Mi s-a intamplat de mai multe ori ca pe masura ce ma daruiam mai mult, din ce in ce mai mult, sa mi se daruiasca din ce in ce mai putin. Ca si cand si „din ce in ce mai putin” ar fi fost inca prea mult, ar fi fost o povara. M-am simtit ca boul ala care tragand in jug este dresat sa manance din ce in ce mai putin si care a murit exact cand stapanul il invatase sa nu mai manance deloc. Macar am murit de fiecare data cu constiinta ca sunt om intreg. Deci bou.
De cateva ori in viata mi s-a intamplat sa ma bag sub dus si sa ma frec cu furie si disperare neputincioasa zgariindu-mi pielea sub greutatea jetului de apa ca si cand ar fi trebuit sa racai un strat prea gros de mizerie aruncata pe mine. S-a intamplat atunci cand mi-am simtit sufletul batjocorit. In acele momente le-am inteles pe femeile violate.
Mananc, dorm, beau, ma fut, nu-mi pasa, muncesc deci traiesc. Iubire, speranta, implinire, pereche, nevoie? Doar vorbe pentru papagali, nu-i asa?
Sunteti actori in propriile voastre vieti. Dar jucati in permanenta pentru altii. Sa nu faci nu stiu ce ca ce va zice lumea? Sa ai casa ca a aluia, sa ai fusta ca a aleia, sa ai masina macar ca a aluia, sa nu iubesti ca ce ar zice lumea? Nu se face, nu este frumos, este imoral chiar daca nu afecteaza pe nimeni, “nu da bine la CV” cum imi spunea cineva. Asa ca faceti pe dracu in patru sa renuntati la voi insiva, inconjurati-va sufletele de ziduri care va dau senzatia unui confort si unei sigurante iluzorii, fiti conventionali, conformisti, traiti dupa prejudecati si dupa gura lumii. Si la sfarsit ce o sa mai zica lumea? O veti mai auzi? Aaaa, daaaaaa!!! Si nu uitati de burtihan si de sexul ca factor regulator pentru hormoni. Dati-o dracu de iubire si de implinire si de tot ceea ce tine de confortul psihic si afectiv. Continuati sa jucati teatru. Este o piesa atat de proasta si jucata de atat de multa lume…