Obiectivitatea de partid

In orice societate normala exista posibilitati (evident ca in momentul asta un carcotas oarecare ar putea sa ma puna sa definesc conceptul de normalitate… primul dintre ei as fi chiar eu) de informare pertinente, documentate si nepartinitoare. Este primul pas catre formarea capacitatii de a opta in cunostiinta de cauza a subictului numit cetatean. Drept este ca acest lucru, ca sa fie viabil, are nevoie de repere umane, de formatori de opinie a caror judecata nu poate fi pusa sub semnul intrebarii din pucntul de vedere al pertinentei si obiectivitatii, atata cata poate fi avand in vedere ca orice om, datorita limitetelor si limitarilor si dependentelor sale devine subiectiv in aprecieri incepand cu o anumita limita. Din pacate insa in tara asta dezideratul asta este doar un soi de fata morgana nu greu de atins ci nedorit de atins. De ce se intampla lucrul asta? Din varii motive. Si nu ma chinuie egocentrismul narcisist care sa ma duca sa afirm punctual ca lucrul asta se intampla din cauza a), b), c), d),… Dar cateva posibile relatii de cauzalitate nu ma pot abtine sa nu le enumar. Nu este de neglijat faptul ca (posibil ca lucrul asta sa se intample si din cauza unei educatii deformate de multe zeci de ani, educatie  din care toleranta si respectul optiunii celuilalt au lipsit cu desavarsire) avem atitudini optionale polarizate nu dupa doctrine sau interese sociale ci dupa preferinte de natura viscerala in care logica si rationalul nu au loc. In alta ordine de idei,  nu este deloc de neglijat volatilitatea permisiva a formatorului de opinie (de obicei din media sau segmentul politic) care poate fi, pe de o parte, extrem de lesne de cumparat iar pe de alta parte profesionalismul lui (de fapt lispa profesionalismului lui) nu este amendat de consumatorul de opinie tocmai pentru faptul ca ii satisface atitudinea viscerala de mahala a acestuia din urma. Pana la urma este vorba de ceea ce generic ar putea fi numit EDUCATIE, CARACTER, PROFESIONALISM. Nu este de neglijat (ca forma de autoreglare a fenomenului) calitatea indoielnica a celor care sunt „la vedere” in tot acest proces, pana la urma educational. Cand un personaj public oarecare are ca singur argument invectiva sau aroganta opulenta, sau cand atitudinea partinica este definita doar de obedienta si negarea celuilalt ca unic pricipiu de coexistenta, atunci cand opozantul ti-l tratezi doar ca pe un dusman de moarte si nu ca pe un partener cu menire de regulator intr-un ansamblu social pe termen lung, atunci cand recursul la memorie pare sa fi devenit la fel de incomod pe cat de necesar in acest mecanism macrosocial, nu ii cereti unui oarecare sa foloseasca cuvinte si atitudini decente cand ii vede pe exponentii sai temporari folosind doar jignirea ca argument, nu ii cereti unui oarecare sa invete ce este acela respect, decenta, toleranta. Atat timp cat intoleranta exponentilor devine moneda publica, atat timp cat bucuria acestora, cand opozantul sau este umilit public de un moderator cu o deontologie macar suspecta (platit incosntient sa faca lcurul asta), devine fenomen politic (fara ca niciunul sa gandeasca macar o secunda ca tolerand asa ceva ar putea la un moment dat sa fie in exact aceeasi situatie), nu este de mirare ca acest climat de polarizare viscerala este intretinut la maxim dar si, ATENTIE, exploatat la maxim.
Avem in tara doar cateva televiziuni profilate pe stiri si emisiuni cu caracter politic si economic. Pe de o parte  Antenele domnului Voiculescu si Realitatea iar pe de alta parte B1. In comentariile primelor totul, dar absolut totul este „jos”, fara urma de politete elementara sau respect pentru ceea ce este totusi statul Roman. Orice stire este consecvent (indiferent de natura ei) legata de critica puterii dar nu de pe pozitii criticist argumentate ci de pe pozitia visceral nevrotica a negarii si desfiintarii. Se ajunge pana la a se desfiinta absolut orice, intr-o devalmasie necontrolata care de prea multe ori atinge absurdul (nu rare au fost situatiile cand azi se incrimina, intr-un linsaj mediatic, un anumit lucru pentru ca dupa numai o saptamana sa fie desfiintat exact opusul acelui lucru care prima oara fusese facut iar in al doilea  caz nu fusese facut). Asta da consecventa. Este clar pentru oricine ca atitudinea Antenelor si Realitatii nu este o atitudine anti PDL ci pro USL. Oricine este impotriva USL devine dusmanul de moarte al Antenelor si Realitatii. De cealalta parte, chiar daca mult mai decent si mai retinut si cu o atitudine ceva mai moderata si mai argumentativa si cu un  profesionalism mai credibil, B1 este aparatorul PDL si presedintelui Basescu. Dar tocmai aceasta postura ii face sa treaca cu vederea mult prea usor peste exact aspectele pe care un om de presa ar trebui sa le atace mult mai vehement: coruptie, excese, aroganta, incompetente, erori. Atentie ca nu am spus „virulent” ci „vehement”. Cantonarea intr-o critica, chiar si documentata si pertinenta, a guralivilor meschini, impotenti, impostori, ipocriti si la fel de hoti atunci cand au avut ocazia (nu ca toti ar fi asa dar oricum sunt prea multi in 20 de ani), nu este o sursa de informare obiectiva. Nu partizanatul asta desantat sau retinut este problema. In definitiv peste tot in lume exista presa de partid sau partinitoare. Problema este ca toti se pretind a fi (mai discret sau violent desantat) surse obiective de informare. Si poate nici asta nu ar fi o problema foarte mare. Problema este ca NOI ii credem si nu vrem o media din care realmente sa ne informam. Coerent, nepartinitor, documentat, argumentativ, decent, fara procse de intentie, fara pretentia de a fi instanta suprema la care sa ne raportan. Ne place mahalaua si negarea ca unic argument.