In ultimele zile am abordat emotional mai multe evenimente devenite subiecte de dezbateri, de luari de pozitie dar si surse de contradictie.
„Revolutia”
Cel mai important dintre ele mi se pare a fi clasarea a ceea ce generic toata lunea a numit „Dosarul Revolutiei”. Eu i-as spune ceva mai nepretentios pur si simplu „Revolutia” pentru ca un prieten al carui profesionalism il respect m-a corectat spunandu-mi ca nu exista un asemenea dosar ci mii de dosare in care s-a ajuns la condamnari dintre cele mai diverse. Pot accepta si faptul ca aceasta clasare s-a facut pe procedura. Din pacate sistemul de legi din tara asta de prea multe ori este orientat nu in directia ajungerii la un act de dreptate ci doar de justitie. Pentru ca daca pot accepta ca procedural acei procurori au fost nevoiti sa claseze acest asa zis dosar al revolutiei, nu pot accepta ca au si fost foarte interesati de aflarea adevarului atat timp cat o multime de parinti isi plang copiii si o multime de copii isi plang parintii dorindu-si sa afle adevarul si cerand sa se faca DREPTATE.
Am convingerea ca mortii de dupa 22 decembrie 1989 inca il arata cu degetul pe Iliescu, pe Gelu Voican Voiculescu, pe Petre Roman si pe multi altii inca in viata. Daca teroristi nu au existat, chiar toata lumea a fost atat de stresata (argumentul domnilor procurori) incat s-au impuscat intre ei? Atat de stresati au fost toti incat nimeni nu tragea in nenorocitul ala de balcon unde toata lumea statea linistita in lumina reflectoarelor in timp ce peste tot imprejur era ploaie de gloante? Atat de stresati sa fi fost toti tragatorii incat sa nu poata nimeri o masa compacta de oameni luminati intens de multe reflectoare? Prima oara am remarcat aberatia asta in momentul cand in acele zile intram in casa sa mai beau cate un ceai sa ma incalzesc. Si stiu ca de mai multe ori am zis „Astia sunt nebuni? Cum Dumnezeului stau aia pe balcon luminati atat de puternic? Ca orice tragator ii poate nimeri”. Informatia asta nu am procesat-o atunci. La cateva zile insa cand lucrurile s-au mai linistit si cand zvonurile deja sapau adanc in aparentele cu pretentii de certitudine, indoiala m-a urcat in tren cu o singura destinatie: Piata Palatului. In momentul in care am constatat la fata locului ca pe o distanta de cca. 10 metri departare de balcon nu era nicio urma de glonte in timp ce toata celelalte ziduri erau ca un ciur, mi-a fost clar ca ceea ce se petrecea nu era revolutie. Si de 26 de ani nu ma paraseste intrebarea: pentru ce v-au trebuit atatia morti? Ati fi putut oricum sa puneti mana pe putere si fara sacrificiile astea inutile. De ce v-au trebuit lacrimi si sange?
Oprea
Al doilea subiect care a visceralizat intreaga societate, fie pro fie contra, este incidentul in urma caruia un politist motociclist din escorta ministrului de interne Gabriel Oprea a murit intr-un accident stupid. Nu, eu unul, ca tot m-am linistit, nu il socotesc, legal vorbind, vinovat de acest accident pe domnul Oprea. Evident ca cineva va trebui sa stabileasca daca respectivul domn avea sau nu avea dreptul in acel moment la escorta. Evident ca cineva va trebui sa traga niste concluzii de ce a doua zi premierul Ponta s-a grabit sa dea o ordonanta de urgenta care stabilea ca si domnul Oprea are drept la escorta. Sa speram ca cineva va avea totusi demnitatea sa nu musamalizeze nimic. Insusi respectivul general a iesit astazi public si a afirmat raspicat, printre alte ineptii total infantile, ca nu este vinovat. Nu domnul meu, legal vorbind nu esti vinovat pentru ca nu tu l-ai impins pe politist in acea groapa. Cineva imi sugera sa stabilesc relatia de cauzalitate in sensul ca de vina ar fi cei care au lasat acea groapa in asfalt nesemnalizata corespunzator. Nici macar despre lucrul asta nu este vorba. Nu despre vinovatii si/sau relatii cauza-efect este vorba. In discutie este vorba despre comportamentul inuman al unui general al armatei romane care pretinde ca nimeni nu este lasat in urma. Fara macar insa sa coboare din masina si sa isi ofere omeneste ajutorul. Eu in multele mele drumuri cand am ajung in dreptul unui accident, de fiecare data ma opresc si intreb politistul aflat acolo daca pot fi de ajutor cu ceva. Si nu sunt un general al armatei romane care ar fi de presupus sa fie un exemplu pentru oricare dintre semenii sai. Este vorba despre ciocoism, despre lipsa de demnitate, despre absenta omenescului, despre onoare. Si despre faptul ca domnul general se comporta exact opus fara de ceea ce afirma: si-a lasat un camarad in urma. Eu ca civil nu l-as fi lasat.
MP
Umbrit cumva de celelalte doua evenimente, Congresul de infiintare a Miscarii Populare, dincolo de entuziasmul fanilor lui Traian Basescu si dincolo de reactiile complet infantile ale detractorilor sai, mie unul mi-a declansat unele consideratii care sigur sunt discutabile si care sigur imi vor atrage dezaprobarea si a fanilor lui Traian Basescu dar si a dusmanilor sai.
Din punctul meu de vedere Traian Basescu a facut o greseala foarte mare cedand presiunii admiratorilor si sfatuitorilor sai care i-au cerut, pe diverse cai, sa devina presedintele acestei formatiuni politice. Traian Basescu daca si-ar fi pastrat statutul si inaltimea de fost presedinte ar fi putut face opozitie mult mai credibil si ar fi putut crea mult mai multi aderenti decat din postura de presedinte al unui partid incert la care va trebui sa se munceasca foarte mult ca sa devina un partid de luat in seama. Cine isi pune speranta in realizarea unui scor semnificativ la urmatoarele alegeri este pur si simplu naiv. Ca presedinte de partid Traian Basescu va trebui sa construiasca temeinic acest partid pentru alegerile din 2020. Tot statutul sau de presedinte de partid il duce in pozitia nesemnificativa de unul dintre ceilalti actori politici care va fi perceput ca vorbeste strict partizan si nu neaparat critic la modul realist si obiectiv. Chiar daca el asta va face. Exact statutul de voce critica si lucida a pierdut Traian Basescu prin aceasta alegere. In locul lui mi-as fi manifestat fatis preferinta politica dar as fi impins in fata un om de statura si credibilitatea lui Cristian Diaconescu de exemplu. Evident actionand dupa aceea din umbra ca un consultant bine documentat. Prin acest gest (nu mai pun in discutie faptul ca a facut aceeasi greseala ca si Dragnea, cu doar o saptamana inainte, de a fi unic candidat) Traian Basescu coboara singur de pe pozitia de guru al oricarei forme de opozitie credibila si se transforma in constiinta publica intr-unul dintre ceilalti politicieni, presedinte al unui partid mic, o voce partinica si nu una credibila prin luarile sale de pozitie.
Iar in acest vacarm factual, evident nu putea sa lipseasca inconsistentul certaret Ponta care isi exhibeaza caracterul conflictual golit de esente, puber si golanesc, incompetent si incompatibil cu functia pe care o detine. Asta nu isi da seama ca cei care l-au votat pe ilustru nimeni Iohannis si care acum il critica vartos, tot pe el l-ar vota intr-un conflict deschis intre cei doi. Doar pentru ca antipatia fata de Ponta a capatat dimensiuni cosmice. Tampitul nu isi da seama ca prin declaratia sa de azi pur si simplu a uzurpat functia de presedinte el fiind doar un premier incompetent atunci vand spune (referindu-se la politica externa; constitutional de competenta presedintelui) „… atunci eu ca premier trebuie sa am grija de treburile tarii…”