Afirm si nu pretind nimanui sa ia de bun ce spun eu despre mine. Cumva este suficient ca stiu eu ce sunt, cat si cum. Iar de confirmari nu stiu daca mai am nevoie. Cum nu am tinut niciodata sa aibe incredere in mine toata omenirea (ar fi fost chiar anormal sa fie asa, ceva ar fi fost in neregula daca ar fi fost asa) mie unul imi este suficient sa am credit din partea doar a catorva oameni care conteaza pentru mine si pentru care stiu ca si eu contez. Pana la urma asa este viata tuturor no name-ilor ca mine. Indiferent ca sunt oameni de exceptie sau nu, dincolo de faptul ca soarta a fost nedreapta sau nu nepunand in valoare asemenea exemplare umane. Asta este.
Eu stiu despre mine de exemplu ca nu sunt nici pe departe tipul de om conformist, inhibat, dominat de prejudecati sau ipocrit. Sunt departe de a fi un individ formal si cu atat mai putin un puritan. In general sunt foarte flexibil si non-conflictual, dispus oricand la gasirea unui compromis pozitiv, oricand gata sa negociez si sa armonizez pozitii si puncte de vedere prin gasirea unei baze comune de intelegere. Dincolo de toate astea am insa niste principii extrem de stabile si solide in mine, principii validate de zeci de ani de acumulari si intamplari de viata. Printre acestea si principii care se refera la educatie. La educatie in scoala, la educatie prin cultura, la educatie umana menita sa modeleze dar si sa intareasca constiitele si caracterele.
Aud foarte des in ultimul timp o melodie care, dincolo de linia melodica foarte buna si dincolo de vocea interpretei (habar nu am cine este), poate avea un caracter educativ, de fapt non-educativ mai mult decat evident. Si nu este un exemplu singular in acest ev egalitarist, egolatru si ipocrit.
Canta interpreta cu aplomb convingator: „Da mama, sunt beata/ Pentru ca numai asa il pot uita/ Si stiu ca si tu ai fost asa candva…”. Pai hai sa facem o scurta analiza educativa pe text. Nu fato, esti beata pentru ca iti place sa bei nu ca sa iti intaresti caracterul si rezistenta la greu, stiut fiind ca alcoolul nu face altceva decat sa exacerbeze starile autoconflictuale, starile depresive, starile de dezechilibru. Esti proasta? Cum sa uiti? Dimpotriva! Iti sporeste depresia. Poate doar daca te ajuti si cu ceva tras pe nas. Urmeaza in mod firesc factorul educativ familial: „Si stiu ca si tu ai fost asa candva…”. Eeeee… pai zi asa! Deci si ma-ta se imbata candva, nu? Hai ca acu mai vii de acasa. Si uite cum experienta preluata de la parinti marcheaza existenta copiilor si face din acestia luptatori de temut cu greutatile vietii. Hai ca stiu ca pot conta pe voi. Deci: ma-ta beata, tu beata si greutatile nu mai exista. Ca sa nu mai spunem nimic despre factorul educativ menit sa formeze caractere puternice ce urmeaza sa umple cimitirele cu sinucigasi in serie. Adica aia care se sinucid de macar trei ori pe saptamana. In consecinta, baga mare cu betia ca sa afle toti cei care te asculta ca asa isi rezolva problemele. Asa deprind competitia si valoarea ca sa faca fata vietii.
Evident ca nu militez pentru reluarea realismului socialist in cultura. Aia a fost o extrem de mare tampenie care se vroia optimista pentru omul nou ce urma sa apara. Si a aparut: omul nou dezechilibrat, egalitarist, egolatru, ipocrit, lipsit de vlaga, de spiritul de luptator si peste masura de mediocru si vulgar.
Asta ca tot au inceput azi scolile…