Omul… un orizont infundat

Ultimii 25 de ani, urmare fireasca a altor zeci si sute de ani, pe noi oamenii ne-au dezumanizat, ne-au amputat umanitatea din noi, ne-au deformat AND-ul individual si colectiv. Ne-ar trebui cateva generatii pentru a putea reveni la conditia de vietati superioare interesate de umanul din sine si din ceilalti. Avem extrem de multe de facut pana sa (re)invatam normalitatea. Va trebui sa invatam zambetul. Va trebui sa invatam imbratisarea. Va trebui sa invatam privirea senina. Va trebui sa invatam compasiunea. Va trebui sa invatam iubirea. Va trebui sa invatam toleranta. Va trebui sa invatam munca. Va trebui sa invatam sa vedem cerul albastru. Va trebui sa invatam verdele primaverii. Va trebui sa invatam zborul. Va trebui sa invatam sa ne fie dor. Va trebui sa invatam mirosurile. Va trebui sa invatam culorile. Va trebui sa invatam vantul. Va trebui sa invatam ploaia. Toate astea si inca extrem de multe altele, daca le-am invata, ne-ar ajuta sa invatam sa fim oameni. Cum insa mizeria, lacomia, aroganta prosteasca, parvenitismul, ipocrizia, lipsa reperelor si lipsa criteriilor valorice sanatoase care sa ne fereasca de viciul egalitarismului si etatismului nivelator pare sa fi pus stapanire pe individul generic, unica perspectiva ramane pravalirea intr-un veac al obscurantismului, al consumismului si al trairismului lipsit de miza.
Invidizi de o mediocritate grotesca isi dedica vietile in exclusivitate stapanirii si tutelarii altor indivizi de o lipsa a constiintei de sine complet descurajanta.
Intr-un ev al parvenitismului si al saraciei in aceeasi masura, etalonul pare sa fi devenit animalizarea individului generic, imbuibarea si parasirea conditiei umane, in masuri egale.
Prea putin interesati de ceea ce am putea deveni si mult mai interesati de ceea ce vrem sa parem ca suntem, noi oamenii am uitat sa privim catre ceilalti oameni si in aceeasi masura sa privim onest in noi insine. In felul asta zi de zi, secunda de secunda ne sporim singuratatile si fara sa ne dam seama le transformam in solitudini in care si din care nu mai are cum sa razbata solidaritatea, generozitatea si vietile celorlalti oameni. Tot felul de nevolnici orgoliosi iti construiesc existentele numai pe o vanitoasa notorietate nemeritata care nu are absolut nimic in comun cu autoritatea si valoarea si cu atat mai putin cu meritul ci doar cu nevoia bolnava a celorlalti de a ridica osanale si cu nevoia bolnava a celui fara valoare de a avea fani visceralizati. Iar lucrul asta se intampla de la vladica din fruntea tarii pana la opinca ce detine un blog, un cont sau chiar si numai gandul secret ca i-ar placea sa fie adulat, periat, proslavit. In felul asta nobletea valorii este inlocuita cu vulgaritatea desantata a parvenitismului si arivismului semidoctilor. Valorii nu ii mai ramane altceva de facut decat sa taca si sa priveasca stramb la viermuiala browniana ce napadeste ca o vascozitate noroioasa absolut tot ce este curat inca. Pana cand?