Capitalismul in criza?

 

Nu sunt cel mai in masura sa emit judecati cu caracter definitiv despre evolutia societatii omenesti dar asta nu ma impiedica sa incerc sa inteleg lucrurile si sa am o parere.
Este evident (si nu trebuie sa fii specialist in istoria civilizatiilor, in istorie sau in sociologie ci trebuie sa ai doar o oarecare instructie formata cu temenicie, prin studiu) ca toate tipurile de organizare sociala, incepand cu tribul si ginta, au creat o oligarhie autarhica al carei singur scop a devenit conservarea pozitiilor ei si nu dezvoltarea in general. Si cum lucrul asta nu a fost posibil numai prin forta, societatile, in special cele socialiste si capitaliste (o vreme evoluand in paralel) au fost nevoite sa dezvolte tehnici eficiente de manipulare si destructurare a manifestarilor de opozitie. De remarcat ca politicile de forta au fost si sunt eficiente doar in societatile cu un nivel scazut al nivelului de trai, cu un nivel scazut de instructie, cu un nivel scazut de informare, elemente care, impreuna, conduc la o prezenta aproape paralizanta (socialmente vorbind) a sentimentului de frica, de nesiguranta, de dependenta de oligarhia existenta, facand in acest fel mult mai usoara actiunea de destructurare a oricarei forme de impotrivire sociala.
Socialismul, nascut dintr-o utopie (sau doar dintr-o nevoie bolnava a exponentilor lui de a deveni factori de putere inlocuind un alt factor de putere dar si ca efect direct al opresiunii generate de nevoia de mentinere la putere a oligarhiei capitaliste) si continuat apoi cu o utopie si mai mare, comunismul, niciodata posibile si cu atat mai putin realizabile, au generat o societate a carei constanta era un minim posibil de elemente de subzistenta si nimic mai mult de atat. Actiunea individului nu trebuia sa fie subordonata binelui general, asa cum dezinformarea ideologica sustinea, ci trebuia sa sustina o dictatura a unei oligarhii in numele unei majoritati profesionale, ceea ce nu avea nimic in comun cu dezvoltarea si obiectivarea individului. Numai ca in felul asta nu a facut decat sa isi nege propriile principii declarate ipocrit prin propaganda, indoctrinare si intoxicare. Si cum, in virtutea principiului asigurarii minimului necesar, accesul la informatie era drastic restrictionat, principala forma de mentinere la putere a oligarhiei sistemului era doar dezvoltarea sentimentului de teama, de represiune inexorabila, de insecuritate pentru existenta individului si a familiei lui, dublat totul cu o intoxicare ideologica (fapt ce a dus la o pervertire a mintii individului pana la indoctrinare depersonalizanta) extrem de agresiva. Numai ca nevoia de mai multa putere, politica dar si economica, a dus la generarea unei intelectualitati tehnice de care sistemul a inceput, incet incet, sa fie dependent. Paradoxal sau nu, aceasta intelectualitate tehnica (rezultanta unui sistem de invatamant care trebuia sa tina pasul cu nevoile economice) a fost factorul care a generat, in cele din urma, negarea sistemului. Iar sistemul nu era pregatit sa manipuleze pe masura educatiei si instructiei si informarii la care acestia ajunsesera.
Capitalismul (generator indirect al conceptiilor egalitariste ale socialismului), dezvoltat o perioada de timp in paralel cu socialismul, datorita dispersarii intereselor economice si financiare intr-un numar mai mare de indivizi apartenenti la oligarhia proprie, se vede nevoit sa dezvolte tehnici de manipulare tocmai pentru a nu se ajunge la represiune si in felul asta sa isi nege propriile principii declarate: legalitate, egalitatea sanselor, ocrotirea proprietatii, bunastarea individului. Principii cu nimic mai false si pline de ipocrizie, de altfel, ca si in cazul societatii socialiste, pentru ca toate acestea nu aveau decat rolul sa conserve pozitiile privilegiate ale oligarhiei temeinic formate. Insasi ratiunea de a fi a capitalismului a generat chiar accesul mai facil la educatie, la informare, la instructie, Iar in felul asta individul devine mai greu manipulabil, mai greu de stapanit si anihilat prin opresiune directa transformandu-l in acest fel in cetatean constient de sine interesat de respectarea legalitatii, egalitatea sanselor, dezvoltarea sa si a proprietatii sale, iar dezvoltarea tehnologiilor globalizeaza legatura dintre indivizi. In atare situatie oligarhiile capitaliste zonale (intrepatrundere a politicului, economicului, finatelor), din nevoia de mai multa putere economica si financiara, se globalizeaza si ele. Corporatismul inlocuieste initiativa si antreprenoriatul individual sau de grup (dar devine si frana in calea acestora) iar identificarea si individualizarea “raului” devine imposibila dincolo de cei aflati in pozitii vizibile, de executanti (management). Iar in situatia asta concentrarea capitalului naste posibilitati valorice mult mai mari, perverse si rafinate alocate manipularii si intoxicarii palierului civic din societate. Numai ca nevoia de libertate si participare a cetateanului la actiunile de justitie sociala il fac pe acesta (profitand si de slabiciunile sistemului ca rezultanta a propriilor principii) sa se manifeste deschis, neingradit, de multe ori discretionar. Pare ca s-a deschis drumul distrugerii. Iar in situatia asta, daca nu sunt gasite caile de armonizare a intereselor legitime ale cetateanului cu interesele oligarhiilor generate de globalizare, ne asteapta negura autonegarii. Sau poate ne indreptam catre altceva iar criza capitalismului este doar o etapa obiectiva. Revoltele din ce in ce mai multe si agresive din lumea civilizata (mai putin SUA; astia se pare ca sunt in plin capitalism socialist iar oligarhia le este atat de bine pazita incat au reusit sa isi transforme cetatenii in robotei cuminti) pare ca revendica impunerea principiilor democratiei participative. Se inchide cercul democratiei ateniene sau ne indreptam catre o alta etapa?

Acest articol a fost publicat în pamflet/social/comentarii. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *