In numele intregii Romanii…

Distinsul domn Cristian Tudor Popescu si toti cei care au inconstienta sa vorbeasca despre intregul popor(iar lucrul asta il fac in special politicienii, asimiland interesul propriu sau al grupului din care fac parte cu interesul intregului popor), cel care dincolo de faptul ca scrie bine face totusi niste comentarii apocaliptice nerealiste, exagereaza atunci cand vorbeste despre cele doua tabere dinRomania si despre „atmosfera de ura si santaj pe care a creeat-o domnul Basescu”. Mi se pare o exagerare nefericita. Romania este mult mai mult decat cele doua tabere.  Mai este si Romania careia nu ii pasa de condamnatul Nastase, de plagiatorul Ponta, de „tiranul” Basescu (nu in sensul de dezinteres sau detasare superioara) , mai este si Romania care munceste numai, indiferent de forma de munca, mai este si Romania saraca pentru care conteaza numai ziua de maine la care se gandeste cu groaza,  mai este si Romania cinica, mai este si Romania sceptica, mai este si Romania care viseaza, mai este si Romania curata, mai este si Romania care iubeste. Chiar nu vad de ce prea multa lume incearca sa vorbeasca in numele intregii Romanii. Chiar nu vad cui serveste sa impartim continuu tara asta in Romania pro si Romania contra. Toti acestia chiar nu cunosc moderatia si prudenta? Cui foloseste? Cui altcuiva decat celor interesati sa ne imparta in doua ca sa isi poata realiza mai lesne  interesele politice, financiare, de acces la putere, de satisfacere a paranoicului orgaliu propriu, isterizandu-ne pe noi?
Cred ca fiecare dintre noi ar trebui sa faca un mic efort de vointa si sa se departeze putin de avatarurile paranoice ale celor care se joaca cu mintile romanilor. In atare situatie cred ca ar trebui ca fiecare dintre noi sa incerce mai mult sa se raporteze la legile bunului simt, chiar daca acestea nu au fost votate in parlamentul tarii (asa cum plin de revolta si o prostie fara margini a afirmat un deputat USL cu ceva timp in urma in chiar plenul Parlamentului),  sa incercam sa gandim, asa cum putem si cat putem fiecare, doar cu propriile noastre minti si nu cu mintile infierbantate si puse pe rele ale celor care au chiar si cel mai mic interes propriu sa ne invrajbeasca pe unii impotriva celorlalti. Si dincolo de toate astea am convingerea ca ar trebui ca fiecare dintre noi sa cerem ca totul si toti sa aibe voie sa se raporteze numai la LEGE. Asa bune-proaste cum sunt legile tarii asteia.
Unul sau altul vrea putere? Ca sa ce? Ai sa imi spui „ca sa conduca”. Pe cine? Eu, tu, el, ea nu ar trebui sa ne lasam condusi de vointa unuia sau alteia ci doar de norma morala si legala existenta la un moment dat. Pentru ca cel care vrea putere, nu o vrea pentru tine. O vrea doar pentru interesul lui pecuniar, o vrea doar ca sa isi satisfaca orgoliul lui insatiabil, o vrea pentru ca asa ii dicteaza lacomia si paranoia lui fara limite. Cred ca suntem prea permisivi la cuvantul si gandul ACELUI (oricare ar fi el sau ea)  interesat si prea opaci si refractari la noi insine ca sa mai putem si sa  ne ascultam, sa ne auzim propria noastra individualitate care face din noi fiinte unice si irepetabile intr-o viata mult prea scurta si limitata ca sa mai fie si cazul sa ne batem joc de ea. Prea suntem noi insine impotriva noastra. iar asta cred ca este o pedeapsa divina extrem de perversa.