Intre doua moaste si o sarbatoare a muncii, crapelnita mioritica trebuia sa treaca si printr-o zi a chiolhanului sexual. Nu ca ar avea vreo legatura cu iubirea. Doar un prilej comercial prin care se obiectiveaza incapacitatea oamenilor de a iubi si prin care se legitimeaza sexul ca insatisfactie, la intamplare, cu oricine si cat mai fara discernamant. Iubirea? Da-o dracului! Cine are nevoie de ea? Ca daca ar avea careva nevoie de iubire, nu ar astepta o anumita zi din an ca sa o venereze pastisand tiparele servite din abundenta la televizor. Numai ca iubirea de iubire, golita de sensuri si de substanta si imbogatita, mai ca uraniul ca sa devina exploziv, cu marci de bautura contrafacute ca sa simta omul iubirea neputincioasa intr-o singura zi a anului, vulgarizeaza afectiunea, gingasia, mangaierea, sarutul sau extazul erotic transformand, in cel mai grotesc mod, esenta existentei omenesti intr-un spectacol scabros in care este obligatoriu sa mimezi ceea ce lipseste cu desavarsire in oameni. Si ca prajitura sa fie completa si fasaita maxim posibil mai ca o gonflabila intepata din greseala care incepe sa zburde nationalist neaos scapata de sub control, se stimuleaza timid consumul, prin contraponderea dragobetelor si bragobetilor, cu drojdie autohtona. Dupa buget si sarbatori sexuale.
Mi-am luat liber de la bec si am plecat trei zile, fara legatura bahica menita sa suplineasca nevoia generalizata de palmares eminamente sexual, undeva unde oamenii schiaza sau placheaza. Adica se dau cu placa. Eu mi-am folosit placa din gura. Lume multa, faciesuri absente care numai iubire nu exprimau, galagie grandomana, egolatrie si singuratati solidare doar cu sine.
Mai are rost sa conving de ceva? Pana si cosmosul este discontinuu, nu?
Femeilor, de ce nu ma lasati sa va iubesc in fiecare zi? Promit sa nu ma imbat ca sa descopar atractia bahic-incompleta.
Fara sa simt lipsa facebook-ului dar insotit continuu de nevoia de oameni, am fost obligat sa retraiesc perplexitatea inutilitatii refugiului in virtual, inlocuirii realului cu virtualul. In locul unei prelungiri a realului in intimitatea confortabila, sunt iarasi si iarasi obligat sa constat ca neputinta oamenilor de a-si trai propriile limite, de a-si trai propriile individualitati neimplinite, de a-si accepta propria imagine in confruntarea cu oglinda realitatii palpabile, ii duce in mod inefabil in mistificare si minciuna prin fuga in fantasme, prin iluzia egolatra ca fiecare conteaza si este buricul pamantului, alfa si omega, cand, de fapt, fiecare in parte nu este in stare sa isi citeasca decat propriile cuvinte, sa isi priveasca doar propria imagine multiplicata proportional cu numarul “prietenilor” din lista, sa isi alimenteze nevoia de obictivare nu prin actiune ci prin formule si tipare relationale eminamente verbale. Fara niciun fel de legatura cu realitatea palpabila, corporala, inchipuite iubiri traite virtual, parelnice destine construite doar virtual, explozive prietenii doar virtuale, civism doar virtual in care totdeauna indemnurile la demnitate le sunt adresate doar celorlalti, furii neputincioase in dimensiunea realului duse la dimensiuni cosmice sub protectia anonimatului virtual, spatiu discret exhibitionist in care ele ii agata pe ei sau ei incearca sa le agate pe ele dupa tipare eminamente golite de sens si barbatie “buna ce faci esti frumoasa” complet inexpresiv, fara semne de punctuatie si lipsit de imaginatie, valabil pentru abordarea oricarei femei intr-un fel extrem de jignitor neindividualizat si generalist fara discernamant, promovare desantata a unor notorietati care nu vor decat multimi care sa ii aduleze fara sa ii intereseze vreodata diaologul real sau propria micime gretoasa. Tipare verbale, tipare comportamentale, tipare egoiste, tipare fetisizate, neputinte grandomane, notorietate fara valoare si, oooo DAAAAA!!!, manipularea situatiilor, constiintelor, vointelor, iubirilor, informatiilor, la greu.
Superficialitate frusta, impotenta grobiana, prieteniile verbale, indiferente ca esenta, condimentate cu cat mai multe inimioare, zambete complezente si vanatoare de like-uri ca masura a propriei grandori ravnite in lungile nopti de fantezii erotice cu sine, terminate in mod invariabil cu o masturbare pasionala si viguroasa in fata oglinzii sau sub presiunea jetului dusului. Singuratati aglomerate, neputinte neasumate, excedent de alienare, evaziune afectiva, furt si deturnare de identitati, pauperizarea capacitatii de a trai dincolo de tiparele unui imaginativ saracit si golit de continut. Ca si in cazul acelei multimi depersonalizate de oameni, oricare dintre noi daca ar disparea la un pocnet de degete, nimeni nu ar observa, nimanui nu i-ar pasa real. Poate doar niste formule verbale incadrabile perfec in conventionalul atitudinilor complezente si de conjunctura. Dupa foarte putin timp nimeni nu si-ar mai aduce aminte ca a iubit devastator virtual, ca a sustinut patimas o cauza virtuala, ca a avut devastatoare experiente sexuale virtuale, ca vietile s-au desfasurat doar in neantul nedefinit al clipei virtuale.
Intre timp in Ucraina mai mor niste oameni. Intre timp niste batrani se mai sting in Romania indiferenta, neluati in seama de nimeni. Intre timp Ponta si Antonescu se mai cearta de ochii lumii la televizor, in Romania nedreapta. Intre timp se mai fura niste destine sau niste bani. Intre timp voi mai sarbatoriti, o SINGURA data pe an, iubirea absenta. Intre timp voi mai manjiti copios viata tarand-o si traind-o doar in virtual.
Proces de intentie si viziune deformata asupra iubirii, ar putea sa spuna oricine care citeste. Eu nu pot decat sa fiu de acord. Orice asemanare cu realitatea este strict intamplatoare si doar la optiunea cititorului.