Cand un om este ultimul tau gand constient inainte de a adormi seara tarziu si primul dimineata la trezire (nu stiu… un copil, iubit/a, sot/ie, mama/tata sau oricine altcineva) iar gandul este o ruga sa ii fie bine, un zambet, un oftat, o incruntare, o dojana, o lauda, o ingrijorare si esti gata sa mergi pana la renuntare, sa te dai la o parte chiar daca asta te nemultumeste sau te doare dar mai important fiind gandul sa ii fie bine lasandu-l sa isi urmeze drumul pe care si-l alege, daca esti implicat/a in aceasta stare de lucruri acesta este chiar devotament si iubire. Cand esti in afara insa este numita in cu totul si cu totul alt fel, chiar diametral opus si deseori cu conotatii maladive. In definitiv este normal ca punctul din care doi sau mai multi oameni privesc un anume obiect sau eveniment sa influenteze major perceptia si lucrul respectiv sa se vada in mod diferit. Si oricum se vede dintr-un punct sau altul “life goes on” pana cand vrea ea si de cele mai multe ori cum vrea ea. Cand auziti intr-un film intrebarea „De unde stii ca o iubesti?” iar respectivul raspunde „Pentru ca nimic nu are sens fara ea” vi se pare o chestie extraordinara, credibila si esentiala. Cand insa auziti despre asa ceva in viata reala, va grabiti sa spuneti ca este o forma alienata de dependenta sau de obsesie. Cine sa va mai inteleaga, oamenilor?
Citeam undeva o fraza care suna aproximativ cam asa: “Daca ar trebui sa numesti tot ceea ce iubesti, cat timp ti-ar lua ca sa ajungi sa te numesti pe tine?”. Sigur nu suna chia asa si nici nu stiu cine era autorul/autoarea dar esenta cam asta era. Ei bine, pana sa termin de citit fraza si sa ajung la acel final “pe tine”, mi-au trecut instantaneu prin minte cateva nume, o multime de vietuitoare sau evenimente sau fenomene exterioare mie dar in niciun caz persoana mea. Dupa cateva zile mi-am adus aminte de fraza asta si dincolo de faptul ca mi s-a parut ca apeleaza la acel cliseu cu iubirea de sine care poate imbraca la limita si forma narcisista, mi s-a parut ca nu reuseste sa surprinda esenta. Cel putin din punctul meu de vedere. Cum sa te poti iubi pe tine insuti/insati atat timp cat nu esti capabil/a de iubire pentru cineva sau ceva din exteriorul tau? Deja asta ar fi narcisism egocentric si egolatru. In prima faza mi-a trecut prin cap gandul ca eu sunt anormal si ca acel text era un repros intamplator al divinitatii la adresa mea. Si atunci am realizat ca te poti iubi pe tine insuti numai iubind foarte mult, la limita, oameni, alte vietuitoare, cerul, vantul, furtuna sau briza marii, floarea sau rasaritul soarelui. Si da, citind, eu nici macar nu m-am gandit sa ma mentionez pe mine. Pentru ca te iubesc pe tine si pe tine si pe tine si pe tine suficient de mult incat sa imi dau viata daca asta ar salva viata vreunuia dintre voi patru. Pentru ca atunci cand mi-au murit doi caini si un pisicut acum cativa ani, ma rugam “Doamne, ia-mi mie un an din viata mea dar fa-l bine si mai lasa-l sa traiasca”. Erau batrani si bolnavi. Cand soriceii care apar uneori in casa se prind in capcana (un castron pus cu gura in jos inauntrul caruia este o momeala neletala) eu ii iau si le dau drumul cat mai departe de casa. Nu ii omor. Nu sunt deloc o fiinta bisericoasa. Iar daca de multe ori seara la culcare ma rog pentru tine si pentru tine si pentru tine si pentru tine si pentru cei importanti pentru voi si pentru oameni in general dar niciodata pentru mine si nu cer niciodata nimic pentru mine, se cheama ca nu ma iubesc pe mine insumi? OK. Eu iubesc inainte de toate in exteriorul meu. Numai asa pot ajunge la mine. Cum sa ma iubesc pe mine daca nu va iubesc pe voi, fara sa fiu in stare sa te iubesc pe tine? Si nu, nu este literatura. Si pe bune ca nu sunt genul lacrimogen, slab de inger, dependent, lipsit de demnitate si mandrie, slab sau lipsit de duritate in sensul bun al cuvantului, uneori chiar de asprime sau incapabil sa reziste greutatilor care tot apar. Chiar daca tu nu crezi toate astea. Da, ma iubesc pe mine numai dupa ce va iubesc pe voi. Ma iubesc pe mine iubindu-va pe voi. Nu ma iubesc pe mine decat in masura in care te iubesc pe tine. Iar pe tine te iubesc. De fapt problematica se poate pune si in alt fel: numai daca ma iubesc pe mine sunt capabil de iubire pentru tine. Iar pentru tine am iubire mai multa decat iti trebuie. Oricum este vorba despre un cerc si nu despre o scara in care e musai sa iti determini locul propriu.