Intre „ce mi-ar placea sa fac”, „ce trebuie sa fac” si „ce este cel mai potrivit sa fac”

De prea multe ori mediul inconjurator devine mediu imprejmuitor, mediu impresurator care exceleaza prin actiune de limitare, actiune chiar opresiva asupra individului. Iar transformarea asta se datoreaza in primul rand oamenilor. Incercuiti de minciuna, incercuiti de incompetenta, impresurati de fatarnicie, inconjurati din toate partile de mizeria care se intinde ca o iedera ce otraveste tot ce acopera. Valoarea nu mai poate sa iasa la suprafata, bunacredinta se sufoca sub greutatea imposturii, copiii si tinerii isi cufunda voluptos neputinta, lipsa de educatie si curaj in egalitarismul cenusiu al cautarilor vinovatiilor colective.
Cu numai cateva zile in urma am auzit si vazut stupefiat trei nulitati din noua generatie de politicieni (parlamentarii Rizea si Gust si europarlamentarul Ivan) obiectivand normalitatea minciunii si a aburelilor electorale. Am crezut ca urmaresc un vodevil, execrabil regizat, in momentul in care spuneau ca nu mai trebuie sa luam in seama promisiunile si afirmatiile cu care au reusit sa inlocuiasca un guvern si sa castige alegerile parlamentare. Cu alte cuvinte, apelau la lipsa de memorie colectiva. Legitimarea minciunii si manipularii electorale a devenit firescul (recunoscut de altfel de cei trei) actiunii politice. Iar daca cei trei si-au permis sa afirme public acest lucru, inseamna ca asta este noul cuvant de ordine al politicienilor USL: “asa este, am mintit, dar stiti si voi ca asa se face in perioadele electorale”. Ba Rizea zambea amuzat cand spunea lucrurile astea ca si cand ar fi facut o sotie de copil prost crescut si razgaiat care stie ca i se trece orice cu vederea. Cinism? Aroganta? Prostie? Iar cetateanului sufocat, agresat, mintit, barjocorit i se pare normal. Continua sa ii aduleze, sa ii aplaude, sa ii voteze, sa ii caineze atunci cand sunt taxati de presa sau de unii contemporani fara voie ai acestor exemple de involutie ale lui homo sapiens.
O firma face plata unui debit fiscal pe data de 16 septembrie, pe data de 15 octombrie aceeasi valoare este oprita din contul de trezorerie al firmei pe motiv de neplata, iar pe data de 21 octombrie firma in cauza este anuntata ca urmeaza sa i se blocheze conturile pentru suma platita cu mai bine de o luna inainte. Pe cuvant ca pot demonstra cu dovezi afirmatia mea. Presupun ca din banii aia, cativa salariati ai fiscului si-au luat salariile. Si atunci de ce unii angajati ai fiscului nu isi fac treaba pentru care sunt platiti?
O mana de tineri au proasta inspiratie sa vorbeasca in numele tuturor cetatenilor tineri (cei intre 16 si 35 de ani sunt cateva milioane iar in numele lor vorbesc cateva zeci de mii, maxim) protestand in strada (protejati de jandarmi si cu antemergatori care sa le deschida drumul) pe coordonatele impuse de guvernanti, prin manipulare. Cand insa lozincile se indreapta impotriva guvernului, jandarmii si guvernantii isi aduc aminte ca protestele se desfasoara ilegal. In momentul ala intamplarea face sa apara un incident violent (ca sa vezi ce coincidenta!) care motiveaza (de ce mai era nevoie de o motivatie cand cauza era cat se poate de clara?) interventia in sensul reprimarii protestelor. Nu, nu povestesc ci rememorez exact ceea ce am scris in prima zi de protest. Evident vitejii protestatari incep sa constientizeze frica. Pai mai copii… Noi, cei pe care voi ii nesocotiti, ii dispretuiti acum si ii considerati dusmanii vostri, batrani decrepiti, ne-am luat portia de gloante si batai fara sa ni se faca frica. Pe voi, viteji din vorbe, va inspaimanta chiar si numai prezenta jandarmilor in strada atunci cand nu mai sunt dispusi sa va protejeze. Noi i-am infruntat pe toti si o facem si acum. Incepand cu represaliile din decembrie si continuand cu nenorocitul de Cosma. Voi credeti ca le stiti pe toate dar nu ati invatat nici macar primele lectii din ceea ce inseamna manipulare.
In timpul asta cateva zeci de oameni protesteaza, legal, in sprijinul respectarii legalitatii si statului de drept. Nimeni nu ii ia in seama. Doar jandarmii sunt cu ochii pe ei vanand orice element de desfasurare nelegal.
In asemenea climat alienat firescul normalitatii instinctului de conservare ar trebui sa ma faca sa imi spun: “De fapt cine sunt eu sa imi spun parerea? Mie nici macar nu imi mai foloseste. Baietii mei au crescut suficient de drept ca sa am certitudinea ca vor sti sa isi construiasca propriile lor vieti asa cum si le vor ei. Si sa si le si triasca.”. Probabil tacerea combinata cu sarcasmul mi-ar mentine tonusul mult mai ridicat decat daca ma implic in viermuiala asta fara inceput si fara sfarsit. Oricum, sigur fara cap si coada. Ca despre rational nici nu mai incape vorba. Numai ca atunci cand iti traiesti viata intr-o continua alergatura dezordonata intre “ce mi-ar placea sa fac”, “ce este mai potrivit sa fac” si “ce trebuie sa fac”, eu am ales sa ies din rand si sa tin capul sus. Nu vreau sa fiu nimeni altcineva decat sunt si ma incapatanez sa fiu o individualitate distincta. Tu ce ai de gand sa faci cu viata ta? Oricine ai fi, orice optiuni ai avea, orice varsta ai, eu inca vreau sa ne vorbim. Deschis, onest, acceptandu-ne unul pe celalat ca parti ale aceluiasi intreg: Romania. Mizeria, minciuna, fatarnicia, impostura ne limiteaza, ne acopera pe amandoi la fel. Eu am vazut care este cauza. Tu?