Pensionarule, ofiterule, doctorule, profesorule, profesionistule din justitie si interne, ti-ai pus problema cati dintre voi ar putea avea venituri sporite daca numarul de parlamentari nu ar fi crescut ci ar fi scazut in conformitate cu rezultatele validate ale unui referendum? Ti-ai pus problema cu cat vor creste cheltuielile unui buget, si asa in scadere, prin aproape dublarea numarului de ministere? Ti-ai pus problema de unde vor fi luati acesti bani? Ti-ai pus problema de unde si in detrimentul cui isi fac averile marii baroni locali care dicteaza destinele unei tari numai in avantajul lor? Nu ii stii? Ii stii!!! Iti place un Becali care face legile tarii tale si care tanjeste la conducerea liberalilor (a declarat public ca vrea in Comisia Juridica a Parlamentului si presedinte al PNL)? Cat timp mai ai de gand sa te minti singur? Ei oricum o vor face continuu. Nu te pune pe ganduri ca toata clasa politica vorbeste numai despre tine, cel bugetat, si deloc despre cel care, prin munca zilnica, nestiuta, tacuta, care indura realitatile fara sa faca greve si care gaseste solutii inainte de a se plange, cel care este hartuit de absolut toate institutiile statului tocmai pentru ca Bugetul sa fie alimentat? Nu, nu vorbesc despre marii bogati (Dumnezeu, si nu numai El, stie ca mare parte a acestora si-au facut banii din afaceri oneroase, inselaciune, devalizare si clientelism politic ca na, statul este pentru ei muma) sau despre multinationale ci despre micul si mediul intreprinzator si toti cei care lucreaza in mediul privat. Buna parte dintre ei traind mult mai prost decat tine si castigand mult mai putin decat tine. Si sunt de vreo patru ori mai multi. Ti-ai pus problema ca alesii tai nu fac decat sa se foloseasca de tine doar ca masa de manevra? Nu crezi ca este cazul sa iti unesti glasul cu concetateanul tau si sa te opui abuzului si minciunii la care esti supus zi de zi? Chiar nu ai ajuns sa te saturi de felul in care alesii tai inteleg sa faca politica in defavoarea ta?
Nu am sa iti vorbsc despre concluziile Comisiei de la Venetia, nu am sa-ti vorbesc nici despre statul de drept, nu am sa iti vorbesc despre constitutionalitate, legalitate, libertatea opiniei si a optiunii, nu am sa-ti vorbesc despre separatia puterilor in stat si despre independenta lor sau despre controlul lor reciporc, nu am sa-ti vorbesc despre societatea civila complet adormita si care ar trebui sa fie factorul regulator in societate, forta care sa poata amenda derapajele politicului, am sa iti vorbesc NUMAI despre buzunarul tau. Stii cate masini vor trebui cumparate pentru a satisface parvenitismul unor politicieni si functionari pe care tu i-ai ales sau pe care tu i-ai generat indirect? Nu, tu nu vei avea acea masina. Stii cati trepadusi vor lucra pentru ca niste imbuibati, platiti din impozitele tale, sau altii care abia acum isi intind gurile pline de bale la ciolan, sa traiasca in numele tau si din ce bani vor fi platiti? Nu, pe tine nu te va angaja niciunul chiar daca nu mai stii de unde sa faci rost de bani ca sa rezisti si maine. Stii cati oameni vor surade satisfacuti de salariile primite de la noile ministere, care se vor bucura de deplasari pe bani veniti din Buget, de privilegii pe bani din Buget, de posturi pe bani din Buget pentru sotii, amante, rude sau prieteni? Nu, tu nu vei fi printre ei. Stii cum se impart salariile mari? Nu, tu nu vei avea un asemenea salariu. Tu trebuie doar sa votezi dupa ce ai fost manipulat si mintit, tu trebuie sa pazesti tara, tu trebuie sa ii inveti carte pe copii, tu trebuie sa vindeci oameni, tu trebuie sa incerci sa faci dreptate in sali de judecata insalubre. Tu nu ai dreptul sa fii constient de menirea ta. Tu trebuie doar sa ii sustii pe EI. Ti-ai delegat, prin vot, dreptul la viata decenta.