De ce nu am incredere in tine?

Hazliu… pare ca nemultumirea i-a cuprins pe foarte multi. Evident majoritatea au memorie scurta: au uitat ce au votat de fiecare data. Au uitat ca nu au votat programe ci doar personaje. Au uitat ca s-au lasat mituiti cu un kil de ulei sau o galeata rosie, galbena, portocalie, verde sau mai stiu eu ce alta culoare. Au uitat ca nu au votat alternative ci doar faptul ca s-au saturat de „astia”. Unii vor Rosia Montana, unii vor apa si aerul din Apuseni, altii vor (sau nu vor) gaze de sist, altii vor Basarabia, altii vor capul lui Motoc si cativa pur si simplu vor sa sparga lunete de masini. Doar foarte putini vor legalitate, stat de drept, normalitate. Si majoritatea au imaturitatea sa spuna ca sunt apolitici contestand in acelasi timp politicul sau segmente ale lui. Global, fara vini individuale ci numai colective. Grotesc? Ipocrit? Imatur? Prostesc? Eu pretind o mare cantitate de medicamente antiparanoia pentru toti acesti cativa romani care au trufia sa vorbeasca, fiecare (cu doar foarte mici exceptii) in numele intregului popor roman (vai cat de aiurea incepe sa sune sintagma asta printr-o prea frecventa si abuziva folosire) negand in felul asta insasi principiul pluralismului si dreptului la propria optiune. Din punctul meu de vedere esenta este in cu totul alta parte: incapacitatea si imaturitatea si lipsa de asumare a majoritatii celor nemultumiti. Vinovat nu este cel care este ales ci cel care alege. Politicul, de care sunteti atat de multi nemultumiti, este creatia voastra nu este un dat de la Dumnezeu. Ai votat un delincvent? Atunci de ce esti nemultumit? De ce nu ai stiut sa ceri partidului preferat de tine un om integru? Ai votat un primar care ti-a cumparat votul cu o promisiune si un kil de zahar? Atunci nu ai dreptul sa fii nemultumit de el acum. Ai stat acasa scarbit de ceea ce se intampla in jurul tau? Atunci nu ai niciun drept moral sa protestezi acum cand lipsa ta de la vot a lasat raul sa se produca de fiecare data. OK. Fie… da-ti in petec si ia-ti portia de urlat gutural la luna. Tu, protestatarul lu`peste, ai facut posibile regulile strambe. TU esti primul care ar trebui sa iti faci mea culpa. Sau mai bine sepuku. Macar in felul asta nu ar mai avea cine sa voteze minciuna, ipocrizia, coruptia, marlania, lipsa de valoare. Sau poate te trezesti si incepi sa gandesti. Dar cred ca iti este cam prea greu. Asa ca da-i mai departe cu exaltarea ilegala pretinzand tot felul de chestii de importanta secundara. Nici macar nu stii ce te nemultumeste.

Acest articol a fost publicat în pamflet/social/comentarii. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *