Din punctul meu de vedere toata confruntarea a fost extrem de previzibila. Pe de o parte jmecherasul superficial si plin de el, deja obisnuitul cocalar plin de tupeu dar fricos si las ca esenta iar pe de alta parte tipul clasic de roman de nationalitate germana scortos, serios si lipsit de spontaneitate. Abordarea lui Ponta ca si a lui Iohannis au suferit prin prezivibilitate. Au fost amandoi foarte consecventi cu sine. Unul guraliv gaunos iar celalalt picat din Luna. Evident Ponta l-a luat cu el (cum altfel?) si pe Basescu.
Tactica a fost cea festivista a sferturilor de adevar pe care Iohannis nu a stiut sa le contracareze ca efect in ochii privitorului. Maretele realizari etalate cu obraznicie si ingamfare de catre Ponta puteau fi demascate ca minciuni poleite doar daca Iohannis ar fi avut prezenta de spirit sa le introduca in contextul mai larg al scaderii nivelului de trai care reiese din scaderea drastica a consumului la populatie iar colapsul economic ar fi putut fi demonstrat prin scaderea creditarii, prin marirea deficitului balantei de plati externe, prin numarul mare de firme care isi inchid portile, prin cresterea numarului de someri, prin scaderea investitiilor, prin scaderea investitiilor straine directe. In paranteza fie spus, Iohannis, daca ar fi fost mai bine pregatit de catre staff-ul sau ar fi putut sa demonstreze in direct minciuna lui Ponta atunci cand acesta a afirmat ca somajul a scazut de la 7,1% la 6,9%. Complet inexact. Ultima comunicare oficiala a INS este de acum aproape trei luni cand INS a anuntat cresterea somajului la 7,2%. In materie de politica bugetara Iohannis ar fi putut aminti ca dincolo de cresterea in valoare absoluta a incasarilor la buget, procentul de neincasare raportat la valoarea PIB este in scadere. In materie de justitie sub nicio forma Iohannis nu ar fi trebuit sa il lase pe Ponta sa se impauneze cu reusitele sistemului de justitie si sa isi insuseasca paternitatea acestora. Ar fi fost suficient sa ii reaminteasca de cate ori s-a opus infaptuirii actului de justitie in acesti aproape trei ani.
In materie de politica externa Iohannis ar fi putut aminti declaratiile premierului Ponta referitoare marea sa admiratie (facuta public) pentru sistemul politic chinez si referitoare la parteneriatul cu China dar si imbatosarea frivola a acestuia (ultima de acum vreo 15-20 de zile) atunci cand afirma (ca un copil razgaiat) ca sa nu vina altii sa ne spuna noua ce avem de facut. Ar fi fost de speculat atitudinea xenofoba a lui Ponta atunci cand i-a insinuat obraznic lui Iohannis ca el nu este roman. Intr-un stat european pedalarea pe aspectul nationalist excesiv si exclusiv nu este deloc de bun augur. Eu unul pot sa acuz staff-ul lui Iohannis ca este complet depasit de situatie si nu a stiut sa il pregateasca. De asemenea am in continuare convingerea ca Iohannis ar trebui sa fie agresiv pentru ca Ponta nu se asteapta la asa ceva. In momentul in care Iohannis a ridicat tonul la Ponta acesta s-a pierdut ca un scolar prins ca se mictioneaza urina pe peretele cabinei de WC si mare parte pre dansul. Din punctul meu de vedere in continuare este de preferat Iohannis lui Ponta dar nu pot sa nu remarc nivelul mediocru al prezentei celor doi. Sunt multe de spus dar realmente nu mai am chef si disponibilitate pentru analize si previziuni inteligente intr-un climat dominat de mediocritate. O clasa politica si un elector care nu stralucesc deloc si care nu exceleaza decat in mediocritate, xenofobie, talibanism religios si o pofta insatiabila de putere. Fara insa sa si aibe dotarile intelectuale, psihice si morale pentru putere. Vai de capul Romaniei.