Ceea ce este imoral nu este in mod obligatoriu si ilegal… asa ca, traiasca abuzul legal

 Incerc sa ascult cat mai multe posturi de televiziune si cat mai multe pareri si pro si contra demisiei premierului. Inainte de toate, as vrea sa spun ca sunt dispus sa pariez pe oricat si pe orice ca dincolo de promisiunea (iarasi l-a luat gura pe dinainte) premierului facuta ieri unui ziar spaniol ca isi va da demisia daca se va dovedi ca a plagiat, nu o va face. Si asta se va intampla doar pentru ca nu se va gasi formula legala sa se demonstreze plagiatul sau organismul acceptat, de toata lumea, care sa o faca. De tot rasul, nu?
Parerile pro demisie pun accentul pe aspectul moral al problemei. Si in buna masura au dreptate. Parerile contra mizeaza pe faptul ca formal nu a fost declarat, demonstrat lucrul asta. Mai mult chiar, devine mai important nu faptul in sine ci faptul ca „nenorocitul” de Basescu se foloseste de dosare, incercandu-se deturnarea atentiei privitorului de la aspectul punctual la „da ala de ce a facut?”. Cumva au dreptate. Am in vedere proverbul romanesc „hotul neprins este negustor cinstit”. Pentru mine nu asta este problema cea mare. Personal il socot, pe distinsul premier, doar un limbric arogant care incearca sa ma prosteasca, instabil in declaratii si, iar domnia sa inca nu o stie, este la fel de trecator ca oricare alt om. Nu ma ingrijoreaza nici macar faptul ca niciunii nu vad barnele pe care fiecare le au in ochi. Nu ma ingrijoreaza nici macar faptul ca fiecare dintre ei ii socotesc pe toti cei care sunt impotriva lor ca facand parte din tabara adversa, slugi platite rauvoitoare bla bla bla. Pe mine ma ingrijoreaza lipsa de incredere in institutiile statului. Lipsa de incredere care in buna masura este justificata. Ma ingrijoreaza lipsa reperelor de autoritate morala, ma ingrijoreaza contestarea oricarei autoritati, ma ingrijoreaza faptul ca notorietatea este confundata cu autoritatea, ma ingrijoreaza nonsalanta si ingaduinta cu care fiecare isi valorizeaza propriile pozitii in raport cu aceleasi aspecte ale celuilalt. Ma ingrijoreaza usurinta cu care oamenii vizibili isi valideaza prezenta adaptand moralitatea si legalitatea la nevoile lor imediate si nu adaptandu-si propriile pozitii la normele minim morale si maxim legale existente la un moment dat. Prea complicat. nu? Hai altfel: in momentul in care nu imi convine o norma, o regula, o lege, o schimb in mod unilateral doar pentru ca sunt in pozitia sa o pot face. Numai ca aceasta norma, regula, lege ii priveste pe toti ceilalti si normal ar fi ca o asemenea schimbare sa fie negociata cu toti ceilalti. Altfel este anarhie sau tiranie obiectivata prin legile pe care in mod unilateral le produc in doar interesul meu sau al grupului meu. Iar o asemenea abordare da dreptul fiecarui grup in parte sa isi faca propriile reguli pe care va incerca sa le impuna cu forta celorlalti. Miroase cumva a dictatura? In definitiv cele trei trepte de manifestare succesiva  puterii a fost definita inca din antichitate si se tot repeta: anarhie, dictatura, democratie… si iarasi anarhie… Noi unde suntem?