Nevoia de “altceva” in politica romaneasca, in dreapta romaneasca si pe fondul dezamagirii produsa de catre PDL, atat doctrinar cat si ca actiune la guvernare, a creat, la mijlocul anului 2012, un culoar si o oportunitate extrem de favorabila manifestarii unor alte alternative. Lucrul asta se pare ca l-a sesizat foarte bine Mihai Razvan Ungureanu atunci cand a propus societatii civile imbratisarea ideii de moralitate in politica, de decenta si consecventa in politica. Lansata intai ca ICCD, miscarea a polarizat curand, chiar daca nu la nivel de adeziune, optiunea a o multime de oameni din patura de mijloc, asa fragila cum era ea si inca este, a resuscitat speranta oamenilor “cuminti” care se saturasera de politicianismul dambovitean. Transformarea in partid era pasul cat se poate de previzibil si dezirabil. Numai ca, din punctual meu de vedere, punct de vedere pe care l-am mai infatisat posibilului cititor (nu cred ca sunt mai multi decat degetele de la ambele maini) Mihai Razvan Ungureanu, un tip extreme de inteligent, instruit si harsit in o multime de dedesubturi ale realitatilor din spatele usilor inchise dar insuficient maturizat pentru viata politica mioritica, a cazut in propria-I capcana. Iar capcana asta a fost propunerea unei constructii cu valori recuperate din foarte marea masa a necunoscutilor din societatea civila in timp ce intentia era doar constituirea unei mase de aderenti suficient de mare care sa sustina o echipa deja constituita din apropiati si din cativa politicieni proveniti din partidele existente. In niciun caz nu imi propun sa judec optiunea domnului Ungureanu dar din punctual meu de vedere acest lucru a fost o foarte mare greseala tactica cu atat mai mult cu cat optiunea de a obtine cateva locuri in Parlamentul Romaniei pe liste impreuna cu PDL, dar vizibil marginalizati de aroganta si autarhismul existente inca in conducerea PDL la acea vreme, in detrimentul constructiei temenice de la zero, fapt ce ar fi dat posibilitatea unei selectii riguroase si unei constructii pas cu pas in locul incropirii heirupiste, a limitat drastic posibilitatea de crestere a acestei alternative gandita, ca nastere, usor ipocrita. Pacat… Posibilitatea ca FC sa isi recastige credibilitatea consta, din punctual meu de vedere, doar in eforturile pe care le-ar putea face in sensul unitatii dreptei. Mihai Razvan Ungureanu chiar are inteligenta si disponibilitatea naturala catre negociere. Daca nu o va face, in cel mai bun caz va fi un partid de doar cateva procente.
Cum credibilitatea dreptei scadea vizibil si cum asteptarile oamenilor de dreapta incepeau sa inregistreze cote vecine cu disperarea, o mana de alchimisti dirijati de presedintele Basescu pun la cale atragerea electoratului de dreapta (foarte critic si deloc usor de manipulat sau indoctrinat) prin scoaterea din palarie a unui iepuras extrem de imaculat. Conceputa iarasi in laboratoare si nu in contactul direct cu cetateanul care isi vedea sperantele neluate in seama, in prezenta unei atitudini individuale din ce in ce mai virulente venite din sanul societatii civile, apeland insa tot la o forma deja esuata in cazul ICCD si FC, este lansata Fundatia Miscarea Populara. Forma esuata despre care vorbesc a constat in intentia de a impune perceptiei publice iluzia constructiei cu si in folosul societatii civile de dreapta. Ca urmare timpul scurs de la anuntarea intentiei de formare a fundatiei si momentul aparitiei unei echipe in fruntea fundatiei a fost mult prea scurt ca sa poata trece prin toate etapele legale de constituire, iar prezenta la varf al unor nume contestabile datorita vulgaritatii cu care au avut inabilitatea sa se manifeste in spatial public, au dus daca nu la decredibilizarea miscarii, cel putin la nasterea a unor serioase semne de intrebare referitoare la intentiile din spatele trambitarii unor principii frumoase. Chiar si daca ulterior conducerea fundatiei s-a prezentat cu oameni de marca, indoiala fusese sadita. Si iarasi tiparul este intocmai respectat si se naste Partidul Miscarea Populara. Numai ca in locul constructiei de la zero, de parca timpul nu ar mai fi avut rabdare, este preferata incropirea cu tot felul de nume racolate sau cooptate din alte partide, in special din PDL, acea parte de politicieni care fie nu se mai regaseau in PDL fie erau rejectati din PDL. Oricum, nici pe departe oameni noi ci proveniti din sistemul politic deja format si el dupa niste tipare suficient de bine cunoscute. Din punctul meu de vedere, scoaterea in prim plan a unor nume contestate din viata politica, sau a unor politicieni respinsi (pe nedrept sau pe buna dreptate, nici nu mai are importanta) de perceptia publica, este pe de o parte o foarte mare greseala tactica si in acelasi timp consfintirea faptului ca nimeni nu a dorit real impunerea unei noi generatii de politicieni. Din punctul meu de vedere, chiar daca as fi acceptat acesti oameni, nu le-as fi dat voie sa iasa din planul doi si le-as fi folosit experienta numai in scopul asigurarii unei consultante realiste si unui suport tactic. Daca tot au blocat complet aparitia unor nume eminamente noi, a unor valori nepatate si necontestabile din societatea civila, l-as fi lasat in fata numai pe un Tomac, pe un Funeriu, instruitii si scolitii fosti consilieri prezidentiali, poate pe un rasat si bine stiutor al politicii autohtone dar si internationale ca Diaconescu. Lipsa unei strategii bine conturate si a incapacitatii de a simti nevoile reale ale sustinatorilor de dreapta din societatea civila, ii face sa nu fie constienti de importanta unei atitudini unitare a dreptei destructurate si faramitate in orgolii si interese de grup care lasa sa se banuiasca doar dorinta de revansa si nu constructia unui pol de dreapta puternic si viabil. De oameni noi si de un alt fel de a face politica cred ca nu mai este cazul sa vorbim. Probabil mai trebuie sa treaca inca vreo doua generatii.
Revendicat din doctrina crestin democrata a PNTCD-ului seniorului Coposu dar incapabil sa se impuna doctrinar si cu atat mai putin ca actiune politica, pare ca actualul PNTCD nu se poate desprinde de incertitudinea functionarii ca partid pe de o parte si un nivel doctrinar extrem de confuz al conducerii si membrilor sai. Daca apocalipticul sindicalist Ciorbea, taranist vehement al anilor `90 si luptator neobosit pentru cheia si stampila partidului la inceputul anilor 2000, si-a descoperit ulterior veleitatile liberale si atractia pentru spectacolul grotesc in sprijinirea nesocotirii legalitatii si constitutionalitatii prin participarea directa la destructurarea statului sub aparenta contestarii dictaturii Basescu, liberali de frunte ca (omul asta chiar imi place) Moisescu si Tusa isi gasesc, in sfarsit, destinul taranist. Imi acapa mie ceva in materie de doctrine? Intre aceste doua limite, presedintele partidului, avocatul Pavelescu, un foarte vehement orator dar un foarte slab organizator posesor de cheie si stampila, nu reuseste sa scoata partidul din inutilitatea procentului cu zecimala. Ceea ce mie unul mi se pare extrem de interesant este faptul ca exact acest partid ar putea, in cativa ani, sa polarizeze sufragiile celor care s-au saturat de tipul de politician vizibil in ultimii 15 ani. Cu atat mai mult cu cat este singurul partid care in acesti 24 de ani nu a facut compromisul aliantelor indoielnice. Drept este ca macar in ultimii 10-12 ani, nici nu avea nimeni nevoie de PNTCD. Numele insa si trecutul respectabil ar putea sa il creasca daca ar avea o conducere indrazneata si solida si daca ar sti sa isi faca o selectie riguroasa a celor care ii poarta steagul.
In acest peisaj extrem de descurajant in care dreapta se destructureaza prin proprie vointa, punctul meu de vedere pe care nu tin sa mi-l aprobe cineva si cu atat mai putin sa il socoteasca pertinent, incerc si eu, ca multi altii, sa inteleg cauzele pentru care alegatorul nu mai vrea sa voteze iar o minoritate electorala de numai 25% impune o majoritate parlamentara de 80%, incerc sa inteleg cum este posibila o tentative de lovitura de stat sub sloganul “chiorul e de vina” uitand toata lumea ca un singur om, oricat ar fi el de dracesc capabil, nu are cum sa impuna ritmul societatii (nici macar Ceausescu nu a reusit), incerc si eu sa inteleg conditiile care duc incet incet la dictatura personala Ponta. In urmatorul articol voi incerca sa imi expun punctul de vedere (chiar daca nu intereseaza pe nimeni) asupra modalitatilor de reunificare a dreptei sau macar de realizare a unei coalitii care sa stopeze derapajul catre o societate in care domina arbitrariul, bunul plac si dictatul ca abordare a actului guvernarii.