Intre demos si kratos

Stau uneori (drept este, destul de rar, pentru ca problemele zilei de maine imi cam ocupa tot timpul) pe ganduri. Si ma deranjeaza al dracului de tare la prostata raceala gandurilor mele. Nu mai reusesc sa imi infierbante nici macar creierii.
Imi este clar ca niciun fel de organizare politica si sociala a societatii, in ansamblu, nu a reusit sa duca la dreptate si justitie sociala. Si cumva este firesc sa fie asa daca acceptam ca suntem diferiti unul de celalalt. Egalitatea (in drepturi, in sanse, in fata legii) este doar un slogan cu care masele si mintile pot fi destul de usor manipulate. Nu suntem egali. Nici macar prin nastere. Pentru ca ne nastem cu o anumita arganizare ADN complet diferita de la un individ la altul. Ca sa nu mai vorbim despre faptul ca unii dintre noi se nasc in puf, altii sunt trasi cu forcepsul intr-o realitate complet incerta dintr-o realitate uterina complet lipsita de griji, iar altii suntem pur si simplu aruncati in tomberon, daca muschiul mamei asa vrea. Nici macar in fata lui Dumnezeu nu suntem egali atat timp cat egalitatea in fata divinitatii este stabilita de scrierile si hotararile oamenilor bisericii, cei care se substituie (tot din necesitati pecuniare sau de manipulare si exercitare a puterii) vointei divine. In paranteza fie spus, in functie de nevoile politice ale societatii, ajungem sa tabloidizam conceptele si principiile. Daca pana in `89 era o blasfemie si erai renegat social daca te declarai impotriva, sau aveai indoieli legate de puterea clasei muncitoare (chiar daca majoritatea societatii nu credea in puterea proletariatului), in ziua de azi este o mare blasfemie sa te declari public un opozant al bisericii sau sa iti manifesti credinta in altceva decat in biserica, daca nu te declari, fariseic, de dimineata la pranz si seara, credincios, daca nu il pomenesti in fiecare fraza pe Dumnezeu ca pe vremuri partidul, conducerea de partid si de stat, tricolorul si poporul. De parca nu ar mai putea fi credinta in afara cuvantului rostit cat mai raspicat si demonstrativ. Ati innebunit! Am facut un pas inainte? In niciun caz! Am inlocuit un conformism cu alt conformism. Ne-am pastrat insa prejudecatile, ipocrizia si mentalitatile. Dar sa revenim la ale noastre pentru ca am plecat de la ideea de stat pe ganduri (in pozitia cugetand dureros dupa o sinucidere cu laxative), dreptate sociala si puterea proletariatului. Am vrut sa zic “poporului” cu toate ca poporul nu a fost niciodata altceva decat o masa lenesa, pusa pe capatuiala, barfitoare, marcata temeinic de tzatza caprei vecinului, cheflie pana la delir etilic, violenta uneori pana la delirium tremens. Deci democratie. Hai sa ne intelegem din capul locului: nu sunt adeptul teoriei elitelor. Sau nu altele decat cele ale elitelor intelectuale. Si nu ma refer nici pe departe la cele formale constituite pe criterii de notorietate ci doar la cele care dau pe dinafara cand este vorba despre competenta si autoritate dar care, de regula, sunt complet ignorate de catre societate. In situatia asta mi se naste in mod firesc intrebarea: ce ar fi de facut? Recunosc inocent: nu stiu. Chiar daca am cateva pareri. Una dintre ele reuseste sa fie chiar idee fixa: educatia. Ce ar fi mai buna? Democratia participativa sau cea reprezentativa? Pai si aici ma impiedic tot in educatie. Evident nu ma refer la posibilitatea kafkiana sa ne vorbim in versuri sau sa cerem la minimarketul din colt (mai vechea bacanie) un coltuc de paine reproducand citate din Kant. Ca sa optez pentru democratia reprezentativa ar insemna ca cei pe care eu ii deleg, prin votul meu, sa ma reprezinte si sa hotarasca pentru mine, sa fie onesti, competenti, sa le curga prin instalatie numai vointele celor care i-au delegat si nu alcool metilic diluat cu paine si apa statuta, fapt ce ii face sa orbeasca si sa isi piarda mintile ajungand sa nu mai realizeze ca eu nu sunt sclavul lor ci cel care ii plateste ca sa faca treaba in folosul meu si al natiei, nu in al lor si al neamului lor de parliti si rupti in cur ajunsi prin pupincurism de partid calare pe sacul (din ce in ce mai mic) cu bucate. Ori ca sa se intample lucrul asta, eu alegator ar trebui sa fiu suficeint de informat si cu educatia la zi ca sa votez altceva decat am votat manipulat de televiziuni, indoctrinat de propriile-mi limite, dezinformat de tot felul de natarai pupincuristi ori cumparat la kil de banii unor fosti securisti, activisti sau fii de activisti importanti ai PCR vopsiti si reconditionati ca sa para in ochii mei altceva decat eu (daca am cap, decenta si onestitate) stiu sau simt ca sunt. Deci? Educatie!!! Legislativa, constitutionala, drepturi dar si indatoriri cetatenesti, civism, competenta si meritocratie, respectarea valorilor autentice, refuzul imposturii si al ipocriziei, mentalitati solide si nu prejudecati medievale. De cealalta parte, ca sa optez pentru democratia participativa, dincolo de faptul ca lucrul asta ar trebui statuat in Constitutie si in legile tarii mele, ar trebui ca tara sa aibe un arbitru suprem, complet neutru, ALES periodic dintre cei mai luminati oameni ai natiei si pentru care valoarea suprema sa fie tara si vointa cetateanului. Sistemul piramidal de conducere (vechi de mii de ani) ar trebui inlocuit cu un sistem sferic de delegare a deciziei si cu vizibilitate maxima din orice punct al societatii. Ori atat timp cat participarea mea ca cetatean nu este fundamentata pe educatie (fir-ar a dracului ea de educatie ca pana la urma tot la ea ajung), consultarea si participarea mea devine cu certitudine haotica, abuziva, cu mare disponibilitate de a fi manipulata, egolatra (doar o reluare pe un plan revolut – sensul fiind de “reflex” – al lui “tu stii ma cine sunt io?”) dar si cu riscul de a bagateliza chiar ideea de participare. Ori de aici, in situatia unui cetatean needucat, neinformat si fara puternice aptitudini si reflexe civice, pasul pana la anarhie este extrem de mic.
Si atunci? Atunci ramai dragule cu USL-ul tau, cu PDL-ul tau, cu UDMR-ul tau, cu toti ailalti care au aceleasi reflexe oligarhice ca si astia dar care isi pun pe piepturi alte denumiri, acopera-ti ochii atunci cand ai sansa sa vezi altceva, ramai cu Antonescu al tau, ramai cu Voiculescu al tau, ramai cu Blaga al tau, ramai cu Ponta al tau, ramai cu toata oligarhia asta impotenta si plange-ti de mila. Ramai prost pentru ca si eu raman prost cand iti vad prostia. Acu ai inteles? Nu? Hai sictir! Esti prost!