Poveste cu forum

Nu stiu la altii cum le-a fost dar mie ziua de azi mi-a stors toata bunavointa si mi-a uscat tot lichidul amniotic pe care tot incerc sa mi-l creez din speranta si incredere in sanatoasa gandire din urma. Doar acum pe seara m-a revigorat aparitia prezentatoarei rubricii meteo de la protv, pe ecranul televizorului meu.  Sa fi aparut numai la mine sau a vazut-o toata lumea? Minunata! Cu toate ca la cat de vulpe batrana sunt eu, ar trebui sa ii gasesc un milion de defecte. Toate acre. Oricum, imaculata alba culoare a costumatiei ei a constrastat puternic cu ceea ce cu aproape patru ore inainte reusise sa ma adoarma. Cu toate ca este zi de sambata, zi in care majoritatea oamenilor se cam odihnesc sau se destrabaleaza sau isi expun imperfectiunile la soare, eu mi-am agitat crestetul prin soare si prin concretele meandre ale abstractului muncii private (ne`a Nelu, nu-i asa ca formularea asta este mai de lemn decat a matale?)  si temperaturii prea mari pentru gusturile mele rafinate. Drept pentru care dupa cateva ore de nervozitate crescuta generata de  compania unor meseriasi care mai mult au stricat decat sa imi faca lucrarea pe care le cerusem sa o faca (acelasi respect pentru profesionalism si la privati si la bugetari ca na, suntem in Romania iar asta ne mananca toti nervii), dupa inca vreo ora in care am tot incercat sa asamblez niste obiecte de mobilier (ca in butada cu chinezii aia care importau masini de cusut de la Cugir si oricum incercau sa le asambleze, tot mitraliere ieseau; dar asta se intampla cand inca se mai facea industrie; acum iei cuier, asamblezi reclama porno; sau macar injuraturi din abundenta), m-am grabit sa ajung totusi acasa inainte de ora 15. Odata ajuns mi-am adus aminte de ce am vrut lucrul asta. Asa ca am cautat postul tv Nasul, cu telecomanda si farfuria de salata de rosii, castraveti si ceapa. Evident toate in acelasi timp. Big surprise! Televizorul meu nu “prinde” Nasul. Ma incurajez singur incercand sa ma calmez: “da-i dracu ca oricum nu au ce sa imi spuna”. Si atunci de ce ma incapatanez sa gasesc o solutie? Intamplarea ma face sa descopar pe facebook link-ul unde pot urmari postul pe internet. Inainte de a striga EVRIKA, imi aranjez castile pe cap, reglez sonorul calculatorului, imi umplu ceasca cu cafea si ma rup de caldura din casa care isi face simtita prezenta in nevoia mea de a face un dus inainte de orice altceva. In nesimtirea mea imensa, nu rezist tentatiei de a-mi regasi speranta in ceea ce mi-as fi dorit sa aud si imi impietresc privirea in monitorul lap-top-ului si urechile facute palnie pe casti lasand dusul pe mai tarziu. Ascult, gandesc si fumez aproape tigare de la tigare. Tot astept sa aud formula sau macar cuvantul magic. Nimic. Aceleasi declamatii pe care le stiu de mai multe eternitati. Aceleasi figuri important-intepat-rigide cu mintile si vorba blocate in tipare ce-ti duc continuu perceptia catre meandrele concretului lui ne`a Nelu. Nu pot sa imi reprim gandul pagan (blasfemie, ar rage arogant toti aia asezati pe scaune ca niste ferioare carora nu le pute gura; picioarele nici atat ca doar nu au calcat niciodata decat in mixturi de ambra si ambrozie in care s-au macerat petale de rododendron) ca dreapta cea dreapta sta proasta in fata televizorului si nu in televizor. Continui sa privesc cu interes reprizele de publicitate. Pe la ora 16:05 deja dau primele semne ca Morfeu ma mangaie pe crestet si imi sufla descantec in buric. Ciudat pentru mine este ca incep sa adorm nu pe muzica ci pe behaiturile si grohaiturile de purcelusi de lapte nevinovati ce se revarsa in castile mele. Ultima fraza pe care o mai aud este “Catalin, ai adormit pe scaun. Du-te in pat…”.  Bine ca nu am apucat sa strig EVRIKA.