Tropaie vrand sa para barbati, necheaza boncaluind din testicule sterpe doar pentru ca multele glasuri flamande raspund la comenzi venite din umbra. Discursuri varsate-n pacatul minciunii invaluie praful ce bantuie-n creieri iara sarutul de Iuda ce-si leapada tara se zbate in ranjet ce insoteste triumful din vise meschine. Scandeaza carlanii cu boturi in iesle in timp ce-n copite, cadentat, pravalesc invective invelite-n promisiuni fara sfarsit.
Multimile stirbe ranjid fara rost se-ndreapta docile in locuri pustii, pustiite `nainte de altii mai breji, stiuti nedoveditii si ei fara glie.
Manjii avizi de-o noua descalecare facuta sa schimbe o herghelie cu alta, neaga negand chiar negarea si-si striga frustraea ratacita intre venin si neasumare. Urla pareri in directii o mie iara inchipuiti armasari rapciugosi se-nfoaie-n dezbateri pline de mandretea a ceeea ce ar fi putut fi daca nu ar fi ceea ce sunt. Oglinzile sparte in vorbe televizate arata inmiite slutite nimfe superbe, razboinice chipuri castrate de nevoia de audienta.
Este clar, da? Nu? Bine… hai sa o luam in alt fel. De fapt de ce? Cand toata lumea traieste si moare cu convingerea ca fiecare in parte are singura dreptate, rostul dezbaterii, rostul protestului, rostul fiintarii este exact rostul lemnului raportat la o colonie de termite care nu constientizeaza ca lemnul cu pricina ii este unic punct de sprijin, unic suport colectiv, unic ultim refugiu. Pe principiul unei crengi aflate deasupra unei prapastii.
Pana la urma care este diferenta intre moartea de batranete a lui Stefan cel Mare, moartea prin boala descapatanarii a lui Mihai Viteazul si moartea prin explozie produsa din prea multa umflare de sine? Niciuna, in perspectiva timpului. Esentiala prin perspectiva urmarilor. Empatia urii declansata, exhibata iresponsabil in fata hoardelor deznadajduite nu face decat sa ne duca atentia doar cat de la un eveniment minor la altul. Ce rost ar mai avea sa facem si lucruri temeinice care sa ne zambeasca peste ani atat timp cat teribilismul, ca forma de manifestare a unei nimicnicii fara miza ne duce in nihilismul superb al lipsei de perspectiva?
Nici acum nu este clar? Hmmm… Bine… Hai si mai simplu. In momentul in care te doare capul, fie te duci sa te culci (ca oricum pare ca nu vrei decat sa dormi ca sa poti naste toti avortonii astia in timpul somnului), fie iei un hap (inca unul pentru ca se pare ca nu te-ai saturat de hapuri atatea zeci de ani) care sa iti domoleasca putin nevoia de a te vaicari. Oricum la cauze nu te duce mintea sa mergi. Iar cauza ar fi regulile strambe insusite de tine cu resemnare mioritica sau manie fratricida, cauza este in tine si nu in cel votat prosteste de tine. Asa ca, pe principiul “who is the bitch now?”, te-as intreba: cine este carlanul? Ha?