Mediocritatea ca stindard national

Lipsa de inteligenta si imaginatie dublate de nevoia de notorietate cu orice pret (chiar si cu sacrificarea valorii daca incearca cumva sa ridice capul) reuseste sa imi induca sentimentul ca lumea o ia razna in fiecare zi fara sa oboseasca. Oricat de mult se loveste de realitati care incearca sa ii arate ca drumul mediocritatii se infunda in propriile limite, oricat de mult, pierdute minti luminate, incearca sa ii arate ca firescul este altul, omenirea, si odata cu ea si populatia romaneasca, asa cum este ea cea mai frumoasa, cea mai desteapta, cea mai cu initiativa, cea mai harnica (nu-i asa?), cea mai viteaza, mandra si protocronista, se incapataneaza sa o ia sisific de la capat si sa se poticneasca in exact aceleasi si aceleasi fundaturi. Memoria scurta a oamenilor fiind continuu catalizatorul care potenteaza si amplifica ascensiunea mediocritatii agresive. Iar in Romania tiparul este respectat intocmai de la o generatie la alta, de zeci de ani.
Un neica nimeni ajuns prin ironia sortii in Parlamentul Romaniei, isi justifica curvaraseala traseista prin aroganta lui “alegatorii m-au votat ca sa fiu la putere”. Sa mori tu? Un altul, gurist nereciclabil dar refolosit jalnic, spune ca “nu are drept nimeni sa ne ceara socoteala pentru ca noi suntem elita”. Sa mori tu? O juna cu nurii salbaticiti ne vorbeste, de pe scaunul parlamentar in care, probabil, a infipt-o barbateste protectorul ei, ca “este notabil divertismentul de opinii din randul partidului”. Pe tine nu te mai intreb “sa mori tu?” ca prea imi bucuri ochiul lacom. Iar exemplele sunt extrem de multe. Lumea da semne ca se scufunda iar Guvernul Romaniei se da pe tot corpul cu lotiuni si potiuni fetiviste in care doar el (Guvernul) vede traiul bun si marete realizari. Mediocritatea celui aflat la guvernare este egalata doar de mediocritatea celui din opozitie. Suntem oare intr-un deficit imens de valoare de atatea zeci de ani? Este alegatorul vinovat de perenitatea mediocritatii? Personal dau vina cel mai mult pe lipsa de educatie a romanului. Cred cu tarie insa in autoperfectionare dincolo de posibilitatile financiare, cu atat mai mult cu cat, slava domnului, posibilitatile de informare s-au democratizat si diversificat in aceeasi masura cu accesul la marlanie, la parvenire, la nesocotirea valorii in cel mai mioritic sens egalitarist. Sa fie atunci informatie genetica nationala tentatia mediocritatii? Sa fi devenit atitudinea egolatra singura masura a evaluarii individuale? Sa fi devenit dispretul pentru toti ceilalti singura atitudine dezirabila in stare sa ne obiectiveze propriile individualitati? Sa ne fi fost oare atat de mult indepartate existentele de intrebare si indoiala in favoarea convingerilor inoculate prin manipulare, dezinformare si minciuna? Sa fi ajuns oare atat de mult in nihilismul narcisist al convingerii ca fiecare dintre noi, indiferent de pozitia in care se afla vremelnic, detine singurul adevar posibil?
Citeam cu foarte putin timp in urma articolul unui carturar din noua generatie. Iar respectivul mai ca nu il balacarea pe antreprenorul incapabil sa faca opozitie. Dincolo de generalizarea paguboasa, nu pot decat sa remarc faptul ca pe junele carturar nu l-am vazut niciodata coborand din turnul lui de fildes, din care isi permite sa nu aibe nicio initiativa antreprenoriala, sa protesteze alaturi de cei care se bat si pentru dreptul lui la opinie dar care isi da voie, intr-o pornire orgolioasa, sa dea lectii in necunostinta de cauza. Cum si unde pot oare, in ce tipar mizantrop il pot posta pe carturarul roman (de prea multe ori contrafacut si plin de pretentii elitiste) care, intr-un dispret suveran pentru tot ceea ce este altceva decat este el, refuza sa ia parte la viata cetatii socotind ca este nedemn pentru el sa se amestece cu vulgul? Nu cumva tot in mediocritate? Chiar daca este mediocritatea carturarului…
In atare situatie, singura iesire de sub suzeranitatea discretionara a mediocritatii pe care eu o vad, este revolta valorilor. Indiferent de mediul din care provin. Trebuie numai sa aibe curajul sa iasa din carapacea complexului propriei valori si a efectului sedativ al narcoticului “nu este treaba mea”.