A fost si 8 martie

Intr-o zona a primaverii cand romanul doar de o mica motivatie are nevoie ca sa inceapa sa petreaca, ne-a prins din urma femeia cu ziua ei. Mi se pare putin aiurea sa existe o zi a femeii cand, in mod normal, cam toate zilele ar trebui sa fie ale ei. Evident si ale barbatului. Nu imi plac discriminarile. Cele pozitive cu atat mai putin. Sunt nefiresti. Sunt prin definitie recunoasterea implicita a unei zone a discriminarii, a inegalitatii, a abuzului potential.
Ne-au trebuit 20 de ani pentru ca tara asta sa aibe o lege care sa protejeze femeia impotriva violentei domestice. De ce dracu s-o numi domestica daca tot este violenta? Dincolo de gestul presedintelui care a tinut sa promulge aceasta lege de chiar ziua femeii, am mari indoieli ca priceperea functionarilor in a face cat mai multe lucruri imperfecte sau de mantuiala nu isi va spune cuvantul si nu va face din aceasta lege o lege inoperabila. Probabil vom avea nevoie de nu stiu cate norme, de nu stiu cate reglementari, de nu stiu cate completari pana sa si devina operationala. Iar asta inseamna inca nu stiu cate femei invinetite, abuzate sexual de chiar partenerii lor, molestate, injurate, inca nu stiu cati ani de sclavie… domestica. Dincolo de aspectul tehnic, eu vad o alta problema care de fapt cred ca este esenta problemei violentei in familie si nu numai. Lipsa de respect a femeii pentru sine. Pfffff…. iarasi o sa zica Elena, prietena mea din Lugoj, ca exagerez. Nu draga mea, nu exagerez. Asa cum am mai incercat sa arat intr-o scriere anterioara, atat timp cat o regula este contrazisa chiar si de un singur exemplu, regula aia nu mai este regula. Acum in discutie este femeia victima. Femeia care se lasa santajata emotional. Femeia care accepta sa fie lovita. Femeia care isi imbraca propria neputinta de a se opune in motivatii care mai de care mai nastrusnice. Ba ca este baiat bun dar mai are momente cand nu mai stie nici ea ce este cu el. Ba ca este tatal copiilor ei si nu poate sa ii desparta de tata. Ba ca ce s-ar face ea ca femeie singura, eventual si cu doi copii, intr-o lume rea de tot. Ba ca dincolo de faptul ca o mai bate si el din cand in cand,  aduce totusi toti banii acasa. Nu stiu daca este nevoie de o lege sau daca este suficienta o lege pentru ca atat   barbatul dar, in special, femeie sa invete ca un NU este un NU. Ca AJUNGE trebuie sa fie AJUNGE!!! Inca odata fac un recurs la memorie (ma gandesc la filmul Papusa) si ma intreb: „Cine este monstrul? Ei ca fac sau ele ca accepta?”
Pana la gasirea raspunsului, cate un buchet pentru fiecare femeie si… imbratisari patimase. Cu scuzele de rigoare, numai pentru cele care imi plac.