Liberul arbitru versus excesul de legiferare

Excesul de legiferare nu a fost niciodata un factor de progres pentru o societate. In momentul in care viata unei societati are ca temelie postulatul libertatii de a face tot ceea ce legea nu interzice, interdictia excesiva are menirea sa reduca gradele de libertate ale individului, restrangand in felul asta posibilitatea optiunii. Or daca libertatea individuala o definesc ca posibilitatea de a opta intre mai multe variante, restrangerea numarului de posibilitati inseamna limitarea libertatii individului. In momentul in care in Constitutie este garantat dreptul la munca, este numai optiunea mea daca vreau sa muncesc sau nu. In momentul in care Constitutia imi garanteaza dreptul la vot, este numai problema mea daca vreau sa votez sau nu. In momentul in care Constitutia imi garanteaza dreptul la proprietate, este numai optiunea mea daca vreau sau nu sa am proprietati. Statul insa trebuie sa faca absolut totul, prin institutiile sale, ca NIMENI sa nu imi ingradeasca sau sa imi limiteze drepturile garantate prin Constitutie. In momentul in care o institutie a statului incearca (chiar si legiferand) sa imi ingradeasca un anume drept sau sa imi impuna obligativitatea unei actiuni in societate in contradictie cu prevederile din Constitutie, statul nu face decat sa imi incalce dreptul constitutional de a opta. Or in atare situatie, eu cetatean, imi iau libertatea de a-mi apara drepturile inscrise in Constitutie. Cum? Am o multime de posibilitati. Inclusiv lupta impotriva acelei institutiii sau chiar a statului in momentul in care acesta nu ma mai reprezinta pe mine cetatean, in momentul in care statul devine opresiv. Eu am votat Constitutia si pretind sa imi fie respectate drepturile inscrise in constitutia pe care am votat-o.
Hai sa fim intelesi… eu personal am votat de fiecare data (mai putin doua situatii in 25 de ani) cand in tara s-a organizat un scrutin electoral. Este dreptul meu iar eu nu am de gand sa renunt la el. Iar daca as face-o, nu trebuie sa fie decat problema mea. Dar nu mi se pare absolut deloc normal ca statul sa isi oblige cetatenii sa se prezinte la vot. Incapacitatea partidelor de a aduce electorul la vot, incapacitatea reprezentantilor vremelnici ai autoritatii statului de a face atractiv un proces electoral, nu justifica in niciun fel limitarea dreptului de a opta al cetateanului. Este dreptul meu, politicianule, sa te votez, sa te bag in ma-ta sau sa nu ma intereseze in niciun fel existent ta. Atat timp cat tu nu esti in stare sa te ridici la inaltimea dezideratelor mele si sa imi propui un program care sa ma atraga, nu ai niciun drept sa atentezi la liberul meu arbitru. Vrei sa se prezinte mai multi cetateni la vot? Iti propun sa introduci in procesul electoral votul negativ. Logica trivalenta a lui “da”, “nu” sau “hai sictir” ar fi in masura sa te faca sa vezi exact de cata incredere si consideratie te “bucuri” in ochii celui pe care tu vrei sa il incanti cu posibilitatea NU de a-i reprezenta interesele ci de a fi TU in situatia de a te imbuiba mintindu-l, manipulandu-l, furandu-l.
Vrei sa schimbi conduita electorala a cetateanului? Este suficient sa te schimbi tu. Esti pregatit sa o faci? Ai ce sa ii oferi cetateanului? Nu? Asa ma gandeam si eu. Invata intai ca sunt drepturi cetatenesti de care nu ai voie sa te atingi. Iti infometezi cetateanul? Suporta. Iti minti cetateanul? Accepta. Iti inseli cetateanul? Inchide ochii. Iti furi cetateanul? Nu esti singurul. Nu atenta insa la drepturile lui fundamentale pentru care niste oameni au murit. Nu au facut-o pentru ca tu sa iti obiectivezi si sa iti impui prin lege neputinta de a te impune in contiinta cetateanului prin ceva bun si in folosul lui. Incapacitatea ta de a fi pe placul cetateanului nu o rezolvi impunandu-i sa te placa.