Ultimul autodafe – fantezia ultimei papadii

Nu stiu cum sunt ceilalti oameni dar cred ca eu sunt anapoda rau de tot. Cand incep sa ma analizez ca si cand as analiza pe cineva din exteriorul meu, constat niste deviatii complet infantile.
Nu stiu daca este normal sau nu dar libertatea gandului meu ma duce la o functionare haotica si nefireasca in absenta unui reper, a unui ceva la care sa ma raportez si care sa imi fie in acelasi timp element onest de cenzura si reglare. Cred ca trebuie sa le dau dreptate celor (cativa) care ma socotesc nebun sau macar nefiresc. Adevarul este ca mi-am pierdut busola.
Excesul de libertate mentala, lipsa inhibitiilor dar probabil si lipsa din toata viata mea a cuiva care sa ma iubeasca suficient de mult si care sa aibe si puterea sa ma corijeze, sa ma stopeze in anumite situatii, m-a dus in situatia de a face si scrie lucruri nefiresti pentru un om cat de cat normal. Nu, nu fac lucruri rele in acceptiunea sociala. Sunt aparent lucruri infantile si intr-un anumit fel nebunesti dar ca esenta iesite din cutumele si tiparele sociale: ma exhibez. Da, ai dreptate!
Constat in mine, dar si intr-o multime de alti oameni, o pornire ciudata (nu stiu daca fireasca sau nu), o nevoie ciudata de recunoastere, de a fi vazuti, acceptati, recunoscuti. Majoritatea o fac la modul nevinovat de a culege cat mai multe like-uri cu limita extrema de a renunta la legaturi solide, care conteaza, in favoarea unor like-uri efemere de la necunoscuti. Cat mai multe. Eu imi exhibez sentimentele, bubele, trairile, nevoile nu ca sa fie vazute de toata lumea ci ca sa ajunga la… Intr-un loc unde nu vor ajunge probabil niciodata si chiar daca ar ajunge undeva, nu stiu daca va intelege cineva mecanismul intim dar si strigatul de ajutor. Da, mi-am pierdut busola si Steaua Polara. Intotdeauna am functionat bine atunci cand am avut reperul… Si cred ca asa am fost toata viata.
Mai plastic, sunt ca o corabie fara busola si fara o Stea Polara pe o mare agitata. Iar timonierul o conduce haotic. In felul asta numai hazardul o mai poate scoate la liman, o mai poate duce intr-un port ferit sau sa o duca inapoi in portul de origine.
Nu mai are niciun rost sa sterg tot ce am scris si nu am niciun fel de posibilitate sa sterg tot ce nu am facut bine in viata. Sunt facute.
Nu, nimeni nu m-a iubit toata viata suficient de mult incat sa aibe dorinta si de aici puterea sa ma tina in frau. Si nici nu cred ca ar mai putea-o face cineva. Este prea tarziu. Se pare ca numai Dumezeu, daca exista, m-a suportat.
Navighez fara busola si fara Steaua mea Polara.
Nu mai dati buzna sa judecati alti oameni! Cu atat mai mult atunci cand sunt altceva decat sunteti voi insiva. Incercati doar sa ii intelegeti pe ceilalti daca de iubit nu ii puteti iubi. Macar atat…