Eterna grea mostenire.

Nu sunt decat doua zile de cand scriam  “Idolii voastri care v-au manipulat si care se vor dezice de voi chiar inainte de primul cantat al cocosului…” (ma adresam votantului USL)  si iaca-ta ca s-a intamplat mult mai devreme decat am estimat: astazi alesii vostri au anuntat deja primele cresteri de impozite si taxe locale, marirea amenzilor, amanarea platilor restante, inghetarea salariilor bugetarilor, eliminarea tichetelor de masa la bugetari, amanarea cu un an a reparatiilor banesti. Credeti ca inainte de data de 9 decembrie nu stiau ca asa vor proceda? Va intrebati de ce nu v-au spus ba s-au si revoltat, atunci cand opozantii lor au incercat sa va spuna, si i-au balacarit ca la usa cortului? Va mai aduceti aminte de cate ori ati fost mintiti? Va mai aduceti aminte ca vi s-a promis ca din prima zi de la preluarea guvernarii va curge lapte si miere? Va mai aduceti aminte ca Basescu era facut singurul vinovat de suferintele voastre? Ce au facut 7 luni si cu ce au inceput imediat dupa alegeri? Va intrebati de ce trebuiesc luate aceste masuri daca tot s-a ajuns de la o crestere economica trecuta putin de 2 procente, atunci cand guvernul Ungureanu a fost demis, la o crestere anuala negativa? Va intrebati ceva despre competitivitatea si profesionalismul unor guvernanti care au dus inflatia la peste 5%  cand la inceputul guvernarii lor era sub 2%?  Va intrebati de ce deficitul bugetar a crescut cu peste un procent? Va mai aduceti aminte cat era paritatea leu-euro cand au preluat guvernarea (si stati sa vedeti und eo sa ajunga!) Vi se pare ca sunt priceputi? Toate astea, daca nu le intelegi, votant USL, se traduc simplu de tot prin atat: esti mai sarac decat anul trecut si vei fi si mai sarac. Ai acum la dispozitie, votantule USL, suficient timp sa te intrebi de ce l-ai votat pe Mazare, pe Dragnea, pe Antonescu, pe Oprisan, pe Stan, pe Fenechiu, pe toti cei cu dosare penale pe care i-ai votat cu o voiosie covarsitoare, pe toti turnatorii la Securitate, pe toti ficiorii de diversi paveniti, pe toate parasutele potentatilor zilei sau facaturile antenelor. Unde este acum imbecilul fara doage? Nu il mai plateste nimeni sa protesteze? Unde este invatatoarea aia care a facut greva foamei (platita distinsa, inclusiv cu imunitate parlamentara)  si plangea pe lesul invatamantului si care acum sigur va gira prin votul ei parlamentar reducerea bugetului pentru invatamant? Unde sunt toti cei care plangeau pe sticla de mila poporului? Tu, votantule USL, pe unde iti plimbi acum gogosile inghitite cu tenacitate, lacomie si ura? Unde sunteti voi toti care erati in stare sa omorati cu pietre membrii Curtii Constitutionale si ai Consiliului Superior al Magistraturii si ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie pentru ca aparau  CONSTITUTIA, LEGALITATEA sau pentru ca il condamnau pe boschetarul slefuit Nastase si altii asemenea lui? Ati preferat sa sacrificati un Biris, Papahagi, Stefanescu, Ungureanu si inca cativa oameni de valoare pentru niste taraturi de partid care au stiut sa va minta si sa se foloseasca de disperarea voastra, de deznadejdea voastra, de nestiinta voastra, de speranta voastra. Nu ati vrut sa girati echilibrul de forte ci ati dat navala sa legitimati tirania bunului plac al majoritatii absolute. Si asta ilegitima rau de tot atat timp cat a fost votata de doar 25% din numarul total al celor cu drept de vot.  Si mai ai de tinut in spate si un numar sporit de trantori pentru ca nu ai vrut sa ceri micsorarea numarului lor doar pentru ca ti-a spus Basescu ca asta este normal. Acum intelegi, votantule USL, ca nu este de joaca cu criza si ca oricine ar fi fost ar fi trebuit sa ia macar aceleasi masuri? Stii care ar fi partea extrem de hazlie, votantule USL? Sa il vezi pe favoritul tau incompetent, pe viitorul guvern dand vina pe greaua mostenire preluata de la actualul guvern. Nu-i asa ca te-ai socoti barjocorit? Nu dispera! Am si o veste buna pentru tine: deja esti.

Acest articol a fost publicat în pamflet/social/comentarii. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *