Desfacerea lumii in sapte zile

Mi-ai facut cadou, intr-o doara, vreo doua consoane
Iar eu ti-am daruit un grup de vocale si-o cratima.
Am recompus, din cioburi, basme si povesti cu semizei,
Limbile moarte si istoria unei secunde neintamplate.
Mi-ai aruncat peste gard virgulele si cheia de la sipetul cu puncte.
Eu m-am abandonat si te-am insamantat cu fraze rebele
Ce proveneau de departe, tocmai dintr-o viata viitoare.
Si cum legendele erau pe cale sa se nasca, am dat foc cartilor
Iar diacriticele au inceput sa zburde prin aer, scantei,
Luminand drumul incert catre-un trecut ce nu prevestea viitorul uitat.
Si cum spectacolul de stele indelung cazatoare, intr-o curgere avara,
In tine,
In mine,
Incepea sa aprinda marginile nesfarsite ale boltilor,
Am hotarat sa dau drumul, din lanturi, unui suras ca o povara.
Dar cum totul se tot sfarsea inainte de a incepe,
Am chemat coruri de ingeri atei
Sa reinventeze neputincios bocitoare,
Atingeri de iele,
Zboruri defuncte,
Ursitoarele plate,
Napraznicii arhierei,
Cuvintele patima,
Fraze, soptite de amazoane…
Era ziua a saptea.