Indiferent de tipul de relatie, ca este eminamente erotica, de prietenie, parentala, filiala sau o combinatie dintre acestea, nu mai spuneti „te iubesc” daca stiti ca nu este asa si nu este validata de timp. Poate crea adevarate dezastre in cei care va iubesc cu adevarat si pe care cu declaratia voastra ii faceti sa creada ca si voi ii iubiti.
Cu niste ani in urma, in urma unei perioade de despartire, cineva mi-a zis: „Nu mai simteam nimic. Dar cand am vazut cat de mult ma iubesti, mi-am zis ca trebuie sa ne impacam.”. Acela a fost inceputul sfarsitului pentru ca am realizat ca nu eu eram iubit ci femeii respective doar ii placea sa fie iubita in acel fel, chiar daca multa vreme dupa aceea am tot sperat ca ma insel. Sfarsitul comun prin banalitatea lui a validat realitatea.
Am vazut acum de curand un indemn al unei femei mature. Spunea: „Iubiti cat mai mult si cat mai des!”. Cat de „cat mai des”? Tot atat de des ca si schimbarea lenjeriei intime sau a ciorapilor sau la fel de des cum ai merge la buda sa faci pipi? Pai daca este „des” nu mai este iubire, nu mai este „te iubesc”. Este orice altceva numai iubire nu. Si credeti-ma ca stiu ce spun pentru ca am trecut prin extrem de multe relatii dar am fost si extrem de zgarcit cu „te iubesc” inca de tanar. Am spus-o numai atunci cand am fost sigur ca asa este. Pentru ca iubesti nu numai cand esti intr-o stare de bine. Iubirea este continuitate dincolo de stare si de clipa.
Nu suntem deloc cumpatati in folosirea verbului „a iubi” indiferent de tipul relatiei sau de subiectul la care ne raportam sau referim. Si putem produce adevarate cataclisme sufletesti folosindu-l abuziv, superficial, inconsistent. „Imi placi” sau „te doresc” sau „vreau sa ne-o tragem” nu va implica mai mult decat o nevoie sau un interes de moment. De ce sa mintiti si sa va mintiti spunand „te iubesc”? Nici nu banuiti cat puteti distruge in celalalt.
