Au fost vremuri cand numele tarii, drapelul, patriotismul, poporul, iubirea de toate acestea erau atat de des folosite, pana la saturatie, incat ajunsesem ca toate cuvintele, sintagmele si sinonimele care le desemnau sa nu mai aibe niciun fel de rezonanta in mintile noastre, devenisera doar simbolurile unei propagande cinice care nu avea decat menirea sa ne indobitoceasca si sa ne indeparteze de la lipsurile fiecarei ore din vietile noastre. Mie cel putin deja imi era rusine sa le rostesc cu glas tare de teama sa nu mi le murdaresc si in interiorul meu dupa ce ele fusesera murdarite in exteriorul meu prin folosire abuziva desantata. Toate in numele poporului si tarii, toate pentru popor si tara. Lucrurile insa nu s-au schimbat cu nimic odata cu marele deranj social din acel macabru, cinic si ipocrit decembrie 1989. S-a dovedit inca o data ca toate aceste cuvinte chiar insemnau ceva pentru o foarte mare masa de oameni dar s-a dovedit in acelasi timp, inca o data, ca intotdeauna exista un grup restrans de jeguri, impostori, profitori care se folosesc de aceste simboluri tocmai pentru ca stiu ca ele traiesc intens in sufletele oamenilor, chiar daca acestia nu le folosesc prea des. Sau tocmai in felul asta oamenii arata ca in ei conteaza. Din pacate insa, constiinta colectiva fiind dominata de festivismul cu care am fost dresati, ne aducem aminte sa ne iubim tara, oamenii si drapelul doar o data sau de doua ori pe an si atunci in special in cuvinte golite de continut. Cand o facem, o facem in numele unui partid, in numele unui grup sau pur si simplu in numele pomenilor garnisite cu fasole si carnati. In plin post al Craciunului de altfel. Nu ca eu as fi unul dintre cei care tine vreodata post. Dar amanuntul asta care denota o mare ipocrizie a bisericii chiar nu poate sa imi scape. Nu, noi toti nu ne iubim tara. Iubim doar Romania PSD-ista, sau tara PNL-ista, sau glia PRM-ista, sau tarisoara UNPR-ista. Iubim poporul pontist urandu-l de moarte pe poporul basist, iubim egalitarist cetateanul bugetar urandu-i de moarte pe intelectuali, iubim fiecare tara lui si poporul lui si steagul lui uitand ca suntem cetateni ai aceleiasi tari, ca avem cu totii cetatenia romana si suntem reprezentati de acelasi steag. In general nu ii iubim deloc si nu ne pasa deloc de cei care nu sunt ca noi insine. Ba nici pe majoritatea celor care sunt ca noi. In paranteza fie spus, gestul unor cetateni ROMANI de etnie maghiara de a purta sau arbora simbolurile doliului de ziua tarii este o dovada de imensa prostie si de necrezuta idiotenie. Nu va obliga nimeni sa traiti in tara asta daca vi se pare locul nepotrivit. In fine… si asta o consecinta a politicianismului lozincard, manipulativ, interesat, parvenit si lipsit de patriotism.
Ne iubim tara? Inclin sa cred ca mare parte dintre noi NU. Atunci cand s-a pus problema sa ne salvam tara prin sacrificii financiare, cei bogati au devenit si mai bogati iar cei mai putin afectati, cei care lucreaza in sectorul bugetar, buna parte dintre ei, au dovedit ca nu sunt in stare sa inteleaga nevoile tarii si nu au stiut sa raspunda decat cu ura. Ne iubim concetatenii? Am convingerea ferma ca NU atat timp cat exista grupuri sociale care raspund pavlovian la manipulare, instigare, indemn la violenta si ura impotriva altor cetateni ai aceleiasi tari. Iubirea de tara si popor al celor care sunt responsabili de manipulare, instigare, indem la violenta si ura nici nu mai pot fi luate in discutie. Si atunci ce inseamna „la multi ani Romania, la multi ani tuturor romanilor” atat timp cat urarea asta este golita de continut prin exact actiunile noastre din timpul restului zilelor anului? Imbucurator in toata aceasta realitate hidoasa este faptul ca INCA exista romani care isi iubesc tara si concetatenii in fiecare zi. Si nu o spun niciodata dar traiesc aratand-o zi de zi sau doar uneori. Este cineva atat de lipsit de ipocrizie incat sa imi dea dreptate?
Au fost vremuri cand numele tarii, drapelul, patriotismul, poporul, iubirea de toate acestea erau atat de des folosite, pana la saturatie, incat ajunsesem ca toate cuvintele, sintagmele si sinonimele care le desemnau sa nu mai aibe niciun fel de rezonanta in mintile noastre, devenisera doar simbolurile unei propagande cinice care nu avea decat menirea sa ne indobitoceasca si sa ne indeparteze de la lipsurile fiecarei ore din vietile noastre. Mie cel putin deja imi era rusine sa le rostesc cu glas tare de teama sa nu mi le murdaresc si in interiorul meu dupa ce ele fusesera murdarite in exteriorul meu prin folosire abuziva desantata. Toate in numele poporului si tarii, toate pentru popor si tara. Lucrurile insa nu s-au schimbat cu nimic odata cu marele deranj social din acel macabru, cinic si ipocrit decembrie 1989. S-a dovedit inca o data ca toate aceste cuvinte chiar insemnau ceva pentru o foarte mare masa de oameni dar s-a dovedit in acelasi timp, inca o data, ca intotdeauna exista un grup restrans de jeguri, impostori, profitori care se folosesc de aceste simboluri tocmai pentru ca stiu ca ele traiesc intens in sufletele oamenilor, chiar daca acestia nu le folosesc prea des. Sau tocmai in felul asta oamenii arata ca in ei conteaza. Din pacate insa, constiinta colectiva fiind dominata de festivismul cu care am fost dresati, ne aducem aminte sa ne iubim tara, oamenii si drapelul doar o data sau de doua ori pe an si atunci in special in cuvinte golite de continut. Cand o facem, o facem in numele unui partid, in numele unui grup sau pur si simplu in numele pomenilor garnisite cu fasole si carnati. In plin post al Craciunului de altfel. Nu ca eu as fi unul dintre cei care tine vreodata post. Dar amanuntul asta care denota o mare ipocrizie a bisericii chiar nu poate sa imi scape. Nu, noi toti nu ne iubim tara. Iubim doar Romania PSD-ista, sau tara PNL-ista, sau glia PRM-ista, sau tarisoara UNPR-ista. Iubim poporul pontist urandu-l de moarte pe poporul basist, iubim egalitarist cetateanul bugetar urandu-i de moarte pe intelectuali, iubim fiecare tara lui si poporul lui si steagul lui uitand ca suntem cetateni ai aceleiasi tari, ca avem cu totii cetatenia romana si suntem reprezentati de acelasi steag. In general nu ii iubim deloc si nu ne pasa deloc de cei care nu sunt ca noi insine. Ba nici pe majoritatea celor care sunt ca noi. In paranteza fie spus, gestul unor cetateni ROMANI de etnie maghiara de a purta sau arbora simbolurile doliului de ziua tarii este o dovada de imensa prostie si de necrezuta idiotenie. Nu va obliga nimeni sa traiti in tara asta daca vi se pare locul nepotrivit. In fine… si asta o consecinta a politicianismului lozincard, manipulativ, interesat, parvenit si lipsit de patriotism.
Ne iubim tara? Inclin sa cred ca mare parte dintre noi NU. Atunci cand s-a pus problema sa ne salvam tara prin sacrificii financiare, cei bogati au devenit si mai bogati iar cei mai putin afectati, cei care lucreaza in sectorul bugetar, buna parte dintre ei, au dovedit ca nu sunt in stare sa inteleaga nevoile tarii si nu au stiut sa raspunda decat cu ura. Ne iubim concetatenii? Am convingerea ferma ca NU atat timp cat exista grupuri sociale care raspund pavlovian la manipulare, instigare, indemn la violenta si ura impotriva altor cetateni ai aceleiasi tari. Iubirea de tara si popor al celor care sunt responsabili de manipulare, instigare, indem la violenta si ura nici nu mai pot fi luate in discutie. Si atunci ce inseamna „la multi ani Romania, la multi ani tuturor romanilor” atat timp cat urarea asta este golita de continut prin exact actiunile noastre din timpul restului zilelor anului? Imbucurator in toata aceasta realitate hidoasa este faptul ca INCA exista romani care isi iubesc tara si concetatenii in fiecare zi. Si nu o spun niciodata dar traiesc aratand-o zi de zi sau doar uneori. Este cineva atat de lipsit de ipocrizie incat sa imi dea dreptate?