Pe pilot automat directia modelul rusesc

Motto: Citeste pana la capat si nu da mai departe. Doar gandeste cu propriul cap.


Pe masura ce anii trec sunt din ce in ce mai tentat sa cred ca in `89 populatia acestei tari nu a vrut o schimbare de directie politica ci doar inlaturarea lui Ceausescu si oligarhiei sale proletare si inlocuirea acesteia cu o alta oligarhie cu fata umana. Si nu ma gandesc la cei care au fost principalii beneficiari ci la cetateanul care a iesit in strada sau care a tremurat in fata televizorului. Fie din lasitate fie din cauza faptului ca se afla intr-un loc unde nu se intampla nimic. In ceea ce priveste noua conducere, lucrurile sunt cat se poate de clare. In lipsa unui punct zero (un act normativ care sa preia principiile si, in special, punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara), esaloanele doi, trei si patru ale PCR, securistii de frunte de la nivel central si local si “elita intelectuala” comunista, protipendada si principalii beneficiari ai favorurilor comuniste au avut cale libera sa fructifice toata infrastructura economica, financiara, relationala si organizatorica a PCR. Nimic mai simplu. Orice prost ar fi putut-o face. Iar ei erau destul de multi si nu extrem de dotati. Ba multi dintre ei prosti cu spume. Merituosi nici atat. Evident si printre ei multi inteligenti sau talentati dar de cele mai multe ori lipsiti complet de caracter.
Eu vreau sa ma refer la cetateanul care pana atunci nu avusese nimic in comun cu participarea la viata societatii. La conducerea ei nici atat.
Cert este ca pana in acel moment majoritatea batranilor care fusesera victime ale opresiunii, abuzului, arbitrariului si nedreptatilor socialismului, cei care ar fi putut sa ne povesteasca despre partile bune si rele ale capitalismului dar si cum trebuie abordat (munca, valoare, competitie, risc, asumare), cei care ar fi putut sa povesteasca despre abuzurile reale ale socialismului si despre politica de depersonalizare care avea in vedere numai grupul de indivizi nu si individul luat ca existenta de sine statatoare si nu sa fie lasat lucrul asta pe seama unui ipocrit si edulcorat memorial al durerii compus propagandistic chiar de catre un (o) beneficiar al oranduirii socialiste, acei batrani se cam dusesera in lumea celor drepti. Sau chiar numai in lumea celor morti daca drepti nu avusesera timp sa devina.
Cum repere nu mai existau (sau nu aveau voie sa fie vizibile) decat in cartile de istorie si de literatura dar si acestea fiind rasturnate in asa fel incat sa deserveasca interesele constructiei socialiste, cetateanul simplu s-a vazut pus in fata unor criterii valorice complet intoarse iar reper i-a fost numai cultul personalitatii, cult al personalitatii care odata lasat liber la pascut pe aparent nelimitatele mioritice campii alizee, toate astea au dus la dezvoltarea unei hidosenii sociale numita egalitarism. Nu, poporul roman vaduvit de repere si teluri dar si indobitocit de foame si manipulare, dresat in spiritul averii poporului si nu al averii personale, indoctrinat cu conceptii egalitariste nivelatoare si nu crescut dupa principii valorice, de competenta si munca, crezand ca are la dispozitie spatii nemarginite, in decembrie `89 nu a vrut libertate ci libertinism. Au murit oameni nu pentru competitie, munca, responsabilitate si asumare ci pentru perspectiva unei bogatii iluzorii care urma sa cada din cer sau macar din nemasurata pusculita a statului omnipotent.
Crescuti, educati, dresati intr-un sistem cultural si educational sovietoid propriu panslavismului pravoslavnic si tutelar rusesc, in `89 oamenii s-au jertfit prosteste in mascarada orhestrata cinic de la Moscova prin intermediul merionetelor de la Bucuresti, cei ramasi vrand doar ca fiecare in parte sa devina secretar general al ceva. Fie al unui partid, fie al unei asociatii, fie al unui trust media, fie chiar si numai al unei scari de bloc. Dupa marimea lacomiei individuale si a capacitatilor intelectuale proprii. Se nascuse perfectul om nou. Omul nou stapan, tiran, omul nou fara trecut, omul nou care vrea totul acum, omul nou stapanit de fervoarea distrugerii ca reflex al unei negari a propriei persone si a unui sentiment de culpa si a unui complex de inferioritate imposibil de acceptat si asumat. Dispretul pentru munca si viata celorlalti, mana intinsa, inselatoria, teapa si spaga au devenit singurele repere morale ale unui cetatean care isi pierduse vocatia constructiei, a competitiei, a muncii si asumarii inca inainte de a se naste.
Or in acest tablou al unei realitati grotesti, cetateanul roman, pensionarul, lucratorul la stat, micul sau mediul intreprinzator au trebuit sa adopte tactica celui care se descurca in jungla regulior unui stat din ce in ce mai opresiv, mai neprietenos, mai dusman al cetateanului, stat devenit astfel din cauza incapacitatii lui de a-si asigura resursele financiare necesare functionarii sale, deservirii si imbogatirii reprezentantilor sai, din cauza nevoii politicului de a-si cumpara voturile alegatorului folosindu-se de resursele statului. Iar toate astea au dus incet incet la formarea unei oligarhii transpartinice din ce in ce mai bogate in acelasi ritm in care conditia cetateanului mediu se pauperiza. Cetateanul, descurcaretul incapabil sa se opuna tocmai din cauza reflexului de a se descurca si din cauza incapacitatii de a accepta ideea de valoare, munca, competitie, merit, mod de trai dobandit prin mimetism exact de la modelele sociale de success, era firesc sa nu accepte valoarea, munca, competitia, meritul si sa demonizeze, sa condamne si sa nege absolut orice ar fi incercat sa ii deranjeze, sa ii descurajeze noul mod de trai asimilat. Chiar si cand acest mod de trai il tine in saracie.
In contextual asta era firesc sa apara profitorii, arhanghelii de budoar, propovaduitorii unei dreptati dupa propriile interese sau dupa interesele celor in slujba carora actionau. Dreptatea lor fiind insa ura, arbitrariul, apararea intereselor noilor stapani, indobitocirea celor care ii puteau sustine prin exact alimentarea sentimentului social al dreptatii maselor si nu al dreptatii legilor. Omul nou a dobandit dreptul de a nega la scena deschisa, fara discernamant si fara masura, nu dupa lege ci numai dupa partitura “voi sunteti poporul, numai voi aveti dreptul sa hotarati”. Evident numai in masura in care noi va spunem ce este drept. Culmea este ca a prins de la cea mai umila inteligenta pana la creierele cele mai infierbantate sau pana la oamenii de la care ai avea pretentia sa isi foloseasca creierul ceva mai analitic si ceva mai departat de visceralitatea emotionala. Consumatorul de manipulare a devenit atat de dependent incat orice afirmatie a idolilor lui este luata ca adevar dogmatic ce nu mai are nevoie de argumente sau demonstratie. Jumatatile de adevaruri, rastalmacirea, scoaterea din context, minciuna si ipocrizia dovedindu-se a fi adevarate versete biblice, noile infinite zece porunci.
Cum altfel este posibil ca un individ care a cunoscut actiunea Securitatii pe propria piele, intr-o masura mai mica sau mai mare, sa fie capabil sa urmeze orbeste indemnurile, instigarile si ordinele celor care deserves exact interesele unui fost securist?
Este simptomatic felul in care rumegatorul de manipulare inghite pe nerasuflate afirmatiile unei euglena media conform careia tatal unui artist cu notorietate se raliaza luptei impotriva unei asa zise dictaturi prezente cand exact acel batran nonagenar afirma public “Eu nu mă uit la mizeria lor. Și cum să creadă cineva că eu aș putea susține pe un bogătaș care a făcut avere din banii comuniștilor, care mai e și condamnat acum? Sunt uimit că și-au permis să spună așa ceva. Este o manevră tipic comunistă. S-au folosit de numele meu în campania lor de salvare a unui comunist murdar. Așa procedează comuniștii, dintotdeauna, îi știu bine.” iar publicul isterizat tine minte doar ce i-au spus initial stapanii perceptiilor lui. Daca am in vedere numai aceasta intamplare, incep sa am mari indoieli ca afirmatia urmatoare referitoare la mama unui tanar care a murit in decembrie `89 ar fi adevarata si nu o alta minciuna propagandistica complet cinica si mai murdara decat continutul canalului colector: “În semn de preţuire pentru Antena 3, aceasta i-a încredinţat colegei noastre Sabina Iosub, steagul pe care fiul său îl avea în ziua în care a murit pentru libertate.”. Si continua cu spusele acestei Sabina cu inima de reptila media: “Am adus un lucru preţios de la doamna Ghenoiu Victoria: steagul de la Revoluţie care a stat pe sicriul băiatului ei, care a murit în Revoluţie. Ne-a spus că noi putem vorbi de libertate, mama eroului care a căzut în ’89. Doamna şi-a dorit ca acest steag să vină la noi în redacţie. E un steag găurit, păstrat în familie timp de 25 de ani, într-o cutie de lemn. Este parte a sufletului lui Laurenţiu Ghenoiu.”. Imi suna ca si cand executatul cu capul taiat se ridica sa pupe mana calaului multumindu-i ca i-a redat libertatea de a trai fara cap, ca un ultim act al dreptatii divine. Adica victima Securitatii isi regaseste dreptatea exact in actiunea instrumentelor unui fost securist? Dumnezeule! Pana unde puteti merge cu mizeria si cinismul? Sa mai vorbim despre apelul grotesc de cinic al celor de la Antena 3 facut catre cetatenii acestei tari de a le pune apartamentele, sau orice alta proprietate, la dispozitie ca sa isi poata continua lupta pentru libertate cand cu salariile lor doar pe o luna Badea, Gadea, Ursu, Dana, Sandra, Oana, Tudor, Dumitrescu si inca cativa (ca sa nu ii mai punem la socoteala si pe aberantii lor invitati) ar putea sa cumpere o proprietate la care tampitii care s-au oferit sa le puna la dispozitie apartamentele nu indraznesc nici macar sa viseze? Cui foloseste aceasta cersetorie cinica? “Cersetorului” si “milostivului” in aceeasi masura. Sunt facuti unul pentru celalalt indiferent pe ce segment social traieste fiecare in parte. Actori, politologi, politicieni, oameni saraci, jurnalisti, imbogatiti, parasute, cocalari sunt cu totii OMUL NOU care nu vrea capitalism ci sistemul rusec, demn urmas al unei boli sovietoide imperiale. Va meritati din plin unii pe ceilalti.