Este un viciu nu o virtute. Este confundat cu mandria si de multe ori cu ambitia. Nu are nimic de a face cu ele. Orgoliul este unul dintre cele mai distructive vicii pentru sufletul si mintea omului, una dintre cele mai puternice otravuri pentru suflet si minte. Prezenta sau absenta lui face diferenta dintre dependenta/obsesie si devotament ca perceptie dar si ca actiune. Este cel care te face sa rostesti „nu” cand toata fiinta ta urla „da”. Este cel care ne face sa ignoram fatarnic ceea ce de fapt ne intereseaza. Este cel responsabil de luptele sterile, fara scop, fara miza si fara finalitate dintre noi. Este cel responsabil de transformarea (la nivelul rostirii) lui „vino” in „pleaca”. Este viciul care mutileaza sufletul ducand atitudinea in negarea nevoilor sufletului. Este cel care duce frica in lasitate. Este cel care te face sa nu il poti rosti onest pe „iarta-ma” cand stii sigur ca ai gresit. Este cel care nu te lasa sa iti recunosti nici macar fata de tine insuti/insati greselile. Orgoliul distruge bunatatea. Este cel care te indeamna intotdeauna sa cauti vinovatii numai in exteriorul tau. Nu construieste niciodata nimic. Orgoliul mananca sufletele, le goleste de ceea ce este mai frumos in ele, le secatuieste, le usuca. Iar orgoliul nu tine deloc de inteligenta, instructie si educatie. Orgoliul este acoperisul intunecat al negurilor noastre.
