Romania multimilenara

Daca stai si gandesti temeinic (in cazul in care te si ajuta dotarea periferica; ma refer la partea de sus a corpului atunci cand bipedul incearca pozitia verticala) este imposibil sa nu reusesti sa observi marele apetit al romanilor pentru dictatura, pentru tiranie si pentru  omucidere care are la baza razbunarea, lacomia, ura, dar niciodata legea. Se manifesta incepand de la relatia dintre sot si sotie sau copil si parinti pana la nivel social. Paradoxal sau nu, poporul asta s-a simtit bine sub tiranie: a cantat, a juisat exhibitionist, a compus ode sau balade, a construit ca sa isi lase bucuria de a darama sa se manifeste din plin, a spart capete cu aceeasi bucurie cu care si-a vomitat obedienta, a scuipat ca sa isi pregateasca locul unde urma sa linga, a laudat ca sa aibe ce sa blesteme, a sarutat mana cu care urma sa se stearga in dosu-i niciodata satisfacut, i-au curs balele de pofta pentru ca apoi sa spuna ca este curva, si-a baut vartos mintile pentru ca apoi sa acopere cu pietre un nevinovat ametit de visare, si-a construit idoli doar ca sa aibe unde sa-si deverseze noroiul din suflet.  Reversul este ca am dezvoltat in noi un instinct extrem de puternic de a fenta tiraniile chiar daca libertatea asumata nu ne prieste deloc si o refuzam cu obstinatie.  Reactia viscerala ne este mult mai la indemana decat negocierea, compromisul constructiv care detensioneaza, armonizarea pozitiilor. Fiecare dintre noi se crede cel mai tare din parcare si face pe dracu in patru sa intretina sentimentul asta in mintile infierbantate ale aderentilor (daca ii avem) fara sa avem nici cea mai mica indoiala asupra validitatii rationamentelor sau atitudinilor noastre, ajungandu-se in felul asta intr-un absurd nu rareori revarsat in violenta nejsutificata de nimic clar, concret, justificabil. Radicalismul este mult mai prezent si inlocuieste pervers, dar si masochist,  normalitatea tolerantei, paiul din ochiul celuilalt devine, pe masura ce talibanismul se exacerbeaza, infinit mai mare decat barna din ochiul propriu. Stefan cel Mare, Vlad Tepes, Mihai Viteazul, Toma Alimos, Regele Carol, maresalul Antonescu, Ceausescu, cei doi ciobani din Miorita (un fel de USL arhaic dar infinit mai plin de barbatie), Lapusneanu, Basescu, Tudor Vladimirescu si inca multi altii, sunt tirani de anvergura carora “pohta ce pohtesc” le este singurul argument. Drept este ca in cazul multora dintre cei pomeniti si nepomeniti, voia lor a coincis cu interesul national facand din ei, pe unele paliere, despoti luminati.  Pe langa astia au existat, exista si vor exista o multime de tiranei fara sange in instalatie care nu au fost, nu sunt si nu vor fi niciodata in stare sa isi obiectiveze doar prin propria vointa nevoia de autoritarism. Cuza, Iliescu, Gheorghiu Dej, domnitorii fanarioti sau  multii si maruntii domnitori uitati de memoria colectiva, Ponta, Antonescu,  multii boieri fara nume sau mai noii “baroni” locali ai partidelor. Cu alte cuvinte, nu le curge suficient sange in instalatie ca sa aibe puterea sa spuna si sa faca “pentru ca asa vreau eu”. Si atunci  acestia apeleaza la minciuna, duplicitate, ipocrizie, dedublare, instigare, invrajbire, rasism, lupta de clasa, nationalism, furtul, smenul,  mita, santajul grotesc, promovarea mediocrului pentru a parveni si a-si satisface ego-ul frust de adulti cu copilarie nefericita. Cum sa nu iubesti tara asta?  Este frumoasa, este bogata, este spectaculoasa, este maiestuoasa, este terifianta dar ar trebui locuita de mai putini locuitori (era sa zic oameni). Problema ar fi cine sa ramana si cine sa plece? Cei 7 milioane sau restul pana la 20? Cred ca intai ar trebui impuscati desteptii si moderatii. Restul se omoara intre ei. Iar in felul asta ar putea sa ramana lichelele, singurii locuitori. Poate asa ar observa ca  trebuie sa mai si munceasca tara. Cu toate ca sunt sigur ca astia ar prefera sa plece, in atare situatie.