Imbecilitatea ca masura a arogantei

Ba Antonescule, esti complet idiot, mon cher. Demonstrezi inca o data ca scopul tau nu este binele poporului , bine pe care il clamezi mult prea desantat ca sa mai fie si adevarat, ci resentimentul visceral impotriva presedintelui tarii tale. Indiferent ce spune. Pana acum, netinand cont de necesitatile perioadei, ai tunat ca un caine turbat impotriva reducerilor bugetare. Astazi insa, cand acelasi presedinte anunta de la tribuna Parlamentului ca se intentioneaza revenirea la salariile de dinainte de anul 2010, tu ca un imbecil arogant ce esti te opui spunand ca nu presedintele este cel care trebuie sa hotarasca cresterea salariilor. Mai are importamta cui ii apartine initiativa sau responsabilitatea unei asemenea reparatii? Ai fi vrut sa o faca ma-ta, ma? Cum suna modul asta de adresare? Evident macar bulevardier. dar este exact ce ma indeamna sa fac (prin chiar forma discursului lui obisnuit) un politician oarecare atunci cand vorbeste despre opozantii sai. Si atunci eu de ce sa nu fac la fel? Ei uite ca eu ma respect ceva mai mult si am sa revin la tonul meu.
Tot astazi domnul Antonescu, in nemarginita-i aroganta imbecila, reitereaza caracterul complet intolerant si dictatorial al domniei sale atunci cand afirma „ori ei, ori noi”. Asta imi aduce aminte de sloganul (sub care sigur domnul Antonescu s-a format) „cine nu este cu noi este impotriva noastra”. Ce dovada mai clara ne-ar fi putut da cel mai mare chiulangiu parlamentar (se pare ca nu a mai trecut de macar sase luni prin Parlament… oare care o fi parerea celor care l-au ales ca sa ii reprezinte in Parlamentul tarii si care il mai si platesc pentru asta?) atunci cand vine vorba de discursuri intolerante? Nu cumva  indirect isi afirma impotenta atitudinala la nivel PARLAMENTAR in loc sa aibe suficiet caracter si forta care sa faca din dumnealui un adversar de temut si nu doar un guraliv lipsit de consistenta? Oare nu este suficient de impotent si aroganta care l-a castrat il face sa nu mai realizeze care sunt regulile jocului? Cred ca nu a auzit despre efectul bumerang.
Derbedei obraznici care nu asculta de nimeni se intalnesc in absolut toate domeniile. Eu insa ma intreb: cine este de vina pentru asa ceva? Derbedeul in sine sau ceilalti care prin micimea si impotenta lor nu sunt in stare sa i se opuna? Are cineva atata subtilitate incat sa isi dea seama ca un sistem poate fi doborat cel mai lesne chiar din interiorul lui, cu propriile-i reguli, obligandu-l sa isi respecte regulile?
Toata lumea vrea „jos Basescu”. Sau ma rog. O buna parte dintre cei care traiesc in tara asta. Am incercat de cateva ori sa aflu de ce X sau Y vrea „jos Basescu”. Argumentat. Evident absolut toate raspunsurile nu au avut nici cea mai mica urma de logica, de analiza, de argumentare cu date si fapte. Nu intelegeti ca as vrea sa il iau de nevasta pe Presedintele Romaniei. Nu ii pot ierta faptul ca dupa ce atat timp a vorbit despre „sistemul ticalosit” a girat, prin acceptare, nasterea unui alt „sistem ticalosit”. Dar nici nu ii pot contesta meritul de a fi fost primul presedinte din tara asta care a inteles ca nu poti face legi capitaliste pe care sa le amprentezi, sa le faci sa fie functionale pe o structura statala inca profund socialista. Si este meritul domniei sale nu numai ca a inteles lucrul asta ci ca a si incercat sa schimbe ceva. Asta orice om de bun simt si bunacredinta nu poate contesta. Pe de alta parte, eu nu pot intelege urmatorul lucru. Este evident ca nici domnul Basescu nici altcineva nu poate actiona fara sa respecte, macar de forma, regulile jocului si legislatia tarii. Inca de cand domnul Basescu a candidat pentru prima oara la presedentia tarii am afirmat ca domnul Basescu va fi extrem de consecvent cu sine pentru ca asa a fost format si pentru ca este un caracter puternic: comandantul de vas care nu poate conta decat pe sine si pe abilitatea lui ca sa duca cu bine vasul la mal. Ca o tara democratica nu este asimilabila unui vapor pe care daca nu il conduci cu autoritate ai toate sansele sa il pierzi, asta este alta poveste. Dar omul a ramas consecvent dar si tributar caracterului lui puternic care stie ce are de facut si reuseste prin forta caracterului lui sa isi impuna comanda. Iar lucrul asta numai orbii nu il puteau intrezari atunci cand domnul Basescu  a afirmat ca  va fi un presedinte jucator. Ori el nu putea sa fie ceea ce a spus ca este decat in masura in care CONSTITUTIA si legile tarii ii permiteau. De ce nu a putut nimeni sa gaseasca o portita legala si cosntitutionala ca sa il indeparteze? Cine a facut si votat aceasta CONSTITUTIE? Cine a facut in acesti 20 de ani legile si regulile jocului? Sa continui: domnul Basescu este exact ceea ce a afirmat ca va fi. Ca majoritatea celorlalti au inteles ce au vrut ei, este numai problema lor. Dar nu asta ar fi problema cea mare. Problema pe care eu o vad suna cam asa: atat timp cat unul dintre poli isi desfasoara activitatea in limitele regulilor jocului iar celalalt pol nu gaseste forta necesara ca tot prin aceleasi reguli ale jocului sa contracareze actiunea primului, cine este mai vinovat, cine este mai lipsit de consistenta, cine este mai impotent? Cred ca domnii din opozitie, dincolo de inconsistenta demersului lor si dincolo de evidenta impotenta politica (le lipsesc reperele, le lipsesc oamenii forta, le lipsesc adevaratii luptatori, le lipsesc adevaratii opozanti, le lispesc solutiile, le lipsesc programele, le lipsesc alternativele), nu realizeaza implicatiile pe termen lung atunci cand lupta sa desfiinteze o realitate care exista si se manifesta in limite LEGALE si CONSTITUTIONALE, dupa legi si dupa o Constitutie pe care chiar ei au facut-o pentru domnul Iliescu. Crede cineva ca daca intr-adevar domnul Basescu ar fi avut chiar si numai o scurta perioada de timp o actiune care sa iasa din limitele regulilor jocului, daca chiar ar fi fost un dictator, „partenerii” nostri europeni si americani nu ar fi gasit mijloacele perverse prin care sa produca o criza politica al carei rezultat sa fie indepartarea  de la putere? Vreau sa va reamintesc doar un episod din timpul guvernarii CDR-iste. Dintr-o obtuzitate politica infantila, exponentii puterii de atunci a avut o mica perioada de delir patriotard in care au tunat si a fulgerat impotriva Europei. In scurta vreme, si doar pentru cateva zile, tara a fost paralizata si sufocata de cursul de schimb al leului fata de principalele valute europene si fata de dolarul american. Dobanzile bancare au luat-o razna, exportul a fost stopat. Imediat tonul puterii a devenit subit favorabil Europei si lucrurile s-au calmat. Au ramas numai inflatia si dobanzile bancare. Ni se aratase pisica neagra.

Acest articol a fost publicat în pamflet/social/comentarii. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *