Viata ca un dans
Vrei sa stii daca el sau ea iti este perechea? Incearca si danseaza cu ochii inchisi, fara cuvinte, tacut. Daca ii simti ritmul corpului, intregii fiinte si miscarile se completeaza, se imperecheaza, simt si curg impreuna, atunci el/ea este. smile emoticon
Intr-un cuplu care functioneaza nu exista un el si o ea ci doar doua jumatati fara gen ale aceluiasi intreg: perechea din doua jumatati pereche, doua jumatati complementare nu antagonice. smile emoticon Evident ca este foarte greu de realizat intregul asta. smile emoticon Dar si daca iese…
Despre relatii (de orice fel!!!!) si nevoia de martori.
Intre „eu” si „tu” de prea multe ori omul simte nevoia martorilor care sa priveasca drumul. Se ajunge in felul asta la exhibitionism, la manelizarea propriului drum. Cand insa „eu” se identifica cu „tu”, drumul este atat de scurt incar martorii nu mai au loc: universul „eu”-„tu” se contracta pana la nivelul esentei. Si totul dispare in stele, in neant sau in niciunde.
Solilocvii exhibate
Pe mine unul nu stiu daca sa ma infioare, sa ma faca sa rad sardobic sau pur si simplu sa ma faca sa vreau sa plec cat mai departe pe o insula pustie. Sau sa vina Dumnezeului mai repede extraterestrii sa ma ia cu ei.
Superficialitatea comportamentala si sociala si relationala a devenit atat de dominanta incat eu unul am ajuns sa ma intreb de prea multe ori: omule, incotro?
Mult prea des, obositor de des, descurajant de des oamenii nu se mai prezinta pe sine prin propriile cuvinte si fapte si simtiri nedisimulate ci apeleaza la fotograme, la clisee, la tipare care circula parca vrand sa adevereasca principiul cererii si ofertei inclusiv atunci cand in „piata” incep sa fie tranzactionate sufletele. Devenim holograme.
Nu, nu ma adresez cuiva anume. Nu scriu despre mine. Sunt pur si simplu solilocvii, intrebari despre oameni si existenta. Posibil sa fiu eu un neadaptat scapatat. Dracu stie… Ma intreb deseori cine mai are chef sa isi mai faca timp si pentru om si omenesc…
Teme pentru solilocvii… O mica parte dintre ele (poate isi mai face si altcineva timp pentru gratuitati):
1. Indiferent ce mi-ai spune, oricum tu ai sa fii in mine doar ceea ce eu cred despre tine si nu ceea ce imi spui tu despre tine ca esti. Mai are vreun rost?
2. Spune tu ce vrei ca oricum eu nu aud decat ceea ce spun eu. Eventual aud numai ceea ce vreau eu sa aud de la tine. Mai are vreun rost?
3. Sunt atat de inchis in mine incat nici macar eu nu mai stiu cine sunt. Mai are vreun rost?
4. Disimulez atat de mult incat am ajuns sa fiu primul care crede ceea ce arat. Mai are vreun rost?
5. Iubesc atat de mult iubirea ta pentru mine incat am ajuns sa nu te mai iubesc si eu pe tine. Mai are vreun rost?
6. Sunt atat de marunt incat doar exhibarea imi mai foloseste ca sa nu ma domine constiinta propriului meu nihilism. Este asta extrovertire si nevoie de ceilalti? Aiurea! Mai are vreun rost?
7. Minciuna ta ma murdareste. Sinceritatea ta ma omoara. Niciuna dintre astea doua nu imi fac bine si nu sunt de natura sa iti aduca pretuirea mea. Mai are vreun rost?
8. Iti cer sa imi dai totul din tine iar cand o faci ma obosesti. Daca imi dai doar putin, ma dezamagesti. Mai are vreun rost?
9. Oricum eu sunt singurul valoros iar tu nu esti decat elementul de coloratura care sa imi obiectiveze fata de mine propria-mi valoare si care nu imi da voie sa ma mai uit si la tine. Mai are vreun rost?
10. Eu stiu foarte sigur ce vrei sa imi spui tu asa ca nu cred ceea ce pretinzi tu ca spui de fapt. Mai are vreun rost?
Bine, tac! Si am sa tac si mai mult. Nu ai nevoie de mine. Iti esti suficient. Mai are vreun rost?
In consecinta… este cineva amator de o insula pustie in care doar esentele sunt adevarate, simple si la inaltimea a ceea ce ar fi bine sa fie omul?
Eu am obosit. Si nu gasesc sprijin decat in mine… Si totusi… de ce am atata nevoie de tine? De ce ma secatuieste tanjirea mea dupa tine, omule?
Omul, dincolo de inconstantele lui, este totusi o entitate continua. De ce atunci cam tot ce face este discontinuu? Uita? Nu are forta? Nu are disponibilitate? Este superficial? Numai ca sunt o multime de „lucruri” esentiale pe care nu ai voie sa le faci doar in zilele de sarbatoare sau in weekend sau intre doua beri sau intre doua barfe amuzante daca vrei sa le pastrezi, sa iti dainuie.
Iar in aceasta continuitate toate trebuiesc facute atunci cand le este timpul. O floare, de exemplu, te poti bucura de ea doar atunci cand infloreste. Ploaia daca nu vine in perioada de crestere a porumbului, degeaba mai vine cand s-a uscat. Rasaritul il poti simti cel mai bine atunci cand rasare soarele nu privind o fotografie. Fara continuitate se irosesc clipe, se irosesc zile, ani si chiar vietile.
Nu, nici de data asta nu ma refer la cineva anume sau la mine. smile emoticon Pur si simplu bat campii pentru ca sunt genul de nebun care este in stare sa goneasca nebuneste un oras intreg doar ca sa ofere o floare mica de tot pentru ca atunci i-a fost timpul. Evident daca are rost si are pentru cine. smile emoticonSunt nebunul care se gandeste la omenesc. Sunt nebunul care spera ca mai sunt si alti nebuni pe lumea asta care se incapataneaza sa ramana oameni normali in lumea asta care pe zi ce trece devine tot mai amorfa si mai nefireasca. smile emoticon Probabil vreau eu prea mult… Sau pot prea mult?