Amestecate

Sfidand si ignorand nu construiesti niciodata nimic. Sunt doar manifestarea unui orgoliu distructiv care nu poate face casa buna decat cu reaua intentie si nevoia de a fi nedrept. Iar toate astea nu au nimic in comun cu sufletele mari si caracterele intregi ci doar cu nevoia nefireasca de a face rau atunci cand nu ai forta si posibilitatea sa faci rau, sunt o forma de manifestare indirecta a incapacitatii de a lupta, o forma indirecta de manifestare a propriei slabiciuni. Problemele si greutatile se inving confruntandu-te cu ele si prin comunicare onesta.

Exista oameni fara memorie pentru care cusca este singura normalitate si reusesc chiar sa fie fericiti in cusca. Cum la fel exista oameni, putini, la care memoria si instinctul libertatii sunt permanente imposibil de ignorat.

„Nu iti irosi timpul si nu te lasa sedus/a de cea/cel care face totul sa straluceasca ci de cel /cea care iti daruieste tie timp si vrea sa straluceasca pentru tine”. Catalin Banica

„Nu stiu cum sunt ceilalti oameni si sincer sa fiu nici nu imi pasa cum sunt. Este atat de mult timp (un an? doi? mai multe vesnicii?) de cand nu am mai mangaiat si nu am mai fost mangaiat, de cand nu am mai iubit pe cine ma iubeste si sa ne spunem „te iubesc” din tot sufletul (dar pe bune nu doar pentru ca asa isi spun oamenii ca sa se minta), de cand nu am mai privit cu bucurie si sa vad bucurie in ceilalti ochi, de cand mi se parea o vesnicie ora aia pana cand urma sa imbratisez si sa fiu imbratisat de parca ar fi trecut secole, de cand… Iar eu nu imi pot imagina viata mea fara toate astea. Poate ceilalti oameni pot. Pentru mine astea sunt esenta vietii mele. Si imi este atat de dor de toate astea… Povestea vietii mele… si nu as schimba-o cu a nimanui. Doar putin mai multa fericire mi-ar trebui. Restul este parelnicie.” Catalin Banica

„O singura data in viata mi s-a intamplat ca privind un chip sa am acea stare de deja vu. Nu am descifrat insa ca era vorba despre deja vu-ul suferintei care nu trece si nu are decat un singur leac.” Catalin Banica

„Acum sunt cu bagajul la usa pregatit in orice moment sa plec in directia in care mi se deschid zarile.” Catalin Banica

Oamenii si natiunile se inarmeaza si pregatesc continuu razboaie. Eu vorbesc despre iubire si comunicare. Cine este normal? Da… sunt nebun in normalitatea mea.

In lipsa unui om scop, a unui eveniment scop, a unei realizari scop, omul a devenit doar un consumator banal si mediocru de senzatii, emotii, mancare de la o zi la alta sau de la o luna la alta.

Atractia raului… Este surprinzator cum oamenii sunt atrasi de catastrofe, manifestari ale raului, accidente, incendii, crime etc etc etc. Daca cineva ar avea curiozitatea sa faca o evaluare ar observa ca mult mai multi oameni se bulucesc sa vada asa ceva decat sa priveasca cerul instelat sau o floare.

Eu nu ma socot un geniu. Dimpotriva! Dar nu pot sa nu remarc la majoritatea ingrijoratare a tuturor celor care comenteaza momentul, indiferent de subiectul zilei, lipsa de perspectiva, lipsa contextualizarii si determinismului in timp. A va limita doar la a comenta momentul nu inseamna decat ca va demonstrati incapacitatea de a privi in urma ca sa puteti vedea macar in linii mari ce va fi peste cativa ani. Nu ca as fi eu marele vizionar dar prea multe dintre cele care s-au intamplat eu am vorbit despre ele, ca principiu, cu unul, doi sau chiar trei ani inainte. Luati de traiti momentul si nu carecumva sa faceti recurs la memorie vreodata!!! Evident scuipati-ma pe mine iarasi ca imi dau in petec. Si de asta nu mai scriu. Nu merita sa imi murdaresc inteligenta, sensibilitatea si bunul simt. A fi doar reactiv este cea mai elocventa dovada de dresaj. Si cainele lui Pavlov era mai inteligent. Macar ala reactiona la lumina.

În categoria pamflet/social/comentarii | Lasă un comentariu

Ce rost mai are? (din ciclul „Solilocvii indecente”)

Prolog
Nu, nu caut ingrijorarea si compasiunea nimanui. M-ar jigni. Am fost intrebat de mai multe ori ce se intampla, ce este cu mine de nu mai scriu, de ce nu mai sunt sarcastic, de ce am renuntat la umor, de ce, de ce de ce. D`aia. Si cum disimularea si prefacatoria nu sunt punctul meu forte, raspund fara sa imi fie teama de ochii dati peste cap, de strambaturile din nas etc etc etc. Chiar nu sunt in situatia de a da socoteala nimanui. Sunt complet liber de orice fel de angajament si independent (chiar daca nu am ce face cu aceasta libertate si independenta) si in masura sa imi hotarasc singur viata de maine sau moartea de maine daca am chef. Nu imi este teama de moarte cum nu imi este nici de viata.

Pornind de la relatii personale si pana la nivel de realitate politica, sociala, justitie, abuzuri, excese, nepasari am spus cu mult timp inainte ceea ce urma sa se intample. Daca ar avea curiozitatea cineva sa reciteasca ceea ce scriam acum patru, trei, doi ani in urma sau un an, ar vedea si ar intelege ca descriam (in versuri dedicate, strigate sau soapte neintelese sau in pamflete si analize) ce urma sa se intample si, cu diferente de nuanta, mai intotdeauna s-a intamplat. Nu am scris inainte insa despre felul si amplitudinea in care urma sa ma afecteze personal, la nivel afectiv si emotional, si modul cum urma sa imi influenteze si sa imi modifice viata un lucru sau altul care urma sa se intample. Nu sunt chiar Nostradamus.
M-am obisnuit sa nu fiu luat in seama, sa fiu ignorat, blocat, demonizat, balacarit, nedreptatit, dusmanit, tinta a tot felul de suspiciuni fara sa ripostez si nu pentru ca nu m-ar fi dus mintea sau nu as fi avut forta (ce rost ar fi avut sa imi consum energia in lupte fara miza reala, pe care le-as fi castigat fara efort, ce glorie, satisfactie sau stima de sine mi-ar fi adus?), sa nu exist. Nu prezint interes pentru nimeni. Asa ca ce rost mai are? Sunt o multime de surse de clisee si de manipulare ca sa mai am eu loc. Si sincer sa fiu nu am ravnit la locul nimanui. Mi-am dorit numai locul meu.
M-as fi lipsit de milioane de like-uri (pe care oricum nu le-am avut) si de recunoastere pentru locul meu. Asa ca inca o data: ce rost are? Oricum oamenii, prea mare parte dintre ei, nu au nevoie sa gandeasca. Ei vor doar sa urmeze un tipar preformat, o iluzie indusa, o minciuna sau autominciuna, dulcegarii doar verbale (ca doar nu costa si nu implica cu nimic) sau manipulari grotesti.
Cuvintele (cele care imi descriau starile, sentimentele, gandurile si faptele) pe care le-am invatat eu o viata intreaga au ajuns intotdeauna la tine cu alte intelesuri si sensuri. Si atunci a trebuit sa ma omori in tine ca sa tac. Si ti-a trebuit si sa ma rastignesti chiar si dupa ce m-ai omorat. Eu nu exist. Sau hai sa nuantez: eu nu exist in felul in care mi-am dorit sa exist.
Am avut intotdeauna forta sa castig lupte in care majoritatea oamenilor nici macar nu au indraznit sa intre. Iar cine imi stie viata cat de cat stie ca nu exagerez indiferent de cat de ostil mi-ar fi. Dar am pierdut lupta cu facilul, cu superficialul, cu mediocritatea, cu egalitarismul, cu lipsa de scop, cu lipsa de motivatie, cu gratuitatea majoritatii actiunilor oamenilor.
Chiar nu am inteles niciodata de ce nu ai putut avea incredere in mine (era suficient sa analizezi faptele mele nu cuvintele), nu am inteles de ce starnesc atat de multa suspiciune si neincredere. Doar pentru ca sunt putin altfel si pentru ca nu imi este locul in rand si pentru ca fara sa fiu nesociabil sunt un singuratic? Cu cine vorbesc? Cu nimeni.
De ce nu mai scriu? Pentru ca mi-au murit cuvintele. Pentru ca mi-a obosit sufletul. Pentru ca nu mai are rost. Pentru ca nu mai am cui sa daruiesc. Pentru ca nu gasesc nicaieri un zambet de bucurie ca ma vede in afara de cei doi caini ai mei. Pentru ca nu exista nimeni care sa imi doreasca prezenta. Pentru ca imi este dor de prea multe lucruri pe care nu le mai gasesc nicaieri.
Daca nu caut eu pe unul sau altul, nimeni nu ma cauta pe mine. Si chiar daca ma frustreaza, nu fac din asta un capat de tara. Dar nu pot sa nu constat. Deci nu sunt o prezenta careia sa i se simta lipsa. Nu are nimeni nevoie de mine si de ceea ce pot si stiu si sunt eu. Este doar luciditate rece asumata. Chiar daca ma doare. Pur si simplu constat si imi intareste convingerea ca eu nu am contat real, pentru ceea ce sunt, nimic pentru nimeni niciodata. Nimeni nu a fost in situatia sa nu poata trai fara mine. Posibil ca multi dintre voi sa aveti petecul vostru pentru care sa contati. Asa ca… Vine o vreme cand trebuie sa accepti realitatea evidenta fara orgolii prostesti, chit ca iti place chit ca nu.

Epilog
Sunt doar sincer si onest ca intotdeauna, direct si lucid. Sunt puternic si greu de invins dar mi-am dorit sa nu fiu puternic doar pentru mine. Si cum nimeni nu are nevoie de mine…
Am daruit atat de mult toata viata… si cu o singura exceptie nimeni nu a pus nimic in loc. Probabil lucrurile simple pe care mi le-am dorit eu de la viata au fost „prea mult” sau nu am stiut eu sa mi le apropii.
Este vorba doar despre constiinta propriei singuratati si inutilitati. Va fericesc pe cei care nu sunteti real singuri. Eu am acceptat ca sunt destine si destine si ca suntem diferiti. Imi lipseste foarte putin ca sa fiu o veritabila bomba tonica, sa fiu fericit. Foarte putin… dar imi lipseste si nu il gasesc nicaieri acest „foarte putin”.
Nu, nu sunt cine stie ce geniu neinteles. Exact asta sustin si eu in randurile de mai sus. Doar un om ca oricare altul. Poate doar putin altfel.

În categoria pamflet/social/comentarii | Un comentariu

Irecuperabile

„Renunta si treci mai departe” fara lupta atunci cand este greu nu este niciodata o optiune pentru omul puternic.

Intelept nu este cel care gaseste justificari pentru a fugi las din fata greutatilor ci cel care gaseste cai sa invinga greutatile atunci cand nu le poate preveni.

Respectul de sine este direct proportional nu cu numarul datilor cand ai dat bir cu fugitii ci cu numarul datilor in care cazut fiind te-ai ridicat drept si ai gasit puterea sa ierti.

Sa fii femeie adevarata nu inseamna sa faci cat mai multi barbati sa te doreasca ci sa stii cum sa il iubesti pe barbatul care te iubeste in asa fel incat acesta sa fie singurul tau barbat iar el barbatul unei singure femei.

Minune nu este atunci cand un surd incepe spontan sa auda ci atunci cand cineva pentru care nu existi incepe sa te asculte.

Adultii uita prea repede adevarurile pe care le stiu copiii.

Nu te lasa impresionat/a, sedus/a de cel/cea care face totul sa straluceasca ci de cel/cea care face totul sa straluceasca pentru tine.

Iubeste omul greu de iubit nu pe cel usor de iubit. Pe acesta toata lumea poate sa il iubeasca. Dar si siguranta si stabilitatea sunt tot pe masura usurintei efortului si raspunsului.

Inteleptul nu este un sfant, un supraom, un erudit sau depozitarul a cine stie ce experiente devastatoare. Este doar un ganditor care are capacitatea sa traga onest si introspect concluzii din viata proprie si vietile celorlalti oameni.

În categoria pamflet/social/comentarii | Lasă un comentariu

Am trait prea putin

Am trait numai atunci cand am iubit si am fost iubit. In rest am murit cate putin sau mult dintr-odata. Si am trait atat de putin timp…

Jumatatea de masura lipsa nu este pesimista jumatate goala a paharului. Este masura incapacitatii de a te darui, de a iubi, de a fi plinul celuilalt pentru ca acestea nu se pot da decat masura intreaga. Pe mine m-a durut intotdeauna acea jumatate de masura lipsa pentru ca am dat masura intreaga atunci cand am dat.

În categoria pamflet/social/comentarii | Lasă un comentariu

Care este scopul?

Nu faptul ca este ignorat, uitat, neglijat, nu singuratatea din interiorul sau, nu lipsa ajutorului atunci cand a avut nevoie, nu tradarile, nu nedreptatile, nu greutatile, nu ingratitudinea (pe toate astea le poate tine in frau prin propria-i vointa si actiune) sunt in stare sa duca un caracter puternic si generos la sentimentul de neimplinire, de pustiire, de „nu are rost”, de inutilitate ci lipsa unui scop pentru care sa isi doreasca sa se faca iarasi maine.

În categoria pamflet/social/comentarii | Lasă un comentariu

Unde esti, om?

„Nu uita ca dupa orice noapte de betie urmeaza si un maine”. Honore de Balzac

De prea multe ori invocarea deformata sau neintelegerea esentei unui principiu duce extrem de usor la clisee care apoi formeaza reflexe comportamentale cu manifestari dintre cele mai imprevizibile.

Principiul lumii in continua miscare a fost deformat pana la a legifera si accepta numai versatilul. Horatiu nu a spus doar „carpe diem” ci „carpe diem, quam minimum credula postero”. Scos din context acest citat a fost preluat de societatea moderna ca principiu suprem al promovarii superficialitatii, al facilului, al negarii stabilului cu tot ceea ce poate sa derive comportamental la nivelul afectivului, emotionalului, al trairii unor placeri de moment chiar si in detrimentul stabilitatii si continuitatii din maine. Un soi de pagubos „hai sa carpim momentul si mai vedem noi ce o sa fie”. Cam asa se intampla in politica, in social, in economic si in viata individului.
„Treci mai departe” care ca principiu, ca esenta inseamna exact depasirea momentelor neplacute, nefavorabile din traseul unui demers a fost preluat si dezvoltat pana la cote alarmante in sensul abandonarii luptei, al dezvoltarii atitudinii de renuntare in fata greutatilor, in sensul multumirii cu putin si al anihilarii vointei, in sensul promovarii nepasarii.

Principiul respectarii libertatii, intimitatii, autodeterminarii, hotararii proprii si al implinirii personale este deformat atat de mult incat este promovat doar in interesul celui care il invoca. Or acest lucru nu duce la un echilibru ci la un dezechilibru relational major care ca esenta nu vrea decat sa motiveze lipsa responsabilitatii si asumarii, indeamna la renuntare la stabil pe principiul „lasa ca are balta peste” cand mult mai firesc ar fi sa nu te arunci intr-o relatie inainte de a-i evalua potentialul si inainte de a-l evalua cat mai temeinic pe celalalt si pe tine insuti in cadrul relatiei. Iarasi se promoveaza superficialitatea. Iar implicatiile din „maine” pot fi dezastruoase la nivel individual.

Principiul egalitatii oamenilor fost fortat si deformat pana a dus la egalitarism. Iar lucrul asta a dus la negarea nu numai a valorilor ci a justificat comportamentul agresiv, nedreptatea, ignorarea si chiar desfiintarea valorilor si a unui sistem de valori stabil. Iarasi este promovata superficialitatea intelectuala, emotionala, afectiva, morala. Nu, oamenii nu sunt egali in sensul nivelarii (daca ar fi asa, am fi cu totii la fel si ar nega principiul diversitatii oamenilor) ci, teoretic, egali doar in fata legii. Si a lui Dumnezeu. Dar asta nu o putem verifica. In rest oamenii nu sunt numai diferiti ci si eminamente inegali. Prin nastere si prin prezenta hazardului in modul in care se compune ADN-ul fiecarui individ.

Principiul moral al discretiei a fost deformat pana la nivelul acceptarii ca principiu al fatarniciei si disimularii. Principiul multiculturalismului a fost deformat pana la a fi justificate atentatele. Principiul binelui a fost deformat pana la acceptarea numai a binelui propriu.
De la nivelul propriilor sentimente si pana la nivelul strategiilor de dezvoltare a unei societati dar trecand prin ceea ce material inseamna viata de zi cu zi (mancare, distractii, obiecte de consum, case, masini etc etc etc), pare ca omul este indemnat pe toate caile sa desfiinteze stabilul si definitivul.
Am devenit o societate de consum cu deziderate raportate doar la nivelul lui „acum” nu numai in materie de mancare, obiecte de uz casnic ci inclusiv la nivelul trairilor, la nivelul sentimentelor. Lupta individuala si de grup pentru stabil si definitiv a fost dusa intr-un consumism frivol si superficial. Si in felul asta omul reuseste sa intre in conflict chiar cu dorintele sale intime pe care nu si le vede niciodata prinzand contur si materialitate in realitatea palpabila. Iluzie, clipa, clisee, manipularea constiintelor si sentimentelor stabile si durabile, a sufletelor, a vietilor a devenit scop in sine. Nimic nu mai este de „folosinta” indelungata iar lupta a din ce in ce mai putini oameni pentru stabil, durabil, definitiv a devenit complet inegala si nebuneasca. Suntem dresati sa fim consumatori. De la nivelul intim al sentimentelor pana la nivelul optiunilor politice si sociale.

În categoria pamflet/social/comentarii | Lasă un comentariu

Viata ca o furtuna

Furtuni care vin,
Furtuni care trec,
Furtuni ce nu mai revin,
Furtuni ma petrec,
Furtuni ce raman,
Furtuni pe care le tot aman,
Furtuni ce darama,
Furtuni ce omoara,
Furtuni ce te farama,
Furtuni aparute-ntr-o doara,
Furtuni de nisip ce usuca,
Furtuni ce nu mai vor sa se duca,
Furtuni ce se sting,
Furtuni care abia te ating,
Furtuni ce degeaba astepti,
Furtuni de minciuni printre drepti.

În categoria Poezie | Lasă un comentariu

Oameni dupa alte tipare

Merita sa plangi pentru cine stie sa iti stearga lacrimile cu o mangaiere, merita sa urli pentru cine stie sa iti opreasca urletul cu o soapta, merita sa iti daruiesti timpul atunci cand ti se daruieste timp pe masura, merita sa iti deschizi sufletul acolo unde intalnesti un suflet deschis care sa il primeasca pe al tau.

Sigur tu, oricine ai fi, ai fi pretuit si apreciat ceea ce am scris si spus eu in timp daca autorul ar fi fost un mort cu notorietate sau o vedeta a zilei. De ce crezi ca eu vreau sa te atac sau sa te jignesc pe tine? Doar pentru ca te regasesti in ceea ce scriu eu? Uite… si eu ma regasesc de foarte multe ori in ceea ce scriu eu pentru ca am curajul sa imi privesc direct in fata propriile mele pacate si greseli. Si sunt prea multe. Nu imi mai gasesc locul si scopul in lumea asta. De asta nici nu imi este teama sa mor si imi este indiferent daca se intampla. Numai sa nu doara si sa fie brusc. Intr-un anume fel am murit de foarte multe ori. Nu, nu dramatizez si nu bag in carti pentru impresia artistica. Nu ma face sa rad. Ca daca eu incep sa rad sarcastic, sigur nu iti doresti. Tu, oricine ai fi, poti sa o iei oricum. Sunt obisnuit sa fiu judecat dupa tipare care nu mi se potrivesc…

Orice ti-as spune tu oricum ai sa crezi numai ceea ce tu ai senzatia ca stii sigur. Asa ca ce rost are?

În categoria pamflet/social/comentarii | Lasă un comentariu

Posibile solilocvii ale oricarui om constient de sine

Toata viata mi-am dorit si am sperat ca intr-o zi am sa reusesc sa fiu singurul barbat al unei singure femei. Nu din obligatie, nu din prejudecata, nu din respectarea conventiilor, nu formal. Si m-am pregatit toata viata pentru acel moment care parea ca nu imi este sortit. Cand foarte tarziu am crezut ca in sfarsit se intampla…

Am constatat un lucru descurajant. Pentru ca am un limbaj ingrijit, lipsit de cliseele comunicationale, de dulcegariile gratuite care iau mintile si fac victime, foarte multi oameni, in special femeile, ma trateaza cu suspiciune, cu neincredere. Nu mai pun in discutie faptul ca nimeni nu ma cauta. Imi pare rau. Nu este vina mea ca reactionati in virtutea unor tipare. Nu imi dau voie sa fiu fatarnic si inconsistent. Si asa am pierdut prea mult timp din viata mea.

Cei mai vulnerabili oameni sunt cei care nu pot sa urasca, nu pot sa dusmaneasca, nu pot sa ignore, nu pot sa se ostilizeze si nu pot arunca cu noroi la furie. Toate astea fiind o modalitate prin care psihicul se elibereaza de tensiunile interne si prin care vinovatiile proprii sunt convertite in acuzatii in fata carora nu exista niciun fel de posibilitate de aparare.

Tu si tu si tu si chiar si tu… poate intr-o zi cand ai sa te gandesti onest la mine ai sa constati ca nu am fost atat de rau pe cat iti place sa crezi acum si ai nevoie sa crezi acum. Si poate ai sa constati ca am fost de neinlocuit. Va fi insa prea tarziu. Iti voi fi murit. Iar in acel moment, indiferent unde voi fi… eu am sa mai lacrimez inca o data. Dar te voi fi iertat de multa vreme. Asta va fi pedeapsa mea pentru tine. Si poate in felul asta o sa intelegi unde ai gresit tu fata de mine.

În categoria pamflet/social/comentarii | Lasă un comentariu

Intrebari pierdute

M-ai intrebat de mai multe ori „de ce eu?”
Acelasi lucru m-am intrebat si eu: „de ce tu?”
Si totul ne raspundea „pentru ca tu si eu”.
Acum pustietatile tac.
De foarte mult timp nu mai exista
Intrebare si raspuns.

În categoria Poezie | Lasă un comentariu