Prieten

Am sa reproduc mai jos comentariul (nu am stiut sa setez o „chestie” si atunci comentariul ei nu a fost retinut) unei femei careia eu ii sunt prieten de multi ani. Intre timp nu am mai tinut lagatura de alti cativa ani dar nu m-am oprit nicio clipa sa o pretuiesc. Adesea o citez sau pomenesc despre creierul ei minunat atunci cand discut cu cineva. Nu stiu daca si ea imi mai este prietena. Si ar fi normala orice varianta.
„pentru ca un om sa ‘gandeasca cu propriul lui cap’ (desi chiar si atunci cand o face in tipare stricte, tot el e) trebuie ca acel om sa-si doreasca asta :). Ca reusesti sau nu sa-l faci tu, e … irelevant. Unde mai pui ca incercarile tale ar putea fi doar alta forma de manipulare, tipar, ‘fanta-de-privit-viata’. Iar pe de alta parte, cine-ar mai iubi un om-cap (adica o fiinta fara viscere, fara frustrari, fara pulsiuni, fara impulsuri):) „. Nu comentez spusele tale chiar daca ti le accept… partial.
Aveam de gand sa scriu despre o categorie de oameni complet nevazuti, complet neluati in seama, complet absenti in urletele politicienilor, a caror nemultumire sau disperare nu o stie nimeni, inconjurati continuu doar de suspiciuni si aroganta celor care ar trebui de fapt sa ii intampine peste tot cu plecaciuni dar de pe urma carora profita toata lumea, inlcusiv produsul intern brut. Este vorba despre cei care muncesc ca sa produca bani pentru toata lumea: pentru bugetul din care se infrupta marii bogatasi, pentru banci, pentru interlopi si corupti, pentru pensionari, pentru bugetari, pentru copii, pentru fantani arteziene, pentru partidele politice, pentru campaniile electorale, pentru parlamentarii galagiosi  sau tacuti care insa sunt la fel de vinovati cu totii chiar si pentru ca tac atunci cand ar trebui sa vorbeasca si vorbesc atunci cand ar trebui sa taca… Este vorba despre micul intreprinzator si despre cei care muncesc in mica sau mijlocia intreprindere pe salarii de prea multe ori nedrept de mici. Dar care nu se plang, nu fac greve, nu sunt prezenti in emisiuni galagioase, nu asteapta guvernul sa ii deszapezeasca, nu le aduce nimeni ajutoare chiar daca unii dintre ei mor cu zile, nu le plange nimeni de mila in emisiuni desantate, nu ii reprezinta nimeni. Am sa vorbesc despre toate astea alta data.
Acum as vrea sa scriu despre celelalte vietuitoare alaturi de care traim dar pe care le vedem din ce in ce mai rar. Despre cat de multe am putea invata de la ele daca am mai avea ochi si pentru altceva decat pentru noi insine. Am putea invata de la pinguini de exemplu ce inseamna barbatul unic sau femeia unica. Nu ca eu as vrea neaparat lucrul asta pentru mine (am zambit cu subinteles). Dar sincer sa fiu… cred ca mi-ar fi placut sa iubesc o singura femeie si sa nu ma satur niciodata de iubirea asta. Iubirea pentru o unica femeie care sa ma implineasca zi de zi si pentru care sa nu ma epuizez niciodata. Pe care sa  vreau sa o regasesc la inceputul fiecarei zile si care sa se bucure de bratele mele la inceputul fiecarei nopti. Toata viata.
Sau am putea sa invatam afectiunea si credinta de la caini. Mi se pare remarcabila ( si foarte adevarata de altfel… cine are un caine la care tine, o sa inteleaga la ce ma refer) butada aia care zice cam asa: daca vrei sa afli cine te iubeste cu adevarat, inchide-ti pentru doua ore cainele si nevasta intr-un portbagaj… cand le dai drumul incearca sa observi cine se bucura ca te revede. Numai cine stie cum si cat poate sa sufere un caine daca vreunul dintre membrii familiei din care face parte, este bolnav. Nu ii trebuie hrana nu ii trebuie apa.
Instinctul familiei, al proprilui popor de la unele animale care traiesc in haita. Instinctul social al furnicilor si albinelor.
Evident ca se pot lua in discutie si „pornirile” distructive ale unor specii de vietuitoare. Eu de exemplu nu as vrea sa fiu omorat dupa un contact sexual socotindu-se ca scopul meu ca barbat este doar perpetuarea speciei. Nu stiu daca as putea renunta la pornirile mele erotice si sexuale nici in atare situatie. Pana la urma de cand ne nastem, traim sub tutela mortii, asa ca… Pe de alta parte insa ce facem noi oamenii? Ne omoram continuu unii pe ceilalti. Si incepem cu „te iubesc”.