Dumnezeu ne-a facut un cadou extrem de pretios: posibilitatea de a articula si de a scrie cuvinte. Imi place sa cred ca a avut intentia sa ne dea posibilitatea sa ne intelegem mai bine intre noi, sa ne inlesneasca invingerea singuratatilor noastre dobandite prin nastere si confirmate prin moarte, sa ne ajute sa ne regasim mai repede, sa ne faca mai umani in nevoia noastra de alti oameni. De multe ori insa ma bantuie gandul ca nu a facut decat sa ne intinda cutia Pandorei, fara cifru, fara cheie, cu balamalele gata sa se dezmembreze din cauza ruginii (probabil o pastrase multa vreme in atmosfera umeda a norilor) si pana la urma, vazand ca ne descurcam cu greu, ne-a aratat si cum sa o deschidem. Ma zgandare gandul asta pentru ca prea ne folosim de cuvinte ca sa nu ne intelegem, prea ne folosim de cuvinte ca sa ne ascundem unii de ceilalti, sa disimulam, sa mintim. Facem tot posibilul ca prin cuvinte sa spunem cu totul altceva decat gandeste mintea. Si cum stim cu totii toate lucrurile astea, de fiecare data cand cuvantul celuilalt vine spre noi, in mintile noastre se creeaza expectante conforme cu matricea minciunii din propriile creiere. Partea si mai proasta este ca de prea multe ori putinii dintre noi care inca se mai folosesc de cuvant ca sa se rosteasca pe sine sau sa comunice cu un semen al lor in mod direct, onest, drept, fara ascunzisuri, din cauza expectantelor despre care tocmai am pomenit, sensul direct este neglijat in favoarea unui numar nedefinit de posibilitati ostile. False toate de altfel. Dar cine mai are timp sa gandeasca? Iar in conditiile astea nu este de mirare ca de la cuvant pornesc razboaie, pentru ca acesta a devenit mai puternic decat ratiunea. De la cuvant au murit iubiri pentru ca acesta a devenit mai puternic decat sentimentul. De la cuvant prieteniile s-au transformat in dusmanie pentru ca acesta a fost mai puternic decat compromisul. Cuvantul a transformat reveriile in cosmaruri pentru ca acesta a fost mai puternic decat increderea. Fireasca nevoie de interactiune dintre oameni (suntem totusi prin definitie fiinte sociale) s-a transformat in lupta pentru suprematie de imagine. Iar cauza este tot cuvantul.
Cuvantul, scris sau rostit, incearca sa se substituie vietii (in conditiile in care ar trebui doar sa ne imbogateasca mintile) folosindu-se de tiparele mentale ale neputintelor, frustrarilor si neimplinirilor noastre. Cuvantul, scris sau rostit, a renuntat la sensul sau argumentativ si a devenit doar afirmatie manipulativa. Cuvantul, scris sau rostit, nu ne mai apropie ci ne desparte. Cuvantul, scris sau rostit, nu mai are valentele lui initiale ci este folosit doar ca sa ne putem ascunde mai bine de ceilalti. Cuvantul, scris sau rostit, nu mai este mijlocul prin care fiecare dintre noi intra in constiinta celuilalt ci modalitatea prin care devenim din ce in ce mai singuri, mai izolati, mai dusmani cu toti ceilalti.
Inlocuim cu lacomie sentimentele cu imagini in cuvinte ale sentimentelor renuntand in felul asta sa mai traim sentimente in favoarea tiparelor preformate de cuvinte. Inlocuim decizia exprimata cu ajutorul cuvintelor cu substitut de decizii formate din aranjamente sterpe de cuvinte in fraze informe ca sens. Inlocuim trairile intime cu tipare in cuvinte care niciodata nu ne duc la plinatate, sens si satisfactie. Inlocuim materia palpabila cu cuvantul care o descrie. Inlocuim gandirea proprie cu cuvantul care ar trebui sa fie rezultatul gandirii. Inlocuim culoarea cu simbolistica cuvantului prefabricat de vizionari orbi. Inlocuim sunetul cu cuvantul inventat de un surd cu pretentii de profet. Iar in felul asta, daca la inceput a fost cuvantul, vom sfarsi prin a ne identifica cu golul din spatele cuvantului.