Prima parte. Adica aia teoretica
Nu am vrut sa scriu zilele astea despre ceea ce urmeaza sa scriu pentru ca am considerat ca nu este momentul sa ma dau eu rotund si sa demobilizez pe cineva cu atat mai mult cu cat in una dintre cele doua seri am iesit si eu. Numai in una pentru ca mi-a fost suficient sa ma lamuresc ce se intampla. Nu, nu am sa ma refer la cei care participa la aceste miscari, fie ei copii bine intentionati fie oportunisti fie infiltrati. M-as bucura ca acesti copii sa deprinda gustul protestului, sa nu le fie macar lor frica daca cei dinaintea lor au purtat in izmene o frica parca ancestrala.
Ceea ce se intampla nu este revolutie. Orice revolutie are un program foarte bine definit si un grup de initiativa, niste conducatori, macar formali, foarte bine individualizati. Asa ca nu mai folositi substantivul asta. Este impropriu, este prea pretentios. Si atunci ce este?
Din punctul meu de vedere ceea ce se intampla este o forma de extrovertire a neimplinirilor individuale, neimpliniri datorate fie mediului exterior individului fie incapacitatii proprii de a se adapta sau de a face fata adversitatilor mediului prin initiativa, prin vointa, prin actiune asumata. Pentru multi o oportunitate sa iasa in fata folosindu-se de forta grupului si nu de forta proprie. Problema este ca toate aceste nemultumiri sunt neconstientizate ca atare in timp si in consecinta neasumate. Pentru ca a te revolta doar in momentul in care te poti lipi la un grup mare, deci cumva fara o personalitate bine definita dar si cu o responsabilitate disipata si nu incercand sa creezi un grup de revoltati constienti de revolta lor este o dovada de incapacitate de a-ti asuma propriile nemultumiri sau de lasitate. Sunt sigur ca majoritatea celor care acum sunt revoltati au lipsit de la vot. Evident mi se poate spune ca oricum nu ar fi avut pe cine vota pentru ca partidele propun numai nume indezirabile. Complet de acord. Numai ca legea da voie la o multime de forme de asociere, exista institutia petitiei, exista o multime de nuclee de oameni constienti de sine care isi manifesta in mod constant nemultumirea in spatiul public. Si daca tot nu este in stare societatea sa creeze o revolutie, de catifea, culturala sau a chefliilor, atunci revoltatii recurg la aceasta forma haotica ce are o singura finalitate: se stinge in derizoriu sau este intretinuta si directionata pentru a fi folosita de cei care stiu sa o faca.
Partea a doua
Specificul oricarui climat egalitarist este acela ca toti indivizii sunt atat de avizi de recunoastere incat ar fi in stare sa il nege si pe Dumnezeu si sa se socoteasca fiecare mai bun decat el daca le-ar iesi in cale si s-ar oferi nu neaparat sa conduca masa aceea de oameni revoltati ci doar sa ii indrume. Pana si cei mai rasariti sunt dominati de sindromul mediocritatii nefiind in stare sa iasa in fata si sa spuna raspicat „eu sunt bun si pot sa va conduc”. Sub masca ipocrita a respectarii vointei majoritatii sunt mancati pe interior de un dispret suveran pentru toti ceilalti. Dar nu vor rata nici cea mai mica ocazie sa calce pe cadavre ca sa iasa arivist in fata. Or si masa mediocrilor si grupul rasaritilor mediocri nu fac decat sa deformeze nu numai esenta unei revolte inca incomplet cristalizata ca actiune dar toti acestia reusesc sa deturneze si sa deformeze caracterele inca neformate, curate si pline de nevoia reala de schimbare si nu de revansa.
Problema este ca in acest climat ajung sa iasa in fata si sa fie urmati in prima faza iar ulterior contestati nu valorile autentice, caracterele autentice ci exact pseudovalorile si caracterele indoielnice care au suficienta forta bruta (gura multa sau muschi sau sustinerea unui grup de presiune) care reusesc sa ii faca pe ceilalti sa ii urmeze prin demonstratie de forta. Este momentul in care revolta se sparge in doua sau mai multe grupuri buna parte dintre participanti pur si simplu renuntand la revolta pentru ca nu isi gasesc locul, nu se mai regasesc, nu isi vad rostul. De cele mai multe ori pleaca exact valorile autentice constiente ca nu au forta necesara (nici nu ar avea cum) sa se impuna in fata fortei brute si directiei in care se indreapta majoritatea. Este momentul in care revolta se transforma in miscare anarhica haotica.
Revolta unitara initiala care ii scosese pe toti in strada se transforma in miscari de grup cu scopuri diverse sau chiar divergente. Teoretizez de pe margine? Nu! Am fost in mijlocul tuturor marilor revolte din ultimii 26 de ani. Mari prin miza lor nu neaparat prin numarul participantilor. Iar asta este momentul cel mai propice denaturarilor, deformarilor, deturnarilor si manipularilor din exterior in scopul folosirii revoltei in alte directii decat cele de la care pornise revolta. Este momentul in care „sistemul” se impune iar un (asta sau unul oarecare) Iohannis ii sparge si mai mult pe protestatari chemand, chipurile, la consultari reprezentantii acestora. Care reprezentanti? Ca doar ce am vazut ca sunt deja extrem de multe grupuri ca sa nu mai vorbim despre cei care se reprezinta doar pe sine. Dincolo de actiunea de imagine (cum adica sa afli ce vrea strada? pai nu este evident din ceea ce striga sau ceea ce scrie pe diverse foi de hartie, panouri sau bennere?), are un scop bine definit. Fie vrea sa indrepte totul spre o forma de tiranie si se foloseste de revolta ca sa aibe o motivatie pentru ceea ce urmeaza sa faca fie este prost blana facand jocul „sistemului” fara sa isi dea seama. Sau pur si simplu si el la randul lui este doar o papusa de paie manipulat si tinut in lesa. Sub control. Captiv din cauza propriilor vise mediocre de marire nejustificate de nimic din individualitatea proprie.
Golgota romaneasca este un drum in cerc.
Partea a treia
Cata frunza, cata iarba… ma rog gurile rele spun ca mai putin decat aia 7,5 milioane devenite proverbiale deja. Deci nu ar fi legitimi. Cert este ca s-au (ne-am) adunat in diverse piete, piatete sau itinerant pe strazi dupa cum a vrut muschiul unui conducator de conjunctura, unui infiltrat sau unui echipaj de politie cu misiune clara ca un caine ciobanesc ce nu lasa oastea de stransura sa se duca pe unde vor oile ci numai pe unde s-a primit ordin de la comenduire sa fie vazuti revoltatii.
In conditiile astea imi aduc aminte cum cu ceva vreme in urma cineva afirma cu putere de dogma ca in luna noiembrie guvernul Ponta va cadea sigur. Mai sa fie! Coincidenta? Providenta? Sau…? Cert este ca asa ca la o comanda nevazuta ca un soi de hipnoza colectiva neintalnita decat cu aproape 26 de ani in urma protestatarii se strang palcuri palcuri si decreteaza abrupt: rivolutie. Vrem sa… mmmm… aaaa…. Ma rog… pur si simplu vrem. Mai vedem noi pe parcurs ce vrem.
In timpul asta mortile alea absurde si inutile cresc ca numar iar in culise incep sa se definitiveze detaliile. Mutenie peste tot. Nu se aud in toata media decat strigatele celor cateva zeci de mii de ostatici in paradigma revoltei.
Iar mortii tac sub lacrimile celor care mai au forta sa ii planga.
Incepe daciada politica. Intai este demis pionul ajuns intamplator clovn peste reclamatiile consumatorilor iar acesta multumeste spasit si cu pioasa si vesnica recunostinta ca a fost pedepsit pe nedrept. Deja scenariul incepe sa semene. In cele din urma decoleaza pe de acoperis si primul plagiator al tarii direct in demisie. Machea! A fost sacrificata tura sistemului imbolnavita precipitat de tuberculoza cauzata de aerul rarefiat al atmosferei intoxicate ce se revarsa din abundenta peste strazi, piete si piatete din cele mai rarefiate inaltimi. Regina sluta cu girofar, pardon, generalul insa ramane pe pozitie pana reuseste sa resusciteze cu ATI-ul mobil un vechi zombi si il pune ministru peste interioare. Umbrele incep sa fie vizibile si sa arate indirect cam ce vor. Strada pana atunci lasata sa zburde in perimetru limitat ca intr-o rezervatie cu zimbri, bizoni si ciudatenii de pe alta planeta incepe sa fie penetrata pervers, consistent si temeinic de tot felul de organe descinse direct din stremeleacul invartosat al teatrului cu papusi.
Iar mortii tot cresc in gemete spre ceruri in timp ce BOR-ul in sevraj le interzice periplul catre cele sfinte pe motiv de satanisti. Asta chiar ca a fost o deturnare a atentiei magistrala. Blasfemia prinde si visceralizeaza piata. Dumnezeu pare sa joace in picioare si bruma de dumnezeire existenta in mod firesc in oameni.
Papusi si papusari fac planuri. Numai ca cei de pe urma chiar stiu ce fac si trec la mutarea urmatoare. In timpul asta CPUN-ul nocturn ca o plimbare terapeutica (ce are menirea sa mentina delirul) pe strazi face si desface guverne, propune ministri si inrameaza vise. Nimeni nu stie inca daca va fi un guvern cu 30 000, 50 000 sau mai bine cu 100 000 de mii de ministri ca sa fie toata lumea indestulata si rudele bine merci pana la moartea la care inca nimeni nu gandeste.
La moarte gandesc numai rudele si apropiatii care plang si nu se mai pot opri.
ONG-urile bine platite, cele care inca spera la plata si cele naive sunt reactivate ca atotstiutoare si, intr-o felatie mahmura, mimeaza ca se trezesc din betia perspectivei la care spera vinovat in taina de multa vreme ca la un vis erotic niciodata cu finalizare.
Regele nebun zambeste ficusian in barba facand cu ochiul reginei si pentru prima oara reuseste sa articuleze cateva cuvinte. Toata lumea este in delir: vor fi invitati la palat. Motivul fiind acela ca vrea sa se consulte democratic cu strada asupra treburilor tarii. Dintr-odata imaginea din oglinda pe care i-o tin slujitorii in permanenta reflecta o statura pana la stele. In taina sunt chemati menestrelii sa ii compuna ode. Confunda insa frunzele morcovului pe care papusarii i-l baga adanc pana in duoden cu frunzele de dafin menite sa ii impodobeasca fruntea in dosul careia neuronii nu mai zumzaie de multa vreme decat atunci cand stiu ca vor fi dusi in concediu. Ocazia este perfecta pentru imagine si este exact pavajul catre visele de marire despotica ce i-o da perspectiva incropirii unei motivatii constitutionale prin intermediul careia anuleaza tot. Ceva in genul loviturii de palat parlamentar de acum cativa ani dar de data asta mutata in incinta palatului rosului vopsit al regelui nebun. La intalnirea cu el toata lumea zambeste pravoslavnic ca niste soldatei de plumb topiti de caldura atentiei prezidentiale. La despartirea fara lacrimi (lacrimile sunt doar in sufletele celor care inca mor si nu mai au glasul sa ceara dreptate) cocoseii turmentati pleaca juisand sterp pe caldaram iar regele de mucava isi freaca satisfacut labele picioarelor masura 52 (pentru celelalte labe folosindu-se de plecaciunile si acum adormite ale slujitorilor sai instruiti la scoala privata a lui Iago). In divina-i prefacatorie a mai obtinut o amanare (mai au cu totii de facut cateva mutari si au nevoie de timp) important fiind ca au dat iluzia strazii ca au intalnit mana cereasca pogorata pe Pamant. Hoardele politice deja au fost puse cu botul pe alte labe facute la vremea lor. Asa ca mai au papusarii un singur parleaz: Constitutia.
Iar mortii se tot duc in numar tot mai mare si nu vad jos decat acelasi si acelasi spectacol pentru dezaxati, exaltati, revoltati, mutanti si nevinovati.
Doamne… ai grija de drumul sufletelor lor. Noi aici pe Pamant suntem pentru multa vreme sclavii jocului hipnotic al ielelor. Acum 26 de ani am intrebat: la ce v-a folosit? Azi intreb la fel: la ce va folosesc mortile? Oricum intr-o zi si voi veti avea parte de una. Sau ati uitat?
Sa nu ziceti ca nu v-am zis. Chiar daca nu ati inteles nimic.