Exceptia care demoleaza un intreg sistem

Eram in anul doi de facultate. Da, da… undeva prin precambrian. Urma un examen foarte greu: matematici speciale. Profesorul, extrem de exigent (isi respecta profesionalismul dar si pe noi in acelasi timp). Cei care ati trecut prin asa ceva stiti frica aia paralizanta, complet irationala. „Ca orice frica” ar fi tentata sa spuna prietena mea (pe care o respect imens) care se ocupa de stiinta numita psihologie. Chiar!!! Pana la urma cum a ramas? Este stiinta sau nu este stiinta? In fine. Sa revenim la povestire. Printre subiectele cele mai grele era o teorema a carei deomostratie era extrem de laborioasa. Mai erau doua zile pana la examen. Cred ca examenul era in chiar prima zi de sesiune. Urma cursul de matematici speciale. Proful intra in sala de curs, ne saluta plin de deferenta dar de la o inaltime ne-orgolioasa si ne-aroganta. Om al rigorii, ne priveste zambind si spune: „Acum doua zile s-a descoperit un caz care infirma teorema (nu mai stiu cum se numea). Subiectul respectiv nu mai este subiect de examen”. Cu totii priveam muti (nu indrazneam sa ne manifestam bucuria) iar perplexitatea noastra nu a fost nuantata decat de un murmur general care sigur era oftatul de usurare multiplicat de o suta si ceva de ori cati eram in acea sala de curs. Niciunul dintre noi nu prea a inteles atunci, pe moment, faptul ca o teorema (socotita un adevar de necontestat) careia i s-a gasit un singur exemplu care o contrazice, nu mai este teorema. Ba mai mult!!! Nu mai este subiect de examen.
Am fost acuzat de o prietena ca generalizez prea mult. Ca in frazele mele ii bag in aceeasi oala pe toti politicienii, pe toti politistii, pe toti procurorii… pana la urma, pe toti romanii. De ce nu si pe toti oamenii? As da dovada de un reductionism demn de prostul prostilor. Este vorba, ca esenta, despre exemplu acela care contrazice teorema. Chiar daca in cazul oamenilor, tocmai pentru ca sunt oameni, nu este posibil sa ii cuprinzi in niste tipare 100% identice nici macar pe doi dintre ei. Stiu ca pozitia mea miroase a idelism. Cum dracu sa vrea, un tip inteligent,  ca  toti oamenii sa fie buni? Cum dracu sa vrea un tip (fie el si inteligent…. sau tocmai pentru ca este inteligent) sa vada ca toti oamenii gandesc cu propriul lor cap? Ei bine, tocmai aici este aparenta gratuitate. Daca eu conving chiar si numai un singur om sa gandeasca cu propriul lui cap, dincolo de tipare si manipulari, dincolo de conveniente si inhibitii, dincolo de falia creata artificial intre diversele categorii socio-profesionale (si intretinuta cu asiduitate de legi, norme, regulamente si reglementari) atunci pot spune ca am facut ceva in viata. Si daca reusesc sa fac chiar si numai un singur om sa gandesca cu capul si nu cu viscerele sau cu interesul sau cu propriile frustrari, atunci… pot spune ca am toate motivele sa incerc sa repet experienta. Aici am zambit usor malitios. Noapte buna, oriunde ai fi… si nu iti lasa ratiunea sa atipeasca.Ai putea sa te trezesti de dimineata cu un mic monstru in tine. Pe care sigur ai sa faci pe dracu in patru sa il hranesti cat mai bine ca sa creasca cat mai mare.