Civilizatia urii: de la cultul personalitatii la cultura mediocritatii

Una dintre scrierile mele anterioare a starnit un comentariu care in prima faza m-a iritat dar care, ulterior, m-a facut sa meditez inca o data, cu tristete si ingrijorare, la conditia umana  si sa reiau tema civilizatiei urii abordata de mai multe ori in anii din urma.  Ma ingrijoreaza faptul ca in locul competitiei lumea este guvernata si miscata haotic de catre ura. Nu o ura motivata de ceva anume ci o ura viscerala al carei mecanism de declansare nu are nevoie de cunoastere, de analiza sau de elemente factuale. Imi scrie neispravitul cu pricina: “Mai nenorocitule!, tu ai impresia ca toti suntem prosti? Ce o aburesti tu cu firmele tale de cacat, ce traieste din bani publici….. basescu este cel mai nenorocit reprezentant al cetatii din toate timpurile. Hai sictir!”. Ma cunoaste individul asta? Stie cum ma descurc eu? Stie ce fac si cum sunt eu? Imi stie valoarea sau capacitatea intelectuala? Categoric nu! Si cu toate astea ma uraste. Confuz si nesistematizat, amestecand aproape patologic planurile si elementele discursive, regulile gramaticale si logica discursului. Dar in momentul in care mi-a scris, m-a urat sincer, cu toata fiinta. Evident ca ura lui amputata nu are curajul sa se manifeste prin actiune. Nu a raspuns “invitatiei” mele transante sa ne intalnim fata in fata sa ne “lamurim”. Dar in interioritatea lui, totul este ura. Nu pun la socoteala faptul ca ura nu are nevoie de cunoasterea regulilor gramaticale ca sa se poata manifesta. Pun in balanta doar faptul ca uraste fara sa stie pe cine si de ce. Pun in balanta doar faptul ca ura a devenit un mod de a trai, de obiectivare a existentelor individuale. Ii uram pe unguri, pe romani, pe Plesu, pe Ponta, pe Basescu, pe Banica, pe noi insine. Uram propria mediocritate neconstientizata si neasumata. Si pentru ca nu suntem in stare sa ne asumam mediocritatea, facem pe dracu in patru sa nivelam totul in constiintele noastre. In felul asta transformam egalitatea in fata legii si egalitatea de sanse in egalitate valorica, in egalitate intelectuala, in egalitate volitiva. Devenim chiar egalii lui Dumnezeu. In mintea fiecaruia, toata lumea poate absolut tot ceea ce toti ceilalti fac. Numai ca propria mediocritate ne impiedica continuu sa intram in competitie. Este mult mai la indemana mediocrului sa nege, sa urasca tot ceea ce nu este el insusi, fara sa incerce analiza, argumentul, prognoza si actiunea. Iar in felul asta ajungem la concluzia ca nu exista repere in afara noastra. Fapt care ne permite, si ne obliga in acelasi timp, sa negam tot ceea ce ne-ar putea periclita conditia de mediocritate aroganta in care ne complacem fara sa facem nimic sa iesim din ea. Doar sa uram…
Stimulata zeci de ani de acel pagubos “ba, tu stii cine sunt eu?”, afirmatie devenita politica de partid si de stat, atitudinea nivelatoare dar in acelasi timp aroganta, a facut pasul catre “cel mai tare din parcare” al mediocrului care se socoteste nu egalul oricui ci buricul pamantului, aflat deasupra tuturor, individ care are dreptul sa nege pe oricine si orice si care este gata oricand sa improaste cu noroi absolut orice este de natura, prin reflectare chiar si in apele tulburi ale mintilor destructurate, sa ii distruga imaginea grandomana despre sine. Educati fiind in spiritual lui “toti suntem la fel” nu facem decat sa ducem conceptul de egalitate in derizoriul egalitarismului al carui element esential este mediocritatea agresiva. Iar mediocritatea nu are nevoie de valori, de repere, de iubire. Mediocritatea are nevoie doar de ura ca sa se poata obiectiva pe sine. “Uraste, uraste, uraste, uraste!” a inlocuit tot ceea ce poate sa insemne competitie, valoare, merit, analiza, documentare, argument, instructie, educatie, gand, actiune constructiva.
Si cum “ce naste din pisica, tot soareci mananca”, mediocritatea nu poate sa nasca decat mediocritate. Stimulata intens de diverse “personalitati” excesiv mediocre, pe diverse canale media, mediocritatea dantuie glorioasa, agresiva, autosuficienta de 20 de ani in absolut toate palierele societatii: politic, administratie, economie, finante, institutii ale statului, institutii de control sau reglementare, sport, cultura, media. O daaa… Este atat de vizibila in media!!! Totul in slujba mediocritatii. Fiecare-i cel mai tare din parcare. Din ce in ce mai rar pot sa vad si sa aud un plin de respect “dau cu basca de pamant in fata ta”. Drept este ca numai oamenii foarte inteligenti sunt in stare sa recunoasca si sa accepte un alt om inteligent. Un om doar inteligent se va crede singurul inteligent. Mediocrul ii socoteste, pe toti ceilalti, prosti. Asa ca nu avem de ce sa ne miram ca avem CAN-ul pe care il avem, sa nu ne miram ca avem guvernele pe care le-am avut si le avem, sa nu ne miram ca avem, majoritar, politicienii pe care i-am avut si ii avem. Cu totii sunt creatia mediocritatii. Si pentru ca sunt nascuti din mediocritate, asa cum “capra sare masa, iada sare casa”, ei trebuie sa exceleze in mediocritate.
Cu atat mai mult insa, in atare situatie, valorile trebuie sa lupte nu sa se lase prada deznadejdii si lehamitei. Cu atat mai mult lupta cu mediocritatea devine un imperativ national si patriotic si nu unul individual. Iar cand scriu “valori”, nu ma refer neaparat la instructie ci, in primul rand, la caracter. Lupta cu mediocritatea este singura cale prin care ii putem scoate pe semenii nostri din mediocritate. Merita? Nu stiu… este optiune individuala.