Glasuri pierdute

Tot pleaca oamenii din nicaieri
Si-ajung cu furie-n niciunde
Descatusandu-si suflete imunde.
Parelnice eternitati,
Ce mor de fiecare data,
Zglobiile enormitati
Nascute intr-un etern ieri,
Imi tot preumbla gandul in… a fost odata…
Grupuscule orgolioase,
Gramezi de oase peste oase,
Isi plang, isi rad, isi deapana insingurarea
Si-si striga vanitati razboinic nefecunde
Traind pustii,
In batalii,
Vremelnicia fara de sfarsit… infatuarea.
Plecati din nicaieri, ajunsi intotdeauna in niciunde.
 
 

Acest articol a fost publicat în Poezie. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *