (nu este vorba despre pudra aia alba si, in general, nu este vorba despre prafuri) ar putea sa aibe, in ansamblu, minunatele povesti care mi-au aprins imaginatia erotica in perioada pubertatii. Pai cum adica? Dincolo de faptul ca nu prea pricep eu de ce o femeie atat de frumoasa ca Sheherazada ar trebui omorata si nu iubita pana la epuizare in fiecare noapte, nu pricepeam de ce doar povestea poate indeparta sau macar amana spectrul mortii. Cum adica daca nu ii convenea aluia povestea, imediat trebuia sa urmeze marea casapeala? As intelege lucrul asta daca distinsa tiitoare ar fi fost una urata si proasta mai ca vremurile crizei. Nici macar nu ar mai fi trebuit ascultata. Dar asa? Si apoi am inceput sa gandesc la context. Hei!!! Nu ma gandesc la scenele erotice doar sugerate! Cert este ca nici el nici ea nu erau chiar dezgustati de prezenta corporala a celuilalt. Nu vreau sa gandesc (aici as face bine sa folosesc si forma reflexima „MA gandesc”, adica „pe mine ma”) nici la stimulentele sau suplimentele nutritive pe care le-ar fi putut ingurgita distinsul calif ca sa poata o mie si una de nopti, noapte de noapte. Hei!!! Eu ma gandesc la „sa poata sa stea treaz”. Si brusc a aparut iluminarea: povestea care salveaza viata. Pana la urma orice poveste este o mostra de comunicare (dincolo de subiectul si invataturile povestii). Ca in cazul dat comunicarea era cumva, sau aparent (spun aparent pentru ca nu ni se spune cam ce faceam onoratul calif, sau ce functie o fi avut domnia sa, atunci cand tacea distinsa… dar nu ne este greu sa ne inchipuim avand in vedere faptul ca ni se sugerase inca de la inceput ca nurii dansei ar fi foat in stare sa corupa si ingerii… ca sa nu mai vorbim despre zeul abstinentei) o comunicare unilaterala (cum dracu o fi asta, ca in orice comunicare trebuie sa existe macar doi poli?). Probabil dumnealui apela la elemente de comunicare non-verbala: gesturi, mangaieri, ragaieli si toata panoplia de mijloace specific masculine si la indemana oricarui barbat intrat in vria mrejelor adolescentin-perverse. Ca sa nu mai vorbim despre degetul mijlociu care semnifica securea descapatanarii. A propos! De ce sa aleaga securea si nu certificatul de casatorie? S-a dovedit ca este arma perfecta care distruge si femeia si barbatul. Si comunicarea.
Concluzia nu am sa o trag eu. Nu am sa mai adaug faptul ca atunci cand comunicarea moare, macar unul dintre noi moare. Realatia, relationarea, cu atat mai mult. Nu am sa mai adaug nici faptul ca lucrul asta imi este sugerat de o lume eminamente misogina: cea araba. Mi se pare insa evident ca atunci cand nu mai exista dialog, singura alternativa este sfarsitul.
-
Articole recente
Comentarii recente
- Alexandrina Costea la Ce rost mai are? (din ciclul „Solilocvii indecente”)
- Mirela Olaru la O scurta poveste reala cu o FEMEIE.
- Hosting la Statul LOR nu statul cetateanului
- sachelarescu calina la Intre libertatea cuvântului si subminarea intereselor unei tari
- Camelian Propinatiu la Darea in plata, darea in primire. Sau grija statului pentru banci
Arhive
- aprilie 2020
- iunie 2017
- mai 2017
- decembrie 2016
- noiembrie 2016
- octombrie 2016
- septembrie 2016
- iunie 2016
- mai 2016
- aprilie 2016
- martie 2016
- februarie 2016
- ianuarie 2016
- decembrie 2015
- noiembrie 2015
- octombrie 2015
- septembrie 2015
- august 2015
- iulie 2015
- iunie 2015
- mai 2015
- aprilie 2015
- martie 2015
- februarie 2015
- ianuarie 2015
- decembrie 2014
- noiembrie 2014
- octombrie 2014
- septembrie 2014
- august 2014
- iulie 2014
- iunie 2014
- mai 2014
- aprilie 2014
- martie 2014
- februarie 2014
- ianuarie 2014
- decembrie 2013
- noiembrie 2013
- octombrie 2013
- septembrie 2013
- august 2013
- iulie 2013
- iunie 2013
- mai 2013
- aprilie 2013
- martie 2013
- februarie 2013
- ianuarie 2013
- decembrie 2012
- noiembrie 2012
- octombrie 2012
- septembrie 2012
- august 2012
- iulie 2012
- iunie 2012
- mai 2012
- aprilie 2012
- martie 2012
- februarie 2012
Categorii
Meta