De la consumismul moca la statul captiv

Consumatorul roman a devenit sclavul promotiilor cu pret scazut sau cadourilor promotionale. Deseori a trebuit sa constat ca un produs, fara sa ii fie scazut pretul, a fost bulucit vandut in momentul in care i s-a facut reclama ca este “la promotie”. Un fericit comparator, dupa o imbulzeala si imbranceala de zile mari la deschiderea unui hipermarket care isi atrage cumparatorii cu sloganul “preturi scazute” sau “promotie limitata”, raspunde, la intrebarea “ce o sa faceti cu obiectul asta”, dezarmant de prostesc: “Nu stiu. L-am luat sa fie”. Sa mai pomenesc despre vajnica gospodica in plin extaz orgasmic ca a reusit sa ia la pret scazut cinci oale de nu stiu care cand deja dulapul ii este plin de oale si oricum nu foloseste decat rareori una dintre cele cinci oale cumparate? Isi inchipuieste cineva ca toate aceste cadouri sau reduceri sunt un gest de bun samaritean? Se pare ca da. In dimineata asta am vazut, la o emisiune de stiri, o buluceala teribila la… ei da, la carti!!! Oamenii pur si simplu s-au calcat in picioare: se dadeau gratis. Moca. O mamica glorioasa ii arata, reporterului de teren, ca ea a luat patru. Intrebata ce o sa faca cu ele, a raspuns aproape contrariata: “Cum ce sa fac cu ele? Le tin in casa. Sa fie.”. Isi inchipuieste cineva ca un produs oarecare care incorporeaza in el o multime de costuri (nu ma refer la produsele expirate sau cele nevandabile), il face cineva cadou pur si simplu? Se pare ca da. Consumatorul roman atat a inteles din capitalism: “preturi promotionale” sau “moca”. Se gandeste cineva la manipularea perceptiei?
Am tot stat si m-am intrebat de ce capitalismul nu ne-a facut sa intelegem mai bine valoarea muncii, de ce capitalismul nu ne-a ajutat sa intelegem unde incepe manipularea conduitei in consum (si nu numai), de ce capitalismul a generat acest elector complet pervertit si aparator ar puscariabililor, nemernicilor la vedere, parvenitilor cinici. Raspunsurile pot fi multiple. Explicatiile sunt insa mult prea incriminatoare, la nivel de natie, ca sa fie acceptate cu onestitate. Cum sa accepti ca suntem o natie indobitocita? Cum sa accepti ca suntem o natie proasta? Cum sa accepti ca suntem o natie de lenesi? Cum sa accepti ca suntem o natie de hoti? Cum sa accepti ca suntem o natie nepasatoare? Asa am fost intotdeauna? Nu stiu… Stiu numai ce am trait eu. Niste zeci de ani intr-o istorie de cateva mii de ani. Cam putin ca sa pot trage concluzii cu grad mare de valabilitate. Cu toate astea nu pot sa nu iau in seama faptul ca ceea ce oamenii au fost nevoiti sa vada din capitalism, nu a fost deloc in masura sa le stimuleze dorinta de a face ceva, de a-si pune la bataie creativitatea, inventivitatea, propria munca, de a risca si de a-si asuma propriile actiuni. Cine s-au impus ca repere? Un Borcea. Un Voiculescu. Un Becali. Un Vlasov. Un Nastase. Un Dragomir. Un Mazare. Un Ponta. Un Videanu. Si inca cati altii ca ei… Stiuti sau nestiuti. Iar cetateanul mediu si submediu a vazut ca toti astia au facut averi prin furt si coruptie, prin smechereala si invarteli sub protectia celor care reprezinta chiar statul: primari, inalti sau mici functionari, demnitari, politicieni. Or in situatia asta orice om are senzatia ca este extrem de lesne sa fie exponentul statalitatii, aparatorul statalitatii, statalitatea insasi la acest nivel si la aceasta valoare. Pentru ca in subconstientul cetateanului a crescut ideea ca este suficient sa fii smecher, mincinos, sa furi sau sa inseli, sa accepti si sa promovezi coruptia, marlania, prostul gust sau neamul prost ca sa devii reper social.
Ascensiunea scursorii nu a facut decat sa alimenteze egalitarismul care, la randul lui, a crescut un inversunat neam prost care are senzatia ca atat timp cat “ei” au reusit in acest fel, numai in acest fel se poate reusi. Numai ca in toata aceasta realitate absurd de murdara, cetateanul mediu si submediu nu reusesc sa inteleaga un lucru simplu: reperele lor nu sunt deloc dispuse sa lase loc si pentru altcineva. Nu pentru ca locurile ar fi limitate ci pentru ca ei sunt mult prea hrapareti iar avutia nu este atat de mare incat sa poata fi impartita cu mai multi. Si ca sa isi poata satisfice nevoia insatiabila de mai mult, a devenit imperios necesar ca ei sa devina chiar statul. Nu a mai fost suficient sa capuseze statul, nu a mai fost suficient sa isi faca statul prietenos lor si neprietenos celorlalti, a devenit imperios necesar sa acapareze statul. Statul a devenit captiv. Or in momentul in care un cetatean oarecare vede ca in capitalism nu muncind te imbogatesti, nu punandu-ti la bataie capacitatea de munca, creativitatea si inventivitatea reusesti sa te impui in societate, acest lucru nu numai ca descurajeaza antreprenoriatul onest, micul si mediul investitor, intelectualul care vede ca notorietatea nu are legatura cu valoarea, truditorul care vede ca este suficient sa fii nemernic daca vrei sa traiesti mai bine, capitalismul ca perceptie devine un rau nenecesar in constiinta cetateanului.
Privind lucrurile din perspectiva asta, sechestrarea statului in mainile catorva parveniti, neamuri proaste, nemernici poleiti, caractere de boschetari, pot afirma cu certitudine ca cetateanul mediu nu numai ca nu mai are incredere in capitalism, nu numai ca ajunge la concluzia ca statul capitalist este infinit mai daunator decat statul comunist, dar pot afirma cu certitudine ca acest stat captiv este de multa vreme o vulnerabilitate nationala, ca este o problema de siguranta nationala. Nu, nu Traian Basescu a spus-o prima oara ci eu am scris-o inca de acum cativa ani. Negru pe alb. Statul a devenit exponentul unei oligarhii FA, BA, MA. Statul captiv complet ostil cetateanului a devenit o problema de siguranta la adresa fiintei nationale.