Care ar fi locul propriu pe o scara a iubirii?

Cand un om este ultimul tau gand constient inainte de a adormi seara tarziu si primul dimineata la trezire (nu stiu… un copil,  iubit/a,  sot/ie,  mama/tata sau oricine altcineva) iar gandul este o ruga sa ii fie bine, un zambet, un oftat, o incruntare, o dojana, o lauda, o ingrijorare si esti gata sa mergi pana la renuntare, sa te dai la o parte chiar daca asta te nemultumeste sau te doare dar mai important fiind gandul sa ii fie bine lasandu-l sa isi urmeze drumul pe care si-l alege, daca esti implicat/a in aceasta stare de lucruri acesta este chiar devotament si iubire. Cand esti in afara insa este numita in cu totul si cu totul alt fel, chiar diametral opus si deseori cu conotatii maladive. In definitiv este normal ca punctul din care doi sau mai multi oameni privesc un anume obiect sau eveniment sa influenteze major perceptia si lucrul respectiv sa se vada in mod diferit. Si oricum se vede dintr-un punct sau altul “life goes on” pana cand vrea ea si de cele mai multe ori cum vrea ea. Cand auziti intr-un film intrebarea “De unde stii ca o iubesti?” iar respectivul raspunde “Pentru ca nimic nu are sens fara ea” vi se pare o chestie extraordinara, credibila si esentiala. Cand insa auziti despre asa ceva in viata reala, va grabiti sa spuneti ca este o forma alienata de dependenta sau de obsesie. Cine sa va mai inteleaga, oamenilor?

Citeam undeva o fraza care suna aproximativ cam asa: “Daca ar trebui sa numesti tot ceea ce iubesti, cat timp ti-ar lua ca sa ajungi sa te numesti pe tine?”. Sigur nu suna chia asa  si nici nu stiu cine era autorul/autoarea dar esenta cam asta era. Ei bine, pana sa termin de citit fraza si sa ajung la acel final “pe tine”, mi-au trecut instantaneu prin minte cateva nume, o multime de vietuitoare sau evenimente sau fenomene exterioare mie dar in niciun caz persoana mea. Dupa cateva zile mi-am adus aminte de fraza asta si dincolo de faptul ca mi s-a parut ca apeleaza la acel cliseu cu iubirea de sine care poate imbraca la limita si forma narcisista, mi s-a parut ca nu reuseste sa surprinda esenta. Cel putin din punctul meu de vedere. Cum sa te poti iubi pe tine insuti/insati atat timp cat nu esti capabil/a de iubire pentru cineva sau ceva din exteriorul tau? Deja asta ar fi narcisism egocentric si egolatru. In prima faza mi-a trecut prin cap gandul ca eu sunt anormal si ca acel text era un repros intamplator al divinitatii la adresa mea. Si atunci am realizat ca te poti iubi pe tine insuti numai iubind foarte mult, la limita, oameni, alte vietuitoare, cerul, vantul, furtuna sau briza marii, floarea sau rasaritul soarelui. Si da, citind, eu nici macar nu m-am gandit sa ma mentionez pe mine.  Pentru ca te iubesc pe tine si pe tine si pe tine si pe tine  suficient de mult incat sa imi dau viata daca asta ar salva viata vreunuia dintre voi patru. Pentru ca atunci cand mi-au murit  doi caini si un pisicut acum cativa ani, ma rugam “Doamne, ia-mi mie un an  din viata mea dar fa-l bine si mai lasa-l sa traiasca”. Erau batrani si bolnavi. Cand soriceii care apar uneori in casa se prind in capcana (un castron pus cu gura in jos inauntrul caruia este o momeala neletala) eu ii iau si le dau drumul cat mai departe de casa. Nu ii omor. Nu sunt deloc o fiinta bisericoasa. Iar daca de multe ori seara la culcare ma rog pentru tine si pentru tine si pentru tine si pentru tine si pentru cei importanti pentru voi si pentru oameni in general dar niciodata pentru mine si nu cer niciodata nimic pentru mine, se cheama ca nu ma iubesc pe mine insumi? OK. Eu iubesc inainte de toate in exteriorul meu. Numai asa pot ajunge la mine. Cum sa ma iubesc pe mine daca nu va iubesc pe voi, fara sa fiu in stare sa te iubesc pe tine? Si nu, nu este literatura. Si pe bune ca nu sunt genul lacrimogen, slab de inger, dependent, lipsit de demnitate si mandrie, slab sau lipsit de duritate in sensul bun al cuvantului, uneori chiar de asprime sau incapabil sa reziste greutatilor care tot apar.  Chiar daca tu nu  crezi toate astea. Da, ma iubesc pe mine numai dupa ce va iubesc pe voi. Ma iubesc pe mine iubindu-va pe voi. Nu ma iubesc pe mine decat in masura in care te iubesc pe tine. Iar pe tine te iubesc. De fapt problematica se poate pune si in alt fel: numai daca ma iubesc pe mine sunt capabil de iubire pentru tine. Iar pentru tine am iubire mai mult decat iti trebuie. Oricum este vorba despre un cerc si nu despre o scara in care e musai sa iti determini locul propriu.

Publicat în pamflet/social/comentarii | Lasă un comentariu

Orgoliul…

Este un viciu nu o virtute. Este confundat cu mandria si de multe ori cu ambitia. Nu are nimic de a face cu ele. Orgoliul este unul dintre cele mai distructive vicii pentru sufletul si mintea omului, una dintre cele mai puternice otravuri pentru suflet si minte. Prezenta sau absenta lui face diferenta dintre dependenta/obsesie si devotament ca perceptie dar si ca actiune. Este cel care te face sa rostesti “nu” cand toata fiinta ta urla “da”. Este cel care ne face sa ignoram fatarnic ceea ce de fapt ne intereseaza. Este cel responsabil de luptele sterile, fara scop, fara miza si fara finalitate dintre noi. Este cel responsabil de transformarea (la nivelul rostirii) lui “vino” in “pleaca”. Este viciul care mutileaza sufletul ducand atitudinea in negarea nevoilor sufletului. Este cel care duce frica in lasitate. Este cel care te face sa nu il poti rosti onest pe “iarta-ma” cand stii sigur ca ai gresit. Este cel care nu te lasa sa iti recunosti nici macar fata de tine insuti/insati greselile. Orgoliul distruge bunatatea. Este cel care te indeamna intotdeauna sa cauti vinovatii numai in exteriorul tau. Nu construieste niciodata nimic. Orgoliul mananca sufletele, le goleste de ceea ce este mai frumos in ele, le secatuieste, le usuca. Iar orgoliul nu tine deloc de inteligenta, instructie si educatie. Orgoliul este acoperisul intunecat al negurilor noastre.

11143436_10205702814883433_5724870101336477827_n

Publicat în pamflet/social/comentarii | Lasă un comentariu

Suflete flori

Florile ca si sufletele au nevoie doar de caldura potrivita, de atentie, de ochiul si mana potrivita ca sa infloreasca neverosimil de frumos indiferent de anotimpuri si numarul lor. In caz contrar se usuca si mor. Definitiv. De prea multe ori… mult prea devreme.

14581486_10209572332338951_6173029578259419202_n

Publicat în pamflet/social/comentarii | Lasă un comentariu

Egalitati…

Relatiile de iubire, de prietenie sau orice alt tip de relatie care priveste palierul afectiv se desfasoara la nivelul sufletului si nu la nivelul intelectului si au ca esenta “egalitatea” sufletelor si nu a intelectelor care, de cele mai multe ori, sunt inegale. Cand insa unul dintre cei doi poli incurca inconstient sau deliberat planurile, complexul de inferioritate (sau constiinta vanitoasa a superioritatii intelectuale) care apare deturneaza motivatiile si manifestarile afective pana la demonizarea partenerului sau partenerei. Iar asta loveste de moarte relatia dintre suflete desfrunzindu-le si uscandu-le.
Eu unul am certitudinea ca aparitia complexului de inferioritate (sau vanitoasei superioritati intelectuale) este o forma de manifestare a lipsei respectului pentru sufletul celuilalt din cauza prezentei unui prea mare orgoliu. Deci: este firesc sa fiti inegali intelectual dar nu aveti nicio sansa daca nu sunteti egali in interactiunea sufletelor. Nu incurcati planurile!

14030715_1438508799510651_1647075581_n

Publicat în pamflet/social/comentarii | Lasă un comentariu

Nu te cauta nimeni…

Ce rost are sa ma ascund cand oricum nu ma cauta nimeni dintre cei care as dori sa o faca? Ce rost are sa ma dedublez cand oricum nimeni nu este cu adevarat interesat (si deci nu va putea) sa ma vada asa cum sunt? Oricine as fi, oricine ai fi.14398147_1468135993214598_1937801453_n

Publicat în pamflet/social/comentarii | Lasă un comentariu

Confuzii

In momentul in care confunzi devotamentul cu dependenta/obsesia nu depreciezi inaltimile curate, fidele si generoase ducandu-le in palierul intunecimilor ci iti inseli, iti trisezi propria capacitate de a evalua esentele din cauza unui soi de frigiditate emotionala si afectiva extrem de subtila si perversa care te submineaza si te devalorizeaza in primul rand pe tine insati/insuti.

14080997_1437129306315267_335991485_n

Publicat în pamflet/social/comentarii | Lasă un comentariu

Desperechere

Pot zbura de unul singur. Dar ma simt ca si cand as avea o singura aripa.

11947457_1182012165160317_7655652537894738621_n

Publicat în pamflet/social/comentarii | Lasă un comentariu

Aritmetica dogmatica

Dogma crestina nu agreeaza ideea de reincarnare a sufletelor. Si atunci se pune intrebarea legitima: cum se formeaza sufletele avand in vedere ca populatia de pe Pamant s-a dublat in ultimii 50 de ani? Ca sa nu mai vorbim despre faptul ca ar fi posibil ca dincolo sa fie din ce in ce mai aglomerat avand in vedere ca de milioane de ani tot mor oameni. Sau, in logica fireasca, s-ar putea trage concluzia ca din ce in ce mai multi oameni nu au suflet. Pe de alta parte, daca este sa luam in calcul ideea reincarnarii sufletelor, plecand de la realitatea ca populatia globului terestru s-a dublat in ultimii 50 de ani si de la premiza ca exista un numar determinat de suflete care se tot recicleaza si sunt recirculate, nu cumva s-a ajuns la o depopulare a taramului sufletelor? Dincolo de gluma ramane totusi intrebarea esentiala: Doamne, ce suntem noi oamenii, de ce suntem asa cum suntem, de ce, de ce, de ce, de ce…?

Publicat în pamflet/social/comentarii | Lasă un comentariu

Despre oameni

Ca sa faci rau unui om nu trebuie neaparat sa fii un om rau. Este suficient sa fii lipsit de onestitate si sa nu fii in stare sa iti recunosti propriile greseli fata de acel om.

Complex nu inseamna si complicat. Inseamna doar mai multe esente, mai multe profunzimi si mai multa consistenta pe unitatea de suprafata cerebrala.

Cand eu spun ca sunt prost, tu nu trebuie sa crezi ca ai dreptul sa ma iei de prost. Este vorba despre o anumita scara de evaluare.

Ca sa ajungi la simplitatea profunda, complexa trebuie sa ajungi inainte la esente. Altfel iese doar o apa chioara, o spoiala de afirmatie care nu vrea decat sa socheze prin gaunosenia ei si lipsa ei de consistenta la o analiza sumara. Si atentie ca subiectul nu se desparte prin virgula de predicat. Niciodata!

Pe un om oarecare daca nu il gasesti in sufletul tau, in gandul tau, in speranta ta, in visul tau, oricat de evident ar fi in exteriorul tau, acesta nu exista.

Iubirea daca este iubire, nu trece. Stie sa lupte pentru cei doi, stie sa gaseasca drumul, stie sa nu se piarda. Iubirea stie sa ii faca pe cei doi sa vrea sa fie impreuna dincolo de frici, prejudecati, orgolii si conveniente. Indragostelile, amantlacurile si legaturile fara consistenta si durabilitate, nu.

Ti-ai pus problema onest fata de tine insati/insuti TU ce ai facut ca sa mearga? Sau ce ai facut ca sa NU mearga? De ce te limitezi continuu sa gasesti vinovatii numai in exteriorul tau?

Intotdeauna m-am invinovatit numai pe mine insumi pentru ceea ce nu a mers bine chiar si atunci cand factorul distructiv a fost in exteriorul meu si nu a depins de greseala, dorinta si/sau vointa mea. A fost vina mea si in acest caz pentru ca nu am stiut fie sa ma feresc fie sa previn sau sa anihilez din timp acel factor distructiv.

Publicat în pamflet/social/comentarii | Lasă un comentariu

Vise versus realitate

Nu ai nici cel mai mic drept sa te plangi de visele pe care ti le omoara realitatea atat timp cat nu ai facut absolut nimic pentru ca aceste vise sa ti le traiesti in realitate si ai facut tu insati/insuti totul ca sa le omori. Nu invinovati pe nimeni atat timp cat in tine nu exista niciun fel de disponibilitate sa fertilizezi solul in care sa creasca visele,  atat timp cat nu ai forta sa iti traiesti visele. Eu am luptat pana la autoanihilare pentru visul meu. Dar asa cum am mai spus, atat timp cat celalalt nu este propriul tau vis si tu nu esti visul celuilalt in mod continuu, fara inhibitii, fara taceri, fara orgolii stupide, fara capacitatea de a duce dorinta in fapta, fara discontinuitati egoiste, totul esueaza in banalitate sau intr-o suferinta foarte mare. Iar afirmatia devine doar o forma fara continut.

Publicat în pamflet/social/comentarii | Lasă un comentariu